Efectele secetei se văd pe Dunăre. Transportatorii trebuie să reducă cantitatea de marfă ca să poată înainta prin apă

×
Codul embed a fost copiat

Se văd deja efectele secetei pe Dunăre. Transportatorii trebuie să reducă marfa ca să poată înainta prin apa scăzută, iar asta duce la creșterea costurilor.

În același context combinatul siderurgic din Galați și-a suspendat activitatea și așteaptă transporturile de minereu și cărbune. Inclusiv barje cu cereale sunt blocate pe fluviu, iar zilnic cel puțin două convoaie eșuează și trebuie aduse pe linia de plutire.

Aproape de ecluza de la Cernavodă, Dunărea nu depășește un metru adâncime. Navele trec tot mai rar pe aici.

Pescar: "Nu au mai trecut vapoare, nimic. Din cauză că a scăzut prea tare apa".

Probleme sunt şi la Galaţi. Din cauza nivelului scăzut al Dunării armatorii au şi câte 2 nave eşuate pe zi. Și sunt nevoiţi să transporte mai puţină marfă. O barjă care ar căra în mod normal 1600 de tone de cereale, poate fi încărcată acum doar cu o mie de tone. Cheltuielile cresc cu cel puțin 30%, iar asta se reflectă până la consumator.

Citește și
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Ivan Roman, director Planificare și Execuție Transport, NAVROM: ”Desfacem convoaiele și trecem fiecare punct critic cu câte o unitate. Acest lucru duce la întârzieri foarte mari. Până la 6, 7 zile întârziere cu sosirea mărfii la destinație”.

Sunt în total 4 puncte critice pe unde barjele trec cu mare dificultate, unde inevitabil se creează aglomerări.

Activitatea ultimului furnal funcțional din combinatul siderurgic de la Galați, furnalul numărul 5, a fost suspendată. Principalul motiv este lipsa materiei prime, care ar fi trebuit să vină cu barjele, pe Dunăre. În acest timp, reprezentanții combinatului spun că angajații sunt în continuare plătiți.

Nivelul Dunării este cu peste un metru sub media multianuală. La Porțile de Fier debitul este, de asemenea, foarte scăzut.

Florin Uzumtoma, director căi navigabile, AFDJ Galați: ”Aproape de jumate, cam pe aicea suntem”.

Adrian Maizel, șef Birou Hidrografic AFDJ Galați: ”Navele aproape ating pilele fostului pod al al lui Constantin, din zona kilometrului 635-634. Ca și în trecut, noi semnalizăm acest obstacol în navigație în harta electronică.”

Din păcate, meteorologii spun că nici în următoarele două săptămâni nu sunt anunțate precipitații pe cursul Dunării.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
ASF anunță că ordonanţa care blochează site-urile entităţilor neautorizate să opereze pe teritoriul României, în fază finală
ASF anunță că ordonanţa care blochează site-urile entităţilor neautorizate să opereze pe teritoriul României, în fază finală

Ordonanţa care blochează site-urile entităţilor neautorizate să opereze pe teritoriul României se află în fază finală, având majoritatea avizelor, a afirmat, joi, ASF.

Cutremur în România, raportat joi. Ce magnitudine a avut și unde a fost resimțit
Cutremur în România, raportat joi. Ce magnitudine a avut și unde a fost resimțit

Un cutremur slab a fost raportat joi dimineață, în România, în zona seismică Vrancea.

 

Caz șocant. Un elev din Iași ar fi fost lovit până la leșin de un angajat al școlii, într-o pauză dintre ore
Caz șocant. Un elev din Iași ar fi fost lovit până la leșin de un angajat al școlii, într-o pauză dintre ore

Caz șocant într-o școală din Iași. Inspectoratul Școlar Județean face verificări, după ce mama unui elev de 12 ani acuză că fiul ei ar fi fost lovit, până la leșin, de către un angajat al unității de învățământ.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.