Indignare în toată lumea, după ce o tânără din Iran a murit, după ce a fost bătută de poliția morală pentru ținută

tanara iran Mahsa Amini
Profimedia

O tânără de 22 de ani a murit într-un spital iranian la câteva zile după ce a fost reţinută de poliţia morală a regimului pentru că nu a respectat reglementările privind utilizarea hijabului pentru acoperirea capului.  

Mahsa Amini călătorea cu familia ei din provincia de vest a Iranului Kurdistan în capitala Teheran, pentru a-şi vizita rudele, când ar fi fost arestată pentru că nu a respectat regulile stricte privind vestimentaţia femeilor.

Martorii au relatat că Amini a fost bătută în duba poliţiei, o acuzaţie pe care poliţia o neagă, notează News.ro. 

Informaţia vine la câteva săptămâni după ce preşedintele Iranului, Ebrahim Raisi, a dispus diminuarea drepturilor femeilor şi a cerut o aplicare mai strictă a codului vestimentar obligatoriu al ţării, care impune tuturor femeilor să aibă capul acoperit cu hijab, încă de la revoluţia islamică din 1979.

Familia lui Amini a fost anunţată că a fost dusă la spital la câteva ore după arestare. A fost transferată la o unitate de terapie intensivă a spitalului Kasra.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Potrivit Hrana, o organizaţie iraniană pentru drepturile omului, familiei lui Amini i s-a spus în timpul arestării ei că va fi eliberată după o „sesiune de reeducare”.

Poliţia a spus ulterior că Amini a suferit un infarct. Cu toate acestea, familia lui Amini a contestat acest lucru şi a spus că femeia este sănătoasă şi nu a avut probleme de sănătate.

Amini a fost în comă după ce a ajuns la spital, a spus familia ei, adăugând că personalul spitalului le-a spus că era în moarte cerebrală.

Pe reţelele sociale au circulat fotografii cu Amini întinsă pe patul de spital, în comă, cu bandaje în jurul capului şi tuburi de oxigen. Oamenii din toată lumea au comentat situația și s-au declarat șocați de ceea ce s-a întâmplat. Mai mult, spitalizarea şi moartea ei au provocat critici celebrităţilor şi politicienilor iranieni. Mahmoud Sadeghi, un politician reformist şi fost deputat, i-a cerut liderului suprem, ayatollahul Ali Khamenei, să se pronunţe asupra cazului lui Amini.

„Ce spune liderul suprem, care a denunţat pe bună dreptate poliţia americană din cauza morţii lui George Floyd, despre tratamentul aplicat lui Mahsa Amini de către poliţia iraniană?” Sadeghi a postat vineri pe Twitter.

Ministerul de Interne şi procurorul Teheranului au lansat anchete în acest caz după un ordin de la Raisi, a informat presa de stat.

SUA consideră ''de neiertat'' moartea fetei

Casa Albă consideră că moartea unei femei iraniene în vârstă de 22 de ani Mahsa Amini, după arestarea acesteia, este "de neiertat", a declarat vineri Jake Sullivan, consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui american Joe Biden, relatează AFP.

"Vom continua să-i tragem la răspundere pe liderii iranieni pentru astfel de abuzuri ale drepturilor omului", a scris Jake Sullivan pe Twitter.

Raisi a semnat pe 15 august un decret care instituie restricţii privind vestimentaţia femeilor şi prevede pedepse mai aspre pentru încălcarea acestui cod atât în ​​public, cât şi online.

Femei au fost arestate în toată ţara după „Ziua naţională a hijabului şi a castităţii” declarată pe 12 iulie. Una dintre femei a fost Sepideh Rashno, o scriitoare şi artistă care ar fi fost bătută şi torturată în arest înainte de a fi forţată să-şi ceară scuze la televizor.

Grupurile pentru drepturile omului au relatat că forţe de securitate suplimentare au fost desfăşurate în afara spitalului Kasra.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.