Proxeneții exploatează tinere în Malta pentru prostituție, au remarcat procurorii DIICOT. Concluziile raportului pe anul 2020

Adolescente din România, salvate din mâinile unei grupări care le obligau să se prostitueze în Scoția
StirilePROTV

Malta este noua destinație a tinerelor recrutate pentru prostituție, pe lângă statele din vestul Europei, se precizează într-un raport al procurorilor DIICOT.

 

Raportul de activitate al parchetului care luptă împotriva criminalității organizate arată că în perioada pandemiei, din cauza restricțiilor de călătorie, traficul tinerelor către destinații externe a scăzut, în schimb fenomenul s-a acutizat în interiorul țării. În plus, recutarea făcută pe internet s-a dublat față de anul 2019.

Majoritatea tinerelor recrutate pentru prostituţie în afara ţării provin din zonele rurale sărace, în special din familii dezorganizate, monoparentale, cu mari dificultăţi financiare sau în care cel puţin unul dintre părinţi are comportament abuziv ori este alcoolic, iar principala metodă folosită de proxeneţi este "loverboy", au mai constatat procurorii DIICOT în raportul de activitate pe anul 2020, redat de Agerpres.

S-a constatat aceeaşi situaţie ca în anii precedenţi, respectiv faptul că România se menţine, în principal, ca ţară de origine pentru victimele traficului de persoane, care provin din segmente de populaţie aflate într-o condiţie de vulnerabilitate crescută.

Citește și
Cozmin Mihai, psihiatru, despre fenomenul ,,Loverboy”, un coșmar devenit realitate
Cozmin Mihai, psihiatru, despre fenomenul ,,Loverboy”, un coșmar devenit realitate
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Traficul de persoane este în continuare un fenomen social, întreţinut de mirajul unei vieţi mai bune şi a obţinerii unor beneficii financiare facile, fără o minimă pregătire, în afara graniţelor României. Tot ca şi în anii precedenţi, ţările vest-europene au continuat să păstreze statutul de ţări de destinaţie pentru cetăţenii români atraşi în situaţii de trafic şi exploatare, în aceste ţări existând o cerere crescută pentru servicii sexuale, pentru forţă de muncă ieftină sau contextul oportun pentru tolerarea cerşetoriei. Sunt preferate ca ţări de destinaţie în continuare Germania, Spania, Italia, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Olanda, Belgia, Elveţia. Un element de noutate fiind traficarea de victime în Malta. Majoritatea victimelor continuă să fie recrutate din zonele rurale sărace, în special din familii dezorganizate, monoparentale sau cu mari dificultăţi financiare, ori în care cel puţin unul dintre părinţi are comportament abuziv sau este alcoolic. Numeric este mai frecvent întâlnit traficul în vederea exploatării sexuale, decât traficul în vederea exploatării la muncă", arată anchetatorii DIICOT.

 

Metodele violente de convingere sunt folosite mai puțin

 


Numărul victimelor de sex femeiesc continuă să fie mai mare decât cel al victimelor de sex bărbătesc, fiind practic menţinut tiparul de gen al victimelor traficului de persoane.

În cursul anului 2020, traficanţii au folosit aceleaşi metode de recrutare a victimelor.

Procurorii mai spun că traficanţii uzează din ce în ce mai puţin de constrângerea fizică şi psihică pentru recrutare, dar nu au fost abandonate metodele clasice de recrutare, în care victimele acceptă cu uşurinţă oferte dubioase şi riscante de lucru în diferite industrii, inclusiv cea a prostituţiei (legalizate ori tolerate în statele de destinaţie), ajungând apoi ca prin diverse metode şi forme de control fie obligate să se prostitueze în folosul traficanţilor ori să fie exploatate la muncă ori prin practicarea cerşetoriei.

În plus, s-a remarcat în ultima perioadă că traficanţii utilizează inducerea în eroare prin expunerea unor alte condiţii de muncă decât cele reale, pentru recrutarea unor tinere care deja practică prostituţia.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Zeci de tinere din Galați și Brăila, forţate să se prostitueze. Capii reţelei au strâns averi prin teroare
Zeci de tinere din Galați și Brăila, forţate să se prostitueze. Capii reţelei au strâns averi prin teroare

Zeci de tinere care visau un trai mai bun, printre ele și minore, au încăput pe mâna unor proxeneți din Galați și Brăila.

Cozmin Mihai, psihiatru, despre fenomenul ,,Loverboy”, un coșmar devenit realitate
Cozmin Mihai, psihiatru, despre fenomenul ,,Loverboy”, un coșmar devenit realitate

Dr. Cozmin Mihai, medic specialist psihiatru, a publicat un text despre metoda „Loverboy”, principala modalitate folosită de proxeneți pentru a-și atrage victimele, care apoi să practice prostituția în folosul lor.

Minore obligate să se prostitueze de o grupare care acționa în trei județe
Minore obligate să se prostitueze de o grupare care acționa în trei județe

Percheziţii de amploare în judeţele Bistriţa-Năsăud și Mureş, după ce anchetatorii au aflat că mai multe tinere, unele minore, sunt obligate să se prostitueze.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.