Focar de COVID-19 la Spitalul ”Sf. Spiridon” din Iași. 10 cadre medicale de la ATI au fost testate pozitiv

Focar de COVID-19 la Spitalul ”Sf. Spiridon” din Iași. 10 cadre medicale de la ATI au fost testate pozitiv
Getty

Patru noi focare de COVID-19 au fost depistate în unitățile medicale din Iaşi, unde mai mulţi angajaţi si pacienţi au fost testaţi pozitiv, informează Ziarul de Iași.

Cel mai mare dintre acestea a fost depistat în cadrul secției ATI a Spitalului Clinic Județean de Urgenţă ”Sfântul Spiridon”, unde 10 cadre medicale au fost testate pozitiv.

Conform sursei citate, toți angajații infectați cu COVID-19 au fost izolaţi la domiciliu, iar spaţiile au fost dezinfectate.

“Un al doilea focar a fost găsit la Spitalul de Psihiatrie şi pentru măsuri de siguranţă Grajduri, mai exact la Pavilion 2 Femei, unde 9 persoane (4 cadre medicale şi 5 pacienţi) au fost diagnosticaţi cu COVID-19. Personalul pozitiv a fost izolat la domiciliu şi monitorizat de către medicii de familie, iar pacientele izolate în spaţiu separat. S-au luat măsuri de dezinfecţie a spaţiilor. Şi la Institutul de Boli Cardiovasculare, şase cadre medicale au fost testate pozitiv, şi ulterior izolate. S-a efectuat curăţenia şi dezinfecţia spaţiilor secţiei. La Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Hârlău, 3 salariaţi au infecţia cu SARS-CoV-2. Personalul pozitiv a fost izolat la domiciliu şi monitorizat de către medicii de familie, iar beneficiarii, izolaţi în spaţiu separat. S-au luat măsuri de dezinfecţie a spaţiilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Iaşi, Marius Voicescu.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
O tânără din Iași s-a aruncat în lac de trei ori la rând și a scăpat cu viață. Pompierii au preluat-o la ultima tentativă
O tânără din Iași s-a aruncat în lac de trei ori la rând și a scăpat cu viață. Pompierii au preluat-o la ultima tentativă

O femeie de Iași a încercat să se sinucidă de trei ori la rând, aruncându-se în Lacul Ciric. De două ori a salvat-o prietena care o însoțea, și a treia oară pompierii.

Producătorii de vin din județul Iași s-au adunat la „MoldoVia”. Trâgul de vinuri, la a treia ediție
Producătorii de vin din județul Iași s-au adunat la „MoldoVia”. Trâgul de vinuri, la a treia ediție

Producătorii de vin din județul Iași i-au încântat pe localnici cu un târg dedicat gustului și văzului.

Bărbat din Iași, reținut pentru trafic de droguri. Un kilogram de cannabis, descoperit la domiciliu
Bărbat din Iași, reținut pentru trafic de droguri. Un kilogram de cannabis, descoperit la domiciliu

Un bărbat din județul Iași a fost reținut pentru 24 ore după ce anchetatorii au găsit în casa lui droguri de risc.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.