Cătălin Predoiu: Știam că va fi o dezbatere extrem de sensibilă. Cum s-a ajuns la pragul de 9.000 de lei - INTERVIU

×
Codul embed a fost copiat

Senatorii au votat, miercuri, în plen, un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, precum şi a altor acte normative, iniţiat de Guvern la sfârşitul anului 2022.  

Unul dintre amendamentele introduse în lege prevede creșterea pragului valoric pentru încadrarea unei fapte la abuz în serviciu la nivelul de 250.000 de lei. Camera Deputaților este forul decizional.

Pragul a adus aminte de OUG 13, din timpul guvernării PSD când Liviu Dragnea era președintele partidului, ordonanță care a dus la ample proteste în stradă ale societății civile la începutul lui 2017. Premierul de atunci, Sorin Grindeanu, membru PSD, ocupă astăzi funcția de ministru al Transporturilor în guvernul Ciucă.

Aprobarea legii cu acest amendament a stârnit critici ample inclusiv din interiorul coaliției PSD - PNL, respectiv atât din partea PNl, prin Rareș Bogdan și ulterior a premierului Nicolae Ciucă cât și a PSD, prin Marcel Ciolacu. Ulterior, la doar câteva ore după ce legea a fost adoptată în Senat cu votul unanim al senatorilor PSD, PNL și UDMR prezenți, Ministerul Justiției a anunțat că va susține reamendarea proiectului de lege astfel încât pragul să fie de 9.000 de lei. 

Corespondentul ProTV Iulia Petcu a stat de vorbă cu Cătălin Predoiu, ministrul Justiției, pentru a afla cine este, efectiv responsabil pentru acest scandal și ce urmează să se întâmple în continuare.

Citește și
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Vă prezentăm mai jos cele mai importante declarații. 

Iulia Petcu, Știrile ProTV:  În primul rând, vreau să lămurim cine a scris acest amendament, cine l-a pus pe hârtie, pentru că au fost mai multe acuzații. Informațiile pe surse care au venit și dinspre PNL și dinspre PSD au fost că a fost redactat de dumneavoastră, după o ședință a coaliției în care ați agreat forma amendamentului.

Cătălin Predoiu, ministrul Justiției: Aceste proiecte de lege au fost discutate pe parcursul mai multor săptămâni în Coaliție. Chiar și anul trecut am avut mai multe ședințe pe marginea lor. Ele au fost puse în dezbatere publică de Ministerul Justiției în primăvara anului 2022. Au ajuns la dezbatere acum în Parlament. Variantele amendamentelor au existat de-a lungul vremii, iar decizia aceasta cu privire la prag a ridicat o dificultate, pentru că decizia CCR care impune stabilirea unui prag valoric nu indică și ce prag valoric trebuie stabilit.

Este pur și simplu o decizie care trebuie luată în raport de concepția din spatele codurilor care vizează protecția unor valori fundamentale. Și aici amendamentele votate ieri de Senat cuprind nu numai un prag valoric, dar cuprind referiri și la protecția intereselor fundamentale ale cetățenilor, cuprind valori, referiri și la protecția vieții, sănătății și integrității fizice. Și cred că, și aici e foarte important și n-a fost deloc subliniat în dezbaterea de ieri, este faptul că sub acest prag valoric faptele nu rămân nesancționate. Sub acest prag valoric faptele constituie o contravenție sancționată foarte dur, cu amendă de la 20.000 la 200.000 lei, dacă fapta este comisă cu intenție, respectiv cu amendă de la 10.000 la 100.000 lei, dacă fapta este comisă din culpă.

Prin urmare, nu este vorba aici că cineva scapă nepedepsit din cauza acestui plan. Nu, dimpotrivă, ci este vorba de a echilibra, de balansa o decizie care vizează sancționarea penală cu sancțiuni penale, inclusiv închisoare, destul de severe, de la doi la 7 ani, pentru fapte grave care au consecințe în zona acelui prag valoric sau superior și o sancțiune pecuniară la fel de severă pe zona de contravenții pentru fapte mai puțin grave. (...) Noi am propus un proiect în dezbatere publică încă din 2020. Acest proiect are o vechime care datează din 2020, a fost în dezbatere publică în 2020, s-a lucrat la el și în 2021. A fost și în 2021 în dezbatere publică, în dezbatere publică prima parte a anului 2022 și apoi a intrat în procedura de avizare interministerială.

A primit avize pozitive de la toate ministerele care au fost solicitate să avizeze, care au avut incidență în prevederile legii. A primit un punct de vedere pozitiv de la Consiliul Superior al Magistraturii, a fost listat la Comisia Europeană, a intrat într-un calendar în grafic de adoptare de către Parlament și intenția a fost de a lăsa Parlamentului această dezbatere.

Știam că va fi o dezbatere extrem de sensibilă, emoțională, dar care trebuie dusă totuși cu mijloace raționale. Cineva trebuia să stabilească acest prag și asta se poate face doar în Parlament.

Iulia Petcu, Știrile ProTV: Cineva trebuia să stabilească, domnule ministru, pragul dar dezbatere nu a existat. Iar dacă dumneavoastră ați avut proiectul din 2020 pus în dezbatere publică, chiar dacă nu ați vrut să scrieți de la minister pragul, puteați să lansați în dezbatere publică această idee.

Ați revenit asupra ei. Ce înseamnă cei 9.000 de lei și de ce v-ați oprit la suma de 9.000 lei?

Cătălin Predoiu, ministrul Justiției: Am revenit tocmai pentru că în urma acestor reacții care au venit din societatea civilă, pe care l-am receptat, la care am fost atent și eu și membrii coaliției, am hotărât că e mai bine OK să începem această dezbatere de la un nivel inferior.

Suma de 9.000 lei este undeva în zona două-trei salarii medii pe economie. Dacă acolo se dorește acea plasare a acestei concepții din spatele codului cu o zonă contravențională extrem de restrânsă și o zonă de infracționalitate mai mare extinsă, asta rămâne să decidă Parlamentul. Până la urmă, e o opțiune de politică penală.

Interviul integral îl puteți urmări în format video mai sus, la începutul știrii.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Nicolae Ciucă: Coaliția cu PSD poate funcționa în continuare, dacă vom fi adversari la alegerile prezidențiale
Nicolae Ciucă: Coaliția cu PSD poate funcționa în continuare, dacă vom fi adversari la alegerile prezidențiale

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că poate funcţiona coaliţia în continuare, dacă se va confrunta cu Marcel Ciolacu la alegerile prezidenţiale din 2024.

 

Ciucă anunță că PNL va avea propriul candidat la prezidențiale. Decizia ar putea avea un impact direct asupra alegerilor
Ciucă anunță că PNL va avea propriul candidat la prezidențiale. Decizia ar putea avea un impact direct asupra alegerilor

Deși au avut liste comune la alegerile europarlamentare, PNL și PSD ar putea merge separat la prezidențiale. Liderii celor două formațiuni nu se înțeleg în privința desemnării unui candidat comun.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.