Institutul Cantacuzino a dezvoltat un medicament care crește imunitatea. Când va apărea pe piață

×
Codul embed a fost copiat

După ani de tacere,''Institutul Cantacuzino'' anunță că va fabrica un produs, pentru stimularea imunității.

"Am discutat cu directorul Institutului Cantacuzino, colonelul Oancea, în ultima perioadă de timp şi-au focalizat foarte mult atenţia pe ceea ce înseamnă sporirea capacităţii de testare. Totodată lucrează la un medicament imunomodulator, va ieşi curând pe piaţă, şi a luat măsuri ca vechea linie de producţie a vaccinului trivalent să poată să fie repusă în funcţiune şi să înceapă testele, astfel încât, aşa cum şi-au propus la nivelul institutului, începând de anul viitor să poată să poată să producă vaccinul. Medicamentul imunomodulator va ieşi până la sfârştiul anului", a arătat Nicolae Ciucă.

Medicamentul va putea fi administrat în perioada virozelor respiratorii. Institutul are deja un lot experimental, iar specialiștii sunt încrezători că până la finalul anului, noul compus, care va fi autorizat ca supliment alimentar, va exista pe piață.

Noul produs la care lucrează cei de la Institut se numește Orostim-hv și este de fapt un supliment alimentar cu proprietăți biostimulatoare și antioxidante. Conține printre altele, o pulbere de extract de orz verde și 15 tulpini bacteriene. Suplimentul ar trebui să ne facă mai rezistenți la infecții respiratorii în sezonul gripal de exemplu."

Specialiștii spera că Orostim-hv să ajute astfel și la limitarea transmiterii sars cov2 odată cu creșterea imunității și o recomandă...

Citește și
Lucian Bode - Inquam Photos
Autostrada Comarnic-Brașov trecea prin curtea Castelului Cantacuzino și prin imobile, potrivit studiului de fezabilitate
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară "Cantacuzino": „Persoanelor care lucrează în colectivități cu susceptibilitate crescută de îmbolnăvire, copiilor cu infecții respiratorii repetate, persoanelor de vârsta a treia, în stări cu imunitate scăzută."

După trecerea de la Ministerul Sănătății la Ministerul Apărării Naționale, în urmă cu aproape 3 ani, Institutul Cantacuzino a reușit să își crească și capacitatea de testare. În ultimul an, de exemplu, specialiștii de aici și-au extins laboratorul și pentru teste Sars Cov 2 , de la 250 la 400 de probe pe zi. Ministrul Apărării a dezvăluit și strategia pentru anul viitor.

În luna februarie, Ministerul Fondurilor Europene anunța un proiect în valoare de 150 de milioane de euro pentru dezvoltarea institutului, însă abia peste 7 ani s-ar putea produce și noi vaccinuri.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Iohannis: ”Dacă situația se înrăutățește, putem să revenim la măsuri mai restrictive”
Iohannis: ”Dacă situația se înrăutățește, putem să revenim la măsuri mai restrictive”

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că este o zi tristă în România, din cauza numărului ”record” de îmbolnăviri cu COVID-19 înregistrate în ultimele 24 de ore.

Autostrada Comarnic-Brașov trecea prin curtea Castelului Cantacuzino și prin imobile, potrivit studiului de fezabilitate
Autostrada Comarnic-Brașov trecea prin curtea Castelului Cantacuzino și prin imobile, potrivit studiului de fezabilitate

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat marţi seară, la Digi24, că traseul autostrăzii Comarnic – Braşov trecea, în studiul de fezabilitate, prin curtea Palatului Cantacuzino şi prin etajul șapte al unor imobile construite.

OncoGen: „Vaccinul anti-Covid e gata şi acum”. De ce nu poate fi folosit încă
OncoGen: „Vaccinul anti-Covid e gata şi acum”. De ce nu poate fi folosit încă

Centrul OncoGen din Timişoara, împreună cu Institutul Cantacuzino din București, au primit o finanțare de 3,5 milioane de lei pentru dezvoltarea unui vaccin împotriva SARS-COV2.

Noutăți despre vaccinul anti-COVID-19, produs în România:
Noutăți despre vaccinul anti-COVID-19, produs în România: "Va fi administrat intranazal"

Mircea Ioan Popa, cercetător la Institutul Cantacuzino, a declarat joi că se doreşte ca vaccinul împotriva COVID-19 să poată fi administrat pe cale intranazală.

Recomandări
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni

50 de percheziţii au loc, joi, în judeţele Braşov şi Constanţa, precum şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind solicitări de decontare ilegală a peste 2,5 milioane de lei pentru găzduirea unor cetăţeni ucraineni.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.