Percheziții în Olt, într-un dosar în care mai multe persoane sunt suspectate că ar fi prezentat documente false

Politie
StirilePROTV

Au loc percheziții în Olt, într-un dosar în care mai multe persoane sunt suspectate că ar fi prezentat documente medicale şi sociale false.

 

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din Olt fac miercuri dimineaţă 15 percheziţii la domiciliile unor persoane şi sediile unor cabinete medicale şi ale unor unităţi administrativ-teritoriale, într-un dosar penal vizând infracţiunile de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

”În această dimineaţă, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din Olt efectuează 15 percheziţii la domiciliile unor persoane şi sediile unor cabinete medicale şi unor unităţi administrativ-teritoriale, într-un dosar penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals”, anunţă IGPR.

Din cercetări a reieşit că, în luna decembrie a anului 2020, mai multe persoane ar fi înaintat unor instituţii din judeţ documente medicale şi sociale, respectiv anchete sociale, scrisori şi referate medicale, care prezintă suspiciuni de fals, în vederea obţinerii unor beneficii.

Citește și
mașini de lux
Percheziții în mai multe județe, la o grupare care fura mașini de lux din străinătate și le înmatricula în România
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

În baza mandatelor de aducere, 10 persoane urmează să fie duse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, pentru a fi audiate.

Activităţile se desfăşoară cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Olt.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Percheziţii în Bucureşti, Prahova şi Ilfov; dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 25 milioane de lei
Percheziţii în Bucureşti, Prahova şi Ilfov; dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 25 milioane de lei

Poliţiştii Capitalei, sub supravegherea procurorilor, efectuează joi şase percheziţii în Bucureşti şi judeţele Prahova şi Ilfov şi pun în aplicare 17 mandate de aducere, într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare a banilor.

Percheziții în mai multe județe, la o grupare care fura mașini de lux din străinătate și le înmatricula în România
Percheziții în mai multe județe, la o grupare care fura mașini de lux din străinătate și le înmatricula în România

Poliţiştii şi procurorii au făcut, miercuri, 48 de percheziţii în Bucureşti şi în cinci judeţe, la o grupare care fura maşini de lux din străinătate şi le înmatricula, cu acte false, în România.

Percheziţii în Bucureşti şi alte 7 localităţi. Directorul unei şcoli din Titu, suspectat că a falsificat foi matricole
Percheziţii în Bucureşti şi alte 7 localităţi. Directorul unei şcoli din Titu, suspectat că a falsificat foi matricole

Au avut loc douăzeci de percheziţii, în Bucureşti şi alte şapte localităţi, într-un dosar în care directorul unei şcoli din Titu este suspectat că a falsificat foi matricole.

Percheziţii într-un dosar de înşelăciune cu diplome de studii. Vizat: un şef dintr-o companie de interes strategic
Percheziţii într-un dosar de înşelăciune cu diplome de studii. Vizat: un şef dintr-o companie de interes strategic

Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din IGPR, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, efectuează vineri dimineaţa percheziţii domiciliare în Giurgiu şi Dolj.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.