Florin Cîțu: PNRR nu va fi condiţionat de reforma în justiţie

florin citu
Inquam/ Octav Ganea

Premierul Florin Cîţu a anunţat că banii pe care România îi va primi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) nu sunt condiţionaţi de reforma în justiţiei aşa cum a fost asumată în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV).

Florin Cîţu a declarat marţi, că PNRR-ul României va fi aprobat în ultima săptămână din septembrie.

“Am avansat foarte mult, de fapt am încheiat pe PNRR, am trimis cred că vineri ultimele comentarii. Din discuţiile pe care le am cu ministrul Ghinea, ar trebui aprobat PNRR în ultima săptămână din septembrie”, a anunţat premierul.

Premierul a mai precizat că nu există nicio legătură între reforma în justiţie şi PNRR.

“Am văzut o informaţie în spaţiul public care este exagerată, o legătură între justiţie, reforme în justiţie şi bani în PNRR. Nu este adevărat. Sunt câteva lucruri acolo, dar care sunt de bun simţ, dar nu au nicio legătură cu reforma în justiţie aşa cum vrem să o facem. PNRR nu o să fie condiţionat de reforma în justiţie cum ne-am asumat-o în MCV, sunt doar câteva borne, clarificări. Vă dau un exemplu, ca în România legile după ce sunt modificate prin amendament să fie publicată întreaga lege cu noul amendament, noua formă, nu doar amendamentele, să fie mai clar pentru toată lumea care este ultima formă. Acesta este un exemplu de modificare care apare în PNRR, dar nu avem legile justiţiei aşa cum discutăm de ele în spaţiul public. Am văzut această discuţie şi nu aş vrea să fie înţeleasă prost”, a mai transmis Florin Cîţu.

Citește și
Florin Citu, Ucraina
Summit în Kiev, ”Platforma Crimeea”. Cîțu: România susține integritatea teritorială a Ucrainei
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Pe hârtie, Cîțu ar câștiga șefia PNL, la congresul din 25 septembrie. Cine îl susține pe Orban
Pe hârtie, Cîțu ar câștiga șefia PNL, la congresul din 25 septembrie. Cine îl susține pe Orban

În lupta pentru șefia Partidului Național Liberal, actualul președinte, Ludovic Orban, încearcă să îl ajungă din urmă pe contracandidatul său, Florin Cîțu, și să adune cât mai multe voturi la congresul din septembrie.

Summit în Kiev, ”Platforma Crimeea”. Cîțu: România susține integritatea teritorială a Ucrainei
Summit în Kiev, ”Platforma Crimeea”. Cîțu: România susține integritatea teritorială a Ucrainei

Prim-ministrul Florin Cîţu se află luni în Ucraina, la Kiev, unde participă la Summitul de lansare a Platformei Internaţionale Crimeea. Cu această ocazie, șeful Guvernului se va vedea și cu omologul ucrainean, Denys Shmyhal.

Cine va câștiga șefia PNL. Florin Cîțu spune care are votul majorităţii filialelor
Cine va câștiga șefia PNL. Florin Cîțu spune care are votul majorităţii filialelor

Lupta pentru şefia PNL a intrat în linie dreaptă. Cei doi candidaţi, actualul preşedinte Ludovic Orban şi premierul Florin Cîțu, şi-au depus candidaturile pentru congresul din 25 septembrie.

Fotografie cu Florin Cîțu, în momentul arestării din SUA. Cum arăta premierul la 28 de ani
Fotografie cu Florin Cîțu, în momentul arestării din SUA. Cum arăta premierul la 28 de ani

Autoritățile americane au pus la dispoziția presei din România fotografia din momentul arestării lui Florin Cîțu, în anul 2000.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.