Cum ar fi furat medicul estetician 35.000 de euro din casa fostei sale iubite

×
Codul embed a fost copiat

Un cunoscut medic estetician din Bucureşti este acuzat de fosta iubită, doctoriţă și ea, că i-a luat din casă 35.000 de euro. Bărbatul s-ar fi folosit de cheile pe care nu i le-ar fi înapoiat după despărțire.

Pe lângă furtul calificat, respectivul ar putea fi tras la răspundere și pentru suma de 85.000 de euro, găsită de poliţişti la percheziții.

Doctorul este acuzat că la sfârșitul lunii septembrie s-a folosit de cheile locuinței fostei iubite, a intrat în casa acesteia și ar fi furat 35.000 de euro.

Doctorița în vârstă de 29 de ani a depus plângere pentru furt calificat, iar polițiștii care au preluat dosarul au descins atât acasă la medic cât și la clinica de estetică a acestuia.

În urma perchezițiilor, polițiștii au găsit peste 85.000 de euro. Medicul nu a putut să justifice această sumă. În prima fază a fost reţinut pentru 24 de ore, însă instanța a decis să-l cerceteze în stare de libertate.

Citește și
medici, operatie
Violențe în sistemul medical. CMR: 10% dintre medici au fost agresați fizic în legătură cu actul medical efectuat
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Esteticianul de 42 de ani, cât şi fostă iubită de 29, sunt medici rezidenţi la secţia de chirurgie plastică a Spitalului Elias. Colegii lor spun că la serviciu au un comportament ireproşabil şi sunt serioşi. Sunt surprinşi de situaţia în care se află cei doi acum.

Esteticianul este cunoscut în industria de înfrumuseţare. Pe contul clinicii de pe o reţea socială, le vorbea adeseori urmăritorilor despre realizările sale.

Acum însă trebuie să răspundă acuzaţiilor de furt calificat, chiar dacă fosta iubită şi-a recuperat paguba. În plus, anchetatorii ar putea cerceta şi de unde provin banii găsiţi la el acasă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Colegiul Medicilor Bucureşti anunță că va oferi consiliere juridică gratuită medicilor care sunt agresaţi la locul de muncă
Colegiul Medicilor Bucureşti anunță că va oferi consiliere juridică gratuită medicilor care sunt agresaţi la locul de muncă

Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti (CMMB) anunţă că va oferi consiliere juridică gratuită tuturor cazurilor care se confirmă, în care medici, membri ai CMMB, care îşi fac datoria sunt agresaţi la locul de muncă.

 

Violențe în sistemul medical. CMR: 10% dintre medici au fost agresați fizic în legătură cu actul medical efectuat
Violențe în sistemul medical. CMR: 10% dintre medici au fost agresați fizic în legătură cu actul medical efectuat

Aproximativ 10% dintre medicii din România au suferit o agresiune fizică în legătură cu actul medical efectuat, au anunţat, marţi, reprezentanţii Colegiului Medicilor din România (CMR), potrivit Agerpres.

Beatrice Mahler, despre cazurile medicilor de la Spitalul Marius Nasta anchetați pentru luare de mită
Beatrice Mahler, despre cazurile medicilor de la Spitalul Marius Nasta anchetați pentru luare de mită

Managerul Institutului ”Marius Nasta”, Beatrice Mahler, a declarat, în legătură cu anchetele care vizează medici de la unitatea pe care o conduce, acuzaţi de luare de mită, că primul dosar a plecat de la o sesizare făcută de Institut în decembrie 2021.

Surse: Diferențe de un milion de lei între veniturile declarate și averile deținute de medicii de la Spitalul Marius Nasta
Surse: Diferențe de un milion de lei între veniturile declarate și averile deținute de medicii de la Spitalul Marius Nasta

Nouă medici de la spitalul Marius Nasta din Capitală, acuzați de luare de mită, au fost audiați miercuri seară la Parchetul de pe lângă Tribunalul București. 3 dintre ei au fost reținuti pentru 24 de ore, iar ceilalți se află sub control judiciar.

Câți bani cereau medicii corupți de la Spitalul Marius Nasta pentru o operație.„Mi-a zis de la început că trebuie să plătesc”
Câți bani cereau medicii corupți de la Spitalul Marius Nasta pentru o operație.„Mi-a zis de la început că trebuie să plătesc”

Mai mulți medici, chirurgi, anesteziști și rezidenți de la Spitalul Marius Nasta din Capitală, sunt în centrul unui scandal de corupție.  

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.