S-a scumpit mersul pe trotinetă. Motivele pentru care românii aleg în continuare acest mijloc de transport

×
Codul embed a fost copiat

În timp ce tarifele pentru închirierea trotinetelor sunt în creștere, mulți decid să își cumpere aceste vehicule, îndeosebi electrice.  

Magazinele de specialitate vând mii de produse, mai ales că s-au ieftinit. Însă normele de conducere pe drumurile publice sunt stricte, iar amenzile mari. 

În București, numărul trotinetelor electrice este de ordinul zecilor de mii. Le vedem pe pistele dedicate, pe marginea șoselei sau uneori, neregulamentar, pe trotuare și pe aleile din parcuri.

Pentru deplasarea la birou sau la școală, tot mai mulți își cumpără o trotinetă. Mai ales că prețurile lor au scăzut în ultimul an. Un singur magazin online a vândut anul trecut 50.000 de bucăți.

Director magazin: „Datorită ieftinirii materialelor din care este făcută, cu o ieftinire de 10% a produselor în medie. Această categorie de produse a crescut de la an la an fondul anumitor beneficii pe care le oferă, faptul că este ușoară, o poți ține într-un apartament, este ieftină. Caută trotinete care sunt ușoare și care au autonomie peste 30 de kilometri, să poată să se ducă la birou și înapoi acasă cu o singură încărcare”.

Citește și
pudel
Un cățel care merge pe trotinetă a devenit vedetă în Tel Aviv. Îl cheamă Tommy și se plimbă cu un rucsac în spate
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Trotineta electrică se poate încărca la orice priză, complet, în câteva ore. În plus, ultimele modele au o autonomie de peste 100 de kilometri.

Legea le permite doar persoanelor trecute de 14 ani să conducă o trotinetă pe drumurile publice. Pentru copii există trotinete de mici dimensiuni, pe care nu au voie să le scoată pe stradă.

Conversație între un tată și un copil:

-Ai testat-o?

-Da

-O vrei?

-Da.

-Este electrică.

-Așa am văzut. E speicală pentru copii.

-Este la 11 milioane.

-Nu știu ce să zic. Dacă și-o dorește.

R: Este o alternativă bună pentru taxi?

Tânăr:Da. Eu mai iau și trotineta și când am chef să mă plimb pe afară. E o modalitate foarte bună de relaxare. Eu mereu când vin de la metrou până acasă iau trotienta. Pe aplicație am 350 de kilometri într-un an”.

Mulți utilizatori le închiriază de pe aplicațiile dedicate, cu toate că prețurile s-au mărit, iar sistemele de tarifare s-au schimbat.

Dacă în trecut prețul unei curse cu trotineta se calcula în funcție de numărul de kilometri, acum se stabilește în funcție de timp.

Tariful de pornire este de 1,5 lei, iar fiecare minut costă 0,87 de bani. În acest preț compania oferă două tipuri de asigurări. Una pentru accidente personale și una pentru daune provocate altor persoane.

Legea spune că ele pot fi folosite numai pe șosea sau pe pistele special amenajate. Totodată, persoanele aflate sub influența băuturilor alcoolice nu au voie să urce pe trotineta electrică sau pe bicicletă. Amenzile pornesc de la 870 și pot ajunge 1.160 de lei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Momentul în care o trotinetă electrică, lăsată în casă la încărcat, izbucneşte în flăcări. VIDEO
Momentul în care o trotinetă electrică, lăsată în casă la încărcat, izbucneşte în flăcări. VIDEO

Camera de supraveghere instalată în casa unor britanici a surprins momentul în care bateria de litiu a unei trotinete electrice explodează, în timp ce era pusă la încărcat, scrie CNN.

Un cățel care merge pe trotinetă a devenit vedetă în Tel Aviv. Îl cheamă Tommy și se plimbă cu un rucsac în spate
Un cățel care merge pe trotinetă a devenit vedetă în Tel Aviv. Îl cheamă Tommy și se plimbă cu un rucsac în spate

Tommy, un pudel din Israel, este mare maestru în arta deplasării pe trotinetă. Și nu oricum, ci cu ochelari de soare și rucsăcel în formă de ursuleț asortat.  

Teolog, despre cât de ”cool” ar trebui să fie manualele de religie. ”Adică să-l vezi pe Iisus pe trotinetă electrică”
Teolog, despre cât de ”cool” ar trebui să fie manualele de religie. ”Adică să-l vezi pe Iisus pe trotinetă electrică”

Teologul Teodor Baconschi susţine că manualele de religie ar trebui concepute într-o manieră mult mai atractivă pentru tânăra generaţie, totuşi fără să fie ”cool în sensul unei hipsterizări a lor, adică să-l vezi pe Iisus pe trotinetă electrică”.

 

Dan Barna, implicat într-un accident rutier în Bucureşti, în timp ce traversa strada pe o trotinetă electrică
Dan Barna, implicat într-un accident rutier în Bucureşti, în timp ce traversa strada pe o trotinetă electrică

Deputatul USR Dan Barna a fost implicat, vineri seară, într-un accident rutier produs în Bucureşti, după ce, în timp ce traversa strada pe o trotinetă electrică, a fost acroşat de o maşină.

Motociclistul care a provocat moartea unui bărbat aflat pe trotinetă, condamnat la 11 ani și 8 luni de închisoare
Motociclistul care a provocat moartea unui bărbat aflat pe trotinetă, condamnat la 11 ani și 8 luni de închisoare

Curtea de Apel București l-a condamnat definitiv pe motociclistul care acum mai bine de un an și jumătate a provocat moartea unui bărbat aflat pe o trotinetă.  

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.