În fața Parlamentului a apărut „Monumentul indiferenței”. Protest neobișnuit al unor activiști

×
Codul embed a fost copiat

Parlamentarii au văzut astăzi pe geam „Monumentul Indiferenței”, mai exact, cinci tone de moloz, dintr-o clădire istorică, lăsată să se prăbușească.

A fost vorba despre un protest neobișnuit al unor activiști care spun că statul ar putea sa restaureze monumentele cu banii din taxele pentru jocuri de noroc. În prezent, un proiect de lege care prevede acest lucru, este în Camera Deputaților și așteaptă votul parlamentarilor.

Resturile aparțin unei clădiri istorice monument din regiunea Olteniei, care s-a prăbușit parțial, din lipsă de interes de care a dat dovadă până acum statul - susțin cei de la Ambulanța Monumentelor.

Clădirea așteaptă să ajungă pe lista monumentelor UNESCO pentru a fi pusă în siguranță. În aceeași situație sunt alte 820 de monumente aflate în prag de colaps.

Este vorba despre clădiri, poduri, conace sau biserici fortificate.
Andreea Enache, ambulanța monumentelor: „Suntem în fața Parlamentului României pe masa căruia se află o propunere legislativă care are ca obiectiv punerea în siguranță a 100 de monumente istorice anual care pe zi ce trece se transformă în „Monumentul indiferenței”. Îi rugăm pe parlamentarii României să voteze această lege astfel încât generațiile viitoare să se poată bucura de moștenirea noastră culturală.”

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Proiectul de lege a trecut de Senat și se află acum în comisiile din Camera Deputaților. Potrivit documentului, statul ar trebui să folosească banii proveniți din taxa pentru jocuri de noroc pentru restaurarea monumentelor. La mijloc sunt câteva milioane de euro.

Dacă va fi adoptat, statul se angajează să consolideze o sută de monumente pe an - câte două în fiecare județ și mult mai multe în București.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Suspendarea și exmatricularea revine în învățământul românesc pentru elevii cu abateri grave. Proiect în dezbatere publică
Suspendarea și exmatricularea revine în învățământul românesc pentru elevii cu abateri grave. Proiect în dezbatere publică

Elevii care comit abateri grave vor putea fi suspendați sau exmatriculați, chiar și până în următorul an școlar, dacă Statutul elevului și regulamentul unităților de învățământ va fi adoptat de Ministerul Educației.

Un grup de motocicliști din Sibiu a observat că le-a dispărut un coleg. După câteva ore au făcut o descoperire șocantă
Un grup de motocicliști din Sibiu a observat că le-a dispărut un coleg. După câteva ore au făcut o descoperire șocantă

Un motociclist de 35 de ani din Sibiu, care făcea parte dintr-un grup care se deplasa pe traseul Durău - Izvorul Muntelui, a murit în Parcul Naţional Ceahlău.

Care sunt cele două lucruri despre care cei mai mulți români spun că le-ar asigura o viață de calitate. Surpriză uriașă
Care sunt cele două lucruri despre care cei mai mulți români spun că le-ar asigura o viață de calitate. Surpriză uriașă

Românii și-au schimbat părerea - atunci când îi întrebi ce le-ar asigura o viață de calitate.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.