Florin Busuioc a devenit cetățean de onoare al municipiului Hunedoara. "Sunt onorat!"

×
Codul embed a fost copiat

Colegul nostru, Florin Busuioc, este de duminică cetățean de onoare al orașului în care a copilărit.

Comunitatea din Hunedoara i-a oferit titlul în semn de apreciere pentru întreaga sa carieră.

A fost un moment bun și pentru depănat amintiri despre vremuri și fotbal.

Înainte de a urca pe scenă pentru a juca în "Insomniacii", Busu a avut parte de o surpriză aparte. A primit titlul de cetățean de onoare al Hunedoarei, locul unde și-a petrecut primii ani din viață și pe care și-l amintește mereu cu drag.

Florin Busuioc: "Am rămas foarte plăcut surprins de cum arată orașul, am trecut și pe pietonală, și am văzut oameni tineri, frumoși, care se distrează".

Citește și
florin busuioc
Busu: ”Am vreo 5 coaste rupte care nu mă lasă să respir cum trebuie”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Premiul este un semn de apreciere pentru întreaga sa carieră profesională.

Florin Busuioc: "Le mulțumesc că au întocmit toate cele necesare ca să se producă acest lucru și acest eveniment și, ce să zic, sunt onorat".

Dan Bobouțanu primar Hunedoara: "Florin Busuioc este un hunedorean drag nouă tuturor. L-am privit întotdeauna cu mult respect, dar și cu multă simpatie, nu doar când prezenta Meteo, dar și pentru piesele de teatru sau filmele în care a jucat".

Busu, mare fan al Corvinului Hunedoara

Ajuns pe meleagurile natale, Busu nu a uitat nici de echipa de fotbal Corvinul Hunedoara.

Florin Busuioc: "Întotdeauna am fost un pătimaș susținător al echipei Corvinul, pe vreme cu Lucescu, cu Mateuț, cu Andone, Gabor, Klein, Rednic, cei mari, care au rămas în memoria noastră".

Busu urmează să aibă și o stea pe aleea celebrităților din oraș, lângă cea a lui Florin Piersic.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Florin Busuioc a fost desemnat
Florin Busuioc a fost desemnat "Cetăţean de Onoare" al municipiului Hunedoara

Actorul Florin Busuioc, prezentatorul rubricii Meteo la PRO TV, a fost desemnat, vineri, "Cetăţean de Onoare" al municipiului Hunedoara, într-o şedinţă a Consiliului Local.

Busu: ”Am vreo 5 coaste rupte care nu mă lasă să respir cum trebuie”
Busu: ”Am vreo 5 coaste rupte care nu mă lasă să respir cum trebuie”

Florin Busuioc a fost invitat miercuri dimineață în emisiunea „Vorbește lumea”, de la PRO TV, unde a vorbit din nou despre perioada grea prin care a trecut după infarct.

Busu a prezentat vremea pentru prima dată în platoul Știrilor ProTV după infarct
Busu a prezentat vremea pentru prima dată în platoul Știrilor ProTV după infarct

Florin Busuioc a apărut prima dată în platoul Știrilor ProTV, la Vremea, după infarctul pe care l-a suferit în luna noiembrie a anului trecut. 

Busu, mărturii după ce a supraviețuit infarctului: ”Am fumat prea mult, ceva groaznic”
Busu, mărturii după ce a supraviețuit infarctului: ”Am fumat prea mult, ceva groaznic”

Florin Busuioc a apărut prima dată într-un platou de emisiune după infarctul pe care l-a suferit în luna noiembrie.

Mesajele lui Busu, Ovidiu Oanță și Neti Sandu pentru români de 1 Decembrie
Mesajele lui Busu, Ovidiu Oanță și Neti Sandu pentru români de 1 Decembrie

De 1 Decembrie, Florin Busuioc, Ovidiu Oanță și Neti Sandu au un mesaj pentru toți românii.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.