Unde se află Dănuț Lupu. Fostul fotbalist a fost condamnat la șapte luni și 10 zile de închisoare

×
Codul embed a fost copiat

Fostul fotbalist al Naționalei, Dănuț Lupu, a fost dat în urmărire generală. Curtea de Apel București l-a condamnat astăzi definitiv la închisoare cu executare, după ce a fost prins fără permis la volan, doar că el nu este în țară.

Șapte luni și 10 zile e pedeapsa definitivă pe care Dănuț Lupu trebuie să o execute, dar nu este clar când o va face.

De câteva zile, el este plecat din țară și potrivit unor surse judiciare se află în Dubai, unde a primit și vestea că a fost condamnat pentru că a condus fără permis, acesta fiindu-i luat din anul 2001.

Totul s-a întâmplat în anul 2020. Polițiștii l-au prins la un control de rutină în Bragadiru la doar o săptămână după ce a provocat un accident rutier ușor pentru care a fost condamnat la o pedeapsă mică cu amânarea executării.

Cum nu este în țară, polițiștii au început căutările lui și l-au dat în urmărire generală. Se va cere și un mandat european de arestare, astfel încât, în ipoteza în care nu se va întoarce în țară și nu se va preda, așa cum a promis, el va putea fi căutat de polițiștii din întreaga lume și arestat sau extrădat.

Citește și
milioane dolari
Fulgerător. Cum a pierdut 5 miliarde de dolari într-o singură zi unul dintre cei mai bogați oameni ai lumii
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Pe de altă parte, Dănuț Lupu, a spus, după aflarea veștii, că nu înțelege de ce nu s-a bucurat de îngăduința judecătorilor, deoarece a urcat la volan dintr-un motiv special: îi era rău și voia să ajungă la spital.

Aceeași explicație a dat-o și după prima aventură, atunci când a condus fără permis o mașină pentru că propietarul ei era bolnav.

Iată că nicio explicație nu a avut trecere în fața instanțelor de judecată și fostul fotbalist s-a ales cu condamnare definitivă și, cel puțin teoretic, trebuie să ajungă în spatele gratiilor.

Dănuț Lupu, acum în vârstă de 56 de ani, a mai fost în închisoare atunci când grecii - juca la echipa Panathinaikos Atena - l-au arestat sub bănuiala că ar fi liderul unei grupări de mașini. Fostul fotbalist a zis despre această acuzație că ar fi o înscenare.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Fostul fotbalist al echipei Dinamo Dănuț Lupu a fost condamnat definitiv la închisoare cu executare
Fostul fotbalist al echipei Dinamo Dănuț Lupu a fost condamnat definitiv la închisoare cu executare

Fostul fotbalist al echipei Dinamo Dănuț Lupu a fost condamnat definitiv la închisoare, după ce judecătorii au respins apelul său în dosarul în care a fost judecat pentru conducere fără permis.  

Fulgerător. Cum a pierdut 5 miliarde de dolari într-o singură zi unul dintre cei mai bogați oameni ai lumii
Fulgerător. Cum a pierdut 5 miliarde de dolari într-o singură zi unul dintre cei mai bogați oameni ai lumii

Jeff Bezos s-a trezit, brusc, cu o gaură considerabilă de 5 miliarde de dolari, într-o singură zi, după ce Comisia Federală pentru Comerț a intentat un proces împotriva companiei Amazon.

Cum s-a ajuns la suspendarea programului „Casa Verde”. Reprezentanții unei firme acuză Administraţia Fondului de Mediu
Cum s-a ajuns la suspendarea programului „Casa Verde”. Reprezentanții unei firme acuză Administraţia Fondului de Mediu

Firma care a obținut suspendarea temporară a programului „Casa Verde” susține că a fost exclusă pe nedrept din proces, așa cum ar fi pățit și alți instalatori.

Fostul fotbalist Dănuț Lupu, internat la terapie intensivă cu Covid-19
Fostul fotbalist Dănuț Lupu, internat la terapie intensivă cu Covid-19

Dănuț Lupu, fost fotbalist în generația de aur a naționalei României, este internat de marți la secția de terapie intensivă a Spitalului Colentina din București.

Belodedici si Danut Lupu i-au pus pe parlamentari sa faca sport. Sansa elevilor pentru 3 ore de educatie fizica pe saptamana
Belodedici si Danut Lupu i-au pus pe parlamentari sa faca sport. Sansa elevilor pentru 3 ore de educatie fizica pe saptamana

Parlamentarii si-au lasat sacourile pe scaune si au facut sport pe holurile de la serviciu. Au acceptat astfel provocarea copiilor de la o scoala din Oradea, dar si a catorva fosti internationali romani.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.