Un microbuz cu pasageri s-a răsturnat în Constanța. Bilanțul victimelor

Accident în Târgu Jiu
Pro TV

Trei persoane au fost rănite şi transportate la spital după ce un microbuz cu pasageri s-a răsturnat vineri seară, pe DN 38, între localităţile Topraisar şi Amzacea, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Constanţa.

La locul producerii accidentului rutier s-au deplasat trei ambulanţe SMURD şi trei echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ), iniţial anunţându-se prin numărul unic de urgenţă 112 că sunt opt victime.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, la ieşirea din Topraisar, microbuzul ar fi avut o explozie la unul dintre pneuri, iar şoferul a pierdut controlul volanului, autovehiculul răsturnându-se. Microbuzul, în care se aflau opt persoane, efectua o cursă privată, transportând angajaţi de la locul de muncă.

"Trei persoane, cooperante, au fost transportate la spital, iar alte patru au primit îngrijiri medicale la faţa locului", a informat IPJ.

Conform SAJ Constanţa, victimele transportate la spital sunt trei bărbaţi de 29, 45 şi, respectiv, 54 de ani, care au suferit traumatisme abdominale, iar unul dintre ei şi un traumatism la umăr.

Citește și
accident
O depășire riscantă a dus la rănirea a doi oameni. „S-a întâmplat neprevăzutul”
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Sfârșit tragic pentru un bătrân. Capota mașinii în care se afla s-a deschis în mers
Sfârșit tragic pentru un bătrân. Capota mașinii în care se afla s-a deschis în mers

Un bărbat de 82 de ani, din oraşul Călan, a murit vineri după amiază într-un accident de circulaţie care a avut loc pe DN 66, în localitatea Băcia

O depășire riscantă a dus la rănirea a doi oameni. „S-a întâmplat neprevăzutul”
O depășire riscantă a dus la rănirea a doi oameni. „S-a întâmplat neprevăzutul”

O manevră riscantă a dus la producerea unui accident pe Drumul Național 71, între București și Târgoviște.

Doi poliţişti, victimele unui accident. Mașina cu care erau în misiune, lovită de un TIR
Doi poliţişti, victimele unui accident. Mașina cu care erau în misiune, lovită de un TIR

Doi poliţişti au fost transportaţi la spital, joi, după ce autospeciala cu care erau în misiune a fost lovită de un TIR, în zona localităţii Voislova din judeţul Caraş-Severin.

Accident bizar pe șantierul autostrăzii Sebeş-Turda. Ministrul Cuc a cerut anchetă urgentă. VIDEO
Accident bizar pe șantierul autostrăzii Sebeş-Turda. Ministrul Cuc a cerut anchetă urgentă. VIDEO

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, solicită cercetarea în regim de urgenţă a împrejurărilor în care a avut loc incidentul din data de 29 mai 2019, de pe şantierul autostrăzii Sebeş-Turda, a anunţat, joi, ministerul de resort.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.