România are nevoie urgentă de depozite şi linii de procesare. Ce sunt nevoiți să facă agricultorii an de an

×
Codul embed a fost copiat

Nevoia de depozite şi linii de procesare este uriaşă în România. În lipsa lor agricultorii sunt nevoiți să vândă rapid ce cultivă, iar ce nu reușesc trimit la export ori abandonează pe câmp.

Fructele și legumele sunt cele mai perisabile alimente și cu toate acestea fabricile unde ele s-ar putea transforma în conserve și compoturi se construiesc rar.

Guvernul a alocat aproape 400 de milioane de euro pentru fermieri ca să investească în procesare.

Această cooperativă din Giurgiu, produce anual peste 70 de mii de tone de legume, ardei, ceapă, roşii ori castraveţi. Deși reușește să vândă în magazine 25% din marfă nu corespunde cerințelor din comerț. Sunt legume mai mici, ușor lovite, care ar putea fi folosite foarte bine la conserve. Ca să nu le mai arunce, plănuiesc să își deschidă propria linie de procesare. 3,5 milioane de euro costă toată investiția. 70% sunt bani europeni.

Eduard Marinca, coordonatorul proiectelor:Avem nevoie foarte mare de aceste unități și facem tot posibilul să le punem pe picioare. Este vorba de trei hale. Una de procesare, una de condiiționare și una de depozitare. Am accesat fonduri europene, suntem în faza de implementare. Discutăm cu constructori, discutăm cu furnizori pentru materiale, cu frigotehniști”.

Citește și
irigatii Romania
În ce stadiu se află sistemul de irigații al României, care ne-ar salva mâncarea de secetă. Daea promite că nu va pierde apă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cei care au investit deja în linii de procesare ori au prins contracte cu fabrici stau liniștiți. O fabrică din Râmnicu Vâlcea transformă într-un an peste 30 de mii de tone de fructe și legume în conserve, compoturi, dulcețuri ori tocană. 90% din materia primă le vine de la fermierii români.

Edi Deac, managerul de achiziții al companiei: ”În perioada iunie-septembrie procesăm undeva peste 5 mii de tone, lunar. Noi avem nevoie de predictibilitate, încercăm de la începutul anului să ne facem contracte cu partenerii."

Firmele de procesare, ultima soluție pentru fermieri

Mulți fermieri însă, aleargă la firmele de procesare abia atunci când văd că nu mai au ce face cu marfa. Fără să încheie contracte din timp. În țară sunt peste 800 de fabrici care prelucrează și conservă fructele și legumele, potrivit Institutului Naţional de Statistică. Foarte puține au fost construite în ultimii ani, deși producțiile au crescut.

Într-unul din marile programe de finanţare a liniilor de procesare, desfăşurat pe patru ani, au fost construite peste 600 de unități noi de procesare. Cele mai multe pentru cereale: peste 200 de fabrici. Deși sunt cele mai perisabile alimente, pentru conservarea fructelor și legumelor nu a fost interes atât de mare. Doar 28 de proiecte au primit finanțare.

Ca să profităm la maxim de materia primă pe care o producem și să mai limităm importurile la alimente, Ministerul Agriculturii vine cu noi fonduri pentru liniile de procesare. Prin Planul Național Strategic, fermierii interesați pot obține până la 15 milioane de euro, dacă fac o fabrică de procesare de la zero, sau 3 milioane de euro pentru modernizarea unităților deja existente.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Secetă istorică în Europa. Iulie, decretată cea mai secetoasă din ultimii 137 de ani. Unele orașe și sate ar putea să dispară
Secetă istorică în Europa. Iulie, decretată cea mai secetoasă din ultimii 137 de ani. Unele orașe și sate ar putea să dispară

Valurile succesive de căldură și penuria istorică de apă pun toată agricultura europeană în genunchi, calitatea vieții - sub semnul întrebării, ecosistemele, biodediversitatea și turismul - în primejdie.

În ce stadiu se află sistemul de irigații al României, care ne-ar salva mâncarea de secetă. Daea promite că nu va pierde apă
În ce stadiu se află sistemul de irigații al României, care ne-ar salva mâncarea de secetă. Daea promite că nu va pierde apă

În plin sezon agricol, seceta mușcă tot mai mult din culturile de pe câmpuri. Ministrul Daea a prezentat joi stadiul în care se află sistemul de irigații al țării, cel care ne-ar salva producțiile în anii secetoși.

România, singura țară din UE care și-a pierdut perdelele forestiere. Motivul pentru care fermierii nu pot rezolva problema
România, singura țară din UE care și-a pierdut perdelele forestiere. Motivul pentru care fermierii nu pot rezolva problema

România ar putea produce cu 30% mai multe grâne dacă ar planta pe ogoare perdele forestiere, iar agricultorii ar primi subvenții de sute de euro pe hectar pentru pădurea din câmp.  

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat, duminică, că tinerele decedate, găsite după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.