Cazul medicului ginecolog "voluntar", cu diplomă falsă: ”A păcălit pe toată lumea”

×
Codul embed a fost copiat

Un pretins medic a lucrat ani la rând în Spitalul Judeţean Ilfov, în baza unor diplome false, a descoperit Ministerul Sănătăţii.

Totul a pornit de la o investigaţie a jurnaliştilor de la "Libertatea", care susţin că o femeie de 30 de ani făcea intervenţii ginecologice, deşi nu are studii medicale.

Conducerea spitalului a declanşat o anchetă internă şi a depus plângere la poliţie. Susţine că tânăra nu a făcut nici o procedură medicală, ci doar a asistat medicii curanţi, în calitate de voluntar. Diploma de medic cu care a venit la spital este falsă, confirmă şi cei de la Universitatea de Medicină şi Farmacie.

Raluca Daniela Bârsan este cunoscută în Spitalul Judeţean Ilfov, unde a lucrat mai mulţi ani - mai întâi ca studentă, apoi ca medic voluntar, sub supravegherea medicilor de aici. Pentru a fi acceptată în spital, ea le-a prezentat însă documente falsificate. Roxana Al Momani este unul dintre medicii care a lucrat cu Raluca Daniela Bârsan.

Roxana Al Momani, medic ginecolog: ”Mă ajuta la proceduri uşoare, de genul pansamente. A păcălit pe toată lumea.''

Citește și
Matthew Mode, Matteo Politi, medic, fals, italia, - 1
Primele declarații ale medicului fals: ”Statul român mi-a recunoscut diplomele, sunt medic”
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

În imaginile publicate de cotidianul Libertatea, filmate de o persoană cu acces în sala de operaţii a Spitalului Judeţean Ilfov, se vede o femeie despre care jurnaliştii susţin că este Raluca Daniela Bârsan. Ea este echipată pentru o intervenţie medicale şi pare că operează deasupra unui pacient.

Oficialii Spitalului Judeţean susţin însă că, în calitate de medic voluntar, Raluca Daniela Bârsan nu ar fi făcut nicio manevră medicală, nu ar fi operat, cusut ori consultat pacienţi, ci doar ar fi observat activitatea medicilor din secţia de ginecologie.

Dan Blendea, purtător de cuvânt al spitalului: „Fără implicarea unor manevre medicale. Dar dacă medicul șef de secție îi dă sub supraveghere atribuții de a da un instrumentar la mână, de a duce o tăviță de instrumente, poate să le facă.''

La încheierea contractului de voluntariat cu Spitalul Judeţean Ilfov, tânăra a prezentat o diplomă de licenţă eliberată în ianuarie 2013 şi cu o adeverinţă de rezidenţiat.

Pe diplomă apare stampila Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie Carol Davila, dar reprezentanţii instituţiei spun că Raluca Daniela Bârsan nu figurează în evidenţele Facultăţii la studiile de licenţă şi master. Iar instituţia nu a eliberat o diplomă de licenţă pe acest nume.

''Persoana Raluca-Daniela-Bîrsan nu figurează în evidențele Facultății de Medicină din cadrul U.M.F. "Carol Davila" la studiile curiculare de licență şi master. Facultatea de Medicină a U.M.F. "Carol Davila" nu a eliberat niciodată o diplomă de licență pe numele Raluca-Daniela-Bîrsan.”

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea: ''Documentul prezentat de dânsa referitor la faptul că este confirmată ca şi medic rezident este fals. Din discuţiile pe care le-am avut cu Universitatea de Medicină şi Farmacie, diploma de licenţă pe care doamna a prezentat-o este de asemenea falsă. Se pare că era cunoscut de toți din acel spital.''

Spitalul a declanşat o anchetă internă şi a făcut plângere la poliţie.

Raluca Daniela Bârsan şi-a încheiat activitatea la Spitalul Judeţean Ilfov, vinerea trecută, cu o lună înainte să-i expire contractul de voluntariat. Oficialii spitalului spun că până acum nimeni nu s-a plâns de activitatea femeii.

Contactata de Ştirile ProTV, Raluca Daniela Bârsan a refuzat să comenteze situaţia.  Poliţia verifică acum cazul, iar femeia riscă să fie acuzată de fals şi uz de fals, dar mai ales de practicarea unei profesii fără drept.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Ministrul Sănătății, despre noul caz al medicului fals: ”Se pare că era cunoscut de toți”
Ministrul Sănătății, despre noul caz al medicului fals: ”Se pare că era cunoscut de toți”

Ministrul Sănătății Sorina Pintea a confirmat marți existența unui caz nou de medic fals, care a fost descoperit la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ilfov.

Primele declarații ale medicului fals: ”Statul român mi-a recunoscut diplomele, sunt medic”
Primele declarații ale medicului fals: ”Statul român mi-a recunoscut diplomele, sunt medic”

Primele declarații ale medicului fals: ”Statul român mi-a recunoscut diplomele, sunt medic”

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.