România condamnă programul de rachete balistice al Iranului. Documentul semnat alături de aproape 50 de state

Iran
Profimedia

România se asociază Declaraţiei de condamnare a programului de rachete balistice al Iranului, elaborată sub egida Iniţiativei pentru securitate în domeniul proliferării, informează Ministerul Afacerilor Externe.

”România se asociază Declaraţiei de condamnare a programului de rachete balistice al Iranului, elaborată sub egida Iniţiativei pentru securitate în domeniul proliferării. Declaraţia comună este emisă în contextul marcării, la 18 octombrie 2023, a etapei de tranziţie - Transition Day, la 8 ani de la adoptarea Planului de acţiune cuprinzător cu Iranul, conform Rezoluţiei 2231 a Consiliului de Securitate al ONU”, a transmis, miercuri seară, MAE, într-un comunicat d epresă.

Potrivit Declaraţiei pe care au semnat-o aproape 50 de state, ”programul Iranului de construire de rachete balistice rămâne una dintre cele mai mari ameninţări la adresa eforturilor de neproliferare”.

”Statele sunt îndemnate să ia toate măsurile necesare pentru a împiedica aprovizionarea, vânzarea sau transferul de materiale, echipamente, bunuri, technologie şi componente de rachete balistice, pentru a proteja pacea şi securitatea în regiune şi în afara ei”, a mai transmis MAE.

Potrivit instituţiei, aceste măsuri includ acţiuni efective de interzicere a transferului din şi în Iran de materiale utilizate în construirea de rachete balistice, inclusiv materiale utilizate în producerea de drone.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

”De asemenea, este indicată necesitatea adoptării de proceduri clare privind schimbul rapid de informaţii relevante cu privire la activităţile de proliferare ale Iranului. Măsurile vizează inclusiv revizuirea şi consolidarea capacităţii autorităţilor naţionale de a gestiona aspecte privind rachetele balistice şi dronele iraniene. Totodată, documentul menţionează necesitatea unor măsuri specifice pentru susţinerea interdicţiilor cu privire la programele de dezvoltare de rachete balistice şi drone ale Iranului”, se mai arată în document.

La 18 octombrie 2023 expiră o parte din sancţiunile impuse de Iranului conform Rezoluţiei CS ONU 2231.

Rezoluţia, adoptată în unanimitate pe 15 iulie 2015 a andosat JCPOA şi a stabilit programul de inspecţii AIEA asupra facilităţilor nucleare iraniene, în paralel cu pregătirea ridicării sancţiunilor ONU asupra Iranului.

”Având în vedere încălcarea repetată a JCPOA de către Iran, sancţiunile ONU vor fi incluse doar în pachete autonome de sancţiuni ale statelor care împărtăşesc îngrijorarea faţă de programele nuclear şi balistic ale Iranului, inclusiv statele membre UE”, a mai transmis MAE.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Doi bărbați prinși în flagrant de polițiștii sub acoperire în timp ce încercau să vândă un kilogram de droguri
Doi bărbați prinși în flagrant de polițiștii sub acoperire în timp ce încercau să vândă un kilogram de droguri

Doi bărbați au fost prinși în flagrant de polițiști sub acoperire, cărora încercau să le vândă aproximativ un kilogram de droguri pentru 42 de mii de lei.  

Scene rupte din filmele de acțiune. Un bărbat a amenințat cu pistolul un șofer de autobuz și l-a forțat să meargă cu viteză
Scene rupte din filmele de acțiune. Un bărbat a amenințat cu pistolul un șofer de autobuz și l-a forțat să meargă cu viteză

S-au derulat scene tensionante în orașul american Atlanta. Un bărbat a deturnat un autobuz, cu tot cu șofer și pasageri.  

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.