Incendiu la un restaurant din Otopeni. Pompierii au intervenit cu 11 autospeciale de stingere

×
Codul embed a fost copiat

Un incendiu puternic a izbucnit marți la un restaurant din Otopeni, județul Ilfov.

 

Au fost mari degajări de fum pe trei laturi ale clădirii, iar pompierii au intervenit cu 11 autospeciale de stingere.

 

Flăcări mai mari au fost în zona unde se află bucătăria, care este și locul de unde a izbucnit incendiul, arată primele cercetări. Toate cele trei saloane din care este formată sala de evenimente au fost grav afectate.

Citește și
incendiu
Un incendiu violent de la un depozit din Vaslui s-ar fi putut transforma într-o adevărată tragedie
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Din fericire, nimeni nu a fost rănit, iar în complex nu se aflau clienţi, ci doar personalul administrativ.

Daniel Vasile, Purtătorul de Cuvânt al ISU București-Ilfov: „Incendiul s-a manifestat la o sală de evenimente care era compartimentată pe o suprafață de aproximativ 2.000 de m/p. Au fost afectate toate bunurile din interior, mă refer aici la elementele de decor, mase plastice, elementele de mobilier și așa mai departe”.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Incendiu într-un penitenciar pentru femei din Moscova. 850 de persoane evacuate. VIDEO
Incendiu într-un penitenciar pentru femei din Moscova. 850 de persoane evacuate. VIDEO

În jur de 850 de persoane au fost evacuate luni din cauza unui incendiu într-o închisoare pentru femei din sud-estul Moscovei, a anunţat administraţia penitenciară rusă (FSIN), relatează AFP.

Un incendiu violent de la un depozit din Vaslui s-ar fi putut transforma într-o adevărată tragedie
Un incendiu violent de la un depozit din Vaslui s-ar fi putut transforma într-o adevărată tragedie

Un incendiu a cuprins un depozit de lemne din incinta unei ferme avicole din județul Vaslui.

Autoritățile elene continuă lupta cu incendiul uriaș de vegetație izbucnit în urmă cu câteva zile
Autoritățile elene continuă lupta cu incendiul uriaș de vegetație izbucnit în urmă cu câteva zile

În Grecia, uriașul incendiu de vegetație care a afectat regiuni întinse din sudul țării e departe de a fi stins, cu toate eforturile depuse de autorități în ultimele zile.

Incendiu violent în Oradea. Acoperișul unei case a fost înghițit de flăcări
Incendiu violent în Oradea. Acoperișul unei case a fost înghițit de flăcări

Flăcări puternice au cuprins o casă din Oradea!

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.