La un pas de execuție, pentru o infracțiune comisă la 9 ani. Minorii saudiți încă se află pe coridorul morții

spanzurat
StirilePROTV

Arabia Saudită a anunțat că va renunța la pedeapsa capitală pentru crimele juvenile, dar organizațiile care militează pentru drepturile omului spun că cel puțin zece deținuți riscă totuși să fie condamnați la moarte, scrie The Guardian.

Forțele de securitate saudite l-au arestat pe Mohammed Al Faraj când acesta avea 15 ani. Tânărul a fost separat de tovarășii și transferat la o închisoare pentru adulți din Dammam, unde a stat în izolare.

Când membrii familiei l-au vizitat în cele din urmă, în octombrie 2017, Al Faraj le-a spus că a fost torturat până a recunoscut că se face vinovat de trei crime. Toate aveau legătură cu protestele organizate în Qatif, o provincie majoritar șiită din estul țării.

”Avea 9 ani în momentul în care a comis cea mai veche presupusă infracțiune”, spune Catriona Harris, o reprezentantă a unei organizații non-profit, Reprieve.
”Este cea mai fragedă vârstă pe care am văzut-o până acum pentru o astfel de acuzație”, adaugă aceasta, pentru The Guardian.

 

Citește și
terasa, Cluj
Stupoare în centrul orașului Cluj-Napoca. Patronii de terase încearcă să fenteze legea
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Doliu la Poliţia Locală din Târgovişte. Un agent a murit din cauza COVID-19
Doliu la Poliţia Locală din Târgovişte. Un agent a murit din cauza COVID-19

Este o zi neagră pentru angajații serviciului de Poliţie Locală din Târgovişte. Un agent care ar fi împlinit 50 de ani în decembrie, a murit răpus de virusul SARS-CoV-2.

Stupoare în centrul orașului Cluj-Napoca. Patronii de terase încearcă să fenteze legea
Stupoare în centrul orașului Cluj-Napoca. Patronii de terase încearcă să fenteze legea

Stupoare în centrul orașului Cluj-Napoca: 120 de persoane au găsit polițiștii în interiorul unui local. Alte două terase au încercat să fenteze legea, motivând că își protejează de frig clienții.

Comisia Europeană semnează cu compania Moderna al 6-lea contract pentru vaccinul anti Covid
Comisia Europeană semnează cu compania Moderna al 6-lea contract pentru vaccinul anti Covid

Comisia Europeană va semna miercuri un acord cu compania farmaceutică americană Moderna pentru o cantitate de până la 160 de milioane de doze din vaccinul candidat care a fost dezvoltat de aceasta.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.