Medicii britanici avertizează: ”Ventilatoarele” chineze pot ucide pacienţi cu Covid-19

ventilatoare
iStock

Aproximtiv 250 de ”ventilatoare” achiziţionate de Regatul Unit din China pot ”răni sau chiar omorî pacienţii” în cazul în care sunt folosite în spitale, avertizează medici britanici într-o scrisoare.

 

Aceste aparatele medicale de respiraţie artificială prezintă probleme în alimentarea cu oxigen, nu pot fi curăţate corespunzător, au un ”design nefamiliar” şi un manual de utilizare neclar şi au fost fabricate pentru a fi folosite pe ambulanţe, ci nu în spital, avertizează ei în scrisoare, scrie postul american NBC News, citat de News.ro.

Problemele semnalate în Marea Britanie nu sunt un caz izolat, ci sunt un exemplu al dificultăţilor aprovizionării cu material sanitar în întreaga lume, afectată de Covid-19.

Numeroase guverne depun eforturi, din martie, să achiziţioneze echipament medical, mare parte din China, iar o mare parte din acest material este vital în lupta împotriva pandemieie, însă unele echipamente sunt defectuoase sau nepotrivite.

Citește și
coronavirus
Cine va fi primul român cu COVID-19 care va beneficia de tratamentul cu plasmă
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Guvernul lui Boris Johnson este dur criticat din cauza modului în care a gestionat epidemia.

Guvernul conservator este acuzat, în contextul în care bilanţul morţilor din cauza Covid-19 a crescut la 26.711 morţi de la începutul epidemiei, de faptul că a eşuat în furinizarea de echipamente de protecţie personalului din domeniul sănătăţii şi în testare.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Coronavirus România, LIVE UPDATE 1 mai. 18 noi decese ale unor bolnavi de Covid-19
Coronavirus România, LIVE UPDATE 1 mai. 18 noi decese ale unor bolnavi de Covid-19

Coronavirus România, 1 mai. Sunt peste 12.000 de persoane infectate cu coronavirus în România, iar numărul celor decedaţi din cauza COVID-19 a ajuns la 744.

Cine va fi primul român cu COVID-19 care va beneficia de tratamentul cu plasmă
Cine va fi primul român cu COVID-19 care va beneficia de tratamentul cu plasmă

Prima pungă cu plasmă donată de un pacient vindecat de coronavirus va fi administrată unui bolnav internat la Matei Balş.

Mărturia tulburătoare a unei fetițe de 12 ani cu Covid-19:
Mărturia tulburătoare a unei fetițe de 12 ani cu Covid-19: "Inima începe să moară şi doare"

La Washington, administraţia Trump pregăteşte un plan pe termen lung pentru sancţionarea Chinei, statul pe care preşedintele american vrea să dea vina pentru situaţia dezastruoasă în care se află SUA.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.