George Alexandru Ivan, fostul director al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, trimis în judecată de DNA

George Alexandru Ivan
StirilePROTV

Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe George-Alexandru Ivan, fost director general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, pentru trafic de influenţă şi folosirea de informaţii nedestinate publicităţii.

Acordul de recunoaştere a vinovăţiei, încheiat anterior de procurori cu inculpatul, a fost retrimis de instanţă la DNA.

DNA a anunţat, marţi, trimiterea în judecată a lui George-Alexandru Ivan, fost director general şi comercial în cadrul Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), pentru complicitate la trafic de influenţă, trafic de influenţă şi folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, dacă este săvârşită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

„În intervalul 11-14 ianuarie 2022, o persoană trimisă în judecată anterior, prin intermediul inculpatului Ivan George-Alexandru, ar fi pretins de la angajatul unei societăţi comerciale (martor în cauză) o sumă de 10.000.000 euro, lăsând să se creadă că ar avea influenţă asupra ministrului transporturilor şi promiţând că îl va determina pe acesta să îndeplinească acte ce intră în îndatoririle lui de serviciu, în legătură cu prelungirea pe o perioadă de cinci ani de zile a contractului de asociere în participaţiune pentru exploatarea unor spaţii comerciale, încheiat între CNAB şi societatea unde lucra martorul”, a transmis DNA.

În 3 octombrie 2022, acelaşi inculpat trimis în judecată anterior, împreună cu Ivan, ar fi pretins de la aceeaşi persoană o sumă necuantificată iniţial, lăsând să se creadă că ar avea influenţă asupra directorului general al CNAB şi asupra ministrului Transporturilor şi promiţând că îi vor determina pe aceştia să îndeplinească acte ce intră în îndatoririle lor de serviciu, în legătură cu prelungirea pe o perioadă de un an a contractului de asociere în participaţiune pentru exploatarea spaţiilor comerciale încheiat între CNAB şi societatea unde lucra martorul.

Citește și
George Alexandru Ivan
Fostul director al Companiei Aeroporturi București și-a recunoscut vinovăția în dosarul șpăgilor de la Henri Coandă
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Cuantumul pretinderii a fost individualizat, în 5 octombrie 2022, la suma de 1.200.000 de euro şi adus la cunoştinţa martorului de către Ivan.

În 14 şi 15 februarie, Ivan, în contextul etapei nepublice interne, reprezentată de redactarea în cadrul CNAB a unui caiet de sarcini pentru o achiziţie având ca obiect servicii de consultanţă, ar fi permis în mod direct accesul unui martor la informaţii din cadrul CNAB ce nu erau destinate publicităţii, prin indicarea către acesta de date din conţinutul caietului de sarcini (prima zi) şi prin predarea acestui caiet de sarcini (a doua zi), anterior publicării acestuia, în 18 mai, în scopul obţinerii pentru altul a unui folos necuvenit.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti.

Anterior, prin decizia penală din 5 octombrie 2023, judecătorii din cadrul Curţii de Apel Bucureşti au dispus restituirea la DNA a acordului de recunoaştere a vinovăţiei, încheiat anterior între procurorii anticorupţie şi inculpatul Ivan George-Alexandru.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
George Alexandru Ivan, ex-directorul Aeroporturi București, nu scapă deocamdată de închisoare. Acordul cu procurorii, anulat
George Alexandru Ivan, ex-directorul Aeroporturi București, nu scapă deocamdată de închisoare. Acordul cu procurorii, anulat

Fostul director al Companiei Naționale Aeroporturi București, George Alexandru Ivan, nu va scăpa de pedeapsă, cel puțin pentru moment. El a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii, care i-ar fi permis închisoare cu suspendare, dar ace

Fostul director al Companiei Aeroporturi București și-a recunoscut vinovăția în dosarul șpăgilor de la Henri Coandă
Fostul director al Companiei Aeroporturi București și-a recunoscut vinovăția în dosarul șpăgilor de la Henri Coandă

Corupția din aeroport a fost recunoscută. Fostul director al Companiei Aeroporturi București George Alexandru Ivan a primit o pedeapsă cu suspendare.

Dosarul ”șpaga de la Aeroportul Otopeni”. Fostul director general și 3 oameni de afaceri au fost arestați preventiv
Dosarul ”șpaga de la Aeroportul Otopeni”. Fostul director general și 3 oameni de afaceri au fost arestați preventiv

Fostul director general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB) George Alexandru Ivan a fost arestat preventiv, joi, pentru 15 zile.

 

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.