Scandal între clanuri în Vaslui. Oamenii au ieșit în stradă și s-au amenințat că se omoară

×
Codul embed a fost copiat

S-au dus din nou lupte de stradă, joi seară, în orașul Murgeni din județul Vaslui - localitate declarată în urmă cu două luni zonă specială de siguranță publică, după un conflict sângeros între două familii.

Protagoniștii au fost aceiași, care se pare că nu reușesc să se împace. Și de această dată, membrii uneia dintre grupări ar fi intrat cu mașina în rivali, așa cum s-a întâmplat și în iunie.

În scurt timp, zeci de persoane înarmate cu topoare, săbii și pietre s-au încăierat și au distrus tot ce le-a ieșit în cale.

Mai mulți indivizi au fost audiați azi-noapte, iar în zonă au rămas forțele de ordine.

Ca după război, aşa arătau aseară străzile din Murgeni, unde s-au încăierat cele două grupări. Asfaltul a fost acoperit de un covor din pietre şi sticle, folosite în confruntare.

Citește și
politia
Un oraș din Vaslui a fost declarat de poliție zonă specială de siguranță publică din cauza clanurilor
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Protagonişti au fost membrii familiilor Murui şi Sandu. La începutul lunii iunie, ei au fost implicaţi într-un alt episod violent. Atunci, o maşină a intrat într-un grup de persoane, iar poliţiştii au început cercetările şi au încătuşat câţiva suspecţi. Acesta pare să fi fost mărul discordiei aseară, când s-au încins din nou spiritele.

Victime colaterale în războiul iscat sunt localnicii din zonă.

Localnic: „A intrat peste mine în casă că sunt martor la Sandu Petre. Eu ţin cu dreptatea. Au intrat peste mine. Au spart casa, maşina, tot. Adevăraţii care au provocat scandalul sunt în libertate. Ăilalţi îs arestaţi”.

Localnică: „Dacă nu fugea, îl omorau, ăştia sunt 300 de oameni. Au venit să ne omoare. Numai de scandal sunt. Ăştia la care le-a dat să stea la domiciliu aveau topoare în mână, săbii”.

Forţele de ordine au rămas în localitate întreaga noapte, pentru a preveni alte răfuieli.

Bogdan Gheorghiță, purtător de cuvânt al IPJ Vaslui: „Suplimentar, au fost dirijate în zona echipaje de poliţie, luptători din cadrul SAS şi jandarmi din cadrul IJJ Vaslui. A fost întocmit dosar penal pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice şi distrugere. Ancheta e în desfăşurare”.

Acum două luni, oraşul Murgeni a fost declarat zona specială de siguranţă publică pentru 30 de zile - din cauza conflictului dintre cele două tabere.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Orașul vasluian Murgeni a fost sub asediu. Sute de forțe speciale au descins peste suspecți
Orașul vasluian Murgeni a fost sub asediu. Sute de forțe speciale au descins peste suspecți

Oraşul Murgeni, din judeţul Vaslui, declarat zona specială de siguranţă publică, a fost duminică sub asediu. De data aceasta, trupele speciale au descins în 23 de locuinţe, iar zeci de persoane au fost duse la audieri.

Un oraș din Vaslui a fost declarat de poliție zonă specială de siguranță publică din cauza clanurilor
Un oraș din Vaslui a fost declarat de poliție zonă specială de siguranță publică din cauza clanurilor

Orașul Murgeni din Vaslui a fost declarat de poliție zonă specială de siguranță publică. Este o măsură extremă care a fost luată după ce s-a ajuns la confruntări violente între grupările rivale din localitate.

Măsură fără precedent în Vaslui, după o bătaie cu bâte și săbii între 200 de oameni
Măsură fără precedent în Vaslui, după o bătaie cu bâte și săbii între 200 de oameni

Oraşul Murgeni a fost declarat zonă specială de siguranţă publică de către conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, după ce în zonă au avut loc o serie de conflicte între unele clanuri de romi.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.