Reacția lui Ștefan Mandachi la articolul din BBC despre autostrada de un 1 metru
Omul de afaceri Ștefan Mandachi, inițiatorul mișcării #șîeu în România, după ce a construit de unul singur un metru de autostradă, a reacționat la interesul manifestat de jurnaliștii de la BBC pentru demersul său.
Mandachi a scris pe Facebook că mulțumește României, după ce articolul celor de la BBC, intitulat ”Cea mai mică autostradă din lume face de rușine o națiune”, a fost, la un moment, cel mai citit de pe site-ul publicației britanice.
"Cel mai citit articol de pe BBC. Multumesc Romania!", este mesajul omului de afaceri sucevean.
Într-un articol intitulat ”Cea mai mică autostradă din lume face de rușine o națiune”, jurnaliștii de la BBC laudă inițiativa lui Mandachi.
”Sătul de rețeaua deficitară de drumuri din regiunea Moldovei, Ștefan Mandachi, în vârstă de 33 de ani, și-a construit o mică autostradă pe banii săi - cu 4.500 de euro. Campania a durat săptămâni întregi pentru a provoca agitație, iar totul a ajuns vineri la punctul culminant”, scrie BBC.
Jurnaliștii britanici amintesc faptul că România are una dintre cele mai reduse rețele de autostrăzi din Uniunea Europeană, cu 806 km în toată țara, deși are un teritoriu aproape egal cu cel al Marii Britanii.
”Vrem să unim populația, avem un scop - să avem autostrăzi”, a spus Ștefan Mandachi pentru BBC.
”În 2018, România a inaugurat doar 58 de kilometri de autostradă. Are, de asemenea, cea mai mare rată a deceselor în accidente rutiere din UE”, mai precizează BBC. ”În fiecare an mor mai mulți oameni decât au murit în revoluția din 1989”, a mai spus Mandachi, care a aranjat lângă metrul de autostradă locul unui accident rutier, cu o ambulanță și un dric.
Și Euronews a scris, vineri, despre protestul lui Ștefan Mandachi, sub titlul “Un om de afaceri român construiește cea mai mică autostradă din lume”. „Suntem cea mai săracă regiune din Europa și vreau autostrăzi aici, în Moldova, în regiunea mea. Aici, în Suceava, în orașul meu!”, a declarat antreprenorul Ștefan Mandachi pentru Euronews.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!