Israelian stabilit în România, despre atacul Hamas: Civilizaţia pare că s-a stins într-o beznă adâncă

fasia gaza
Profimedia

Un medic israelian stabilit în România vorbeşte, luni seară, despre medici din Fâşia Gaza care, în timp ce salvau vieţi, au aflat vestea morţii unor rude dragi sau chiar au primit trupurile copiilor decedaţi.

„Ieri (n.r. duminică), un medic din Gaza, în timp ce salva oameni răniţi în bombardamente, a primit şi trupul fără viață al propriului copil. Astăzi (n.r. luni), un alt medic, a primit vestea că tatăl şi fratele lui şi-au pierdut viaţa în bombardamente. Suntem medici şi am fost pregătiţi pentru a salva vieţi, însă nimeni nu ne-a pregătit să suportăm durerea de a nu putea salva viaţa celor dragi”, a scris, luni seară, pe Facebook, medicul Amin Zahra, originar din Israel şi care în prezent lucrează la Braşov.

Acesta se referă la medici înghenunchiaţi de neputinţă.

„Suntem medici şi am fost învăţaţi să avem respect pentru viață, să fim puternici, să nu stăm în genunchi în fata morţii, dar în ultimele zile am văzut medici ingenunchiaţi de durerea propriei neputinţe, medici pentru care singurele mijloace de a salva oameni mai sunt cele două mâini şi cunoştinţele acumulate”, a mai scris medicul.

Condițiile din Gaza

Medicul a vorbit și despre condițiile din Fâșia Gaza.

Citește și
Ronen Bar,
Șeful serviciului de securitate internă din Israel își asumă vina pentru atacul lansat de Hamas: "Responsabilitatea e a mea"
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

 „În Gaza nu e apă, nu e curent electric, nu e mâncare, iar civilizaţia pare ca s-a stins într-o bezna adâncă, din care, ca un ecou, se înalţă doar strigătele disperate ale mamelor ce îşi plâng copiii”.

Israelul vrea să anihileze mişcarea Hamas, care conduce Gaza, după ce luptătorii acesteia au pătruns peste bariera de securitate care înconjoară enclava, la 7 octombrie, ucigând 1.300 de israelieni, în principal civili, în cea mai sângeroasă zi din istoria de 75 de ani a Israelului.

Israelul a supus Gaza, unde locuiesc 2,3 milioane de palestinieni, unei blocade totale şi a bombardat-o cu atacuri aeriene fără precedent, fiind de aşteptat să lanseze şi un atac terestru.

Autorităţile din Gaza spun că cel puţin 2.750 de persoane au fost ucise acolo, inclusiv mulţi civili.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Un oficial de rang înalt al Hamas anunță că
Un oficial de rang înalt al Hamas anunță că "nu știe" dacă ostaticii duși în Fâșia Gaza mai sunt în viață

Șeful de relații politice și internaționale al Hamas a declarat, luni, că nu știe dacă cei 199 de civili luați ostatici din Israel sunt încă în viață.

Șeful serviciului de securitate internă din Israel își asumă vina pentru atacul lansat de Hamas:
Șeful serviciului de securitate internă din Israel își asumă vina pentru atacul lansat de Hamas: "Responsabilitatea e a mea"

Șeful agenţiei israeliene de informaţii interne Shin Bet, Ronen Bar, şi-a asumat, luni, responsabilitatea pentru că serviciile sale nu au reuşit să împiedice Hamas să îşi desfăşoare asaltul sângeros din 7 octombrie.

O evreică din SUA, cu un copil de 2 ani, vine în Israel ca să lupte cu Hamas: Zbor către o zonă de unde toți încearcă să fugă
O evreică din SUA, cu un copil de 2 ani, vine în Israel ca să lupte cu Hamas: Zbor către o zonă de unde toți încearcă să fugă

Israelul consideră acum că 199 de ostatici sunt ținuți captivi în Gaza, o actualizare a numărului anunțat anterior de 155.

Sondaj. Americanii vor ca SUA să ajute civilii din Gaza. Ce părere au despre conflict
Sondaj. Americanii vor ca SUA să ajute civilii din Gaza. Ce părere au despre conflict

Majoritatea cetăţenilor americani doresc ca SUA să faciliteze protecţia civililor din Gaza faţă de conflictul dintre Israel şi gruparea teroristă Hamas, arată un sondaj Reuters/Ipsos ale cărui rezultate au fost publicate luni.

Marcel Ciolacu: „România a adus 3.000 de cetăţeni ucraineni refugiaţi din Israel. Statul român nu a plătit nimic”
Marcel Ciolacu: „România a adus 3.000 de cetăţeni ucraineni refugiaţi din Israel. Statul român nu a plătit nimic”

Premierul Marcel Ciolacu a declarat duminică, despre ajutorul dat de ţara noastră refugiaţilor ucraineni din Israel, că România a adus 3.000 de cetăţeni ucraineni, majoritatea tranzitând ţara noastră.

 

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.