Două femei, prinse cu bani falși după ce au cumpărat produse din magazine. Valoarea bancnotelor

politia
StirilePROTV

Două femei care au cumpărat produse din magazine cu bani falși au fost reținute duminică de polițiști, în Dâmbovița. Bancnotele falsificate erau de 100 de lei.

Cele două femei prinse cu bani falși sunt din București, informează IPJ Dâmbovița într-un comunicat, preluat de Agerpres.

La data de 5 octombrie a.c., bănuitele ar fi achiziţionat diverse produse alimentare de pe raza localităţilor Băleni şi Bâldana, contravaloarea bunurilor fiind achitată cu bancnote falsificate, în cupiură de 100 de lei. Ulterior, la data de 7 octombrie a.c., poliţiştii de la structura de combatere a criminalităţii organizate, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, au depistat cele două tinere în municipiul Târgovişte, în timp ce s-ar fi deplasat cu un autoturism. În urma controlului efectuat, poliţiştii au descoperit o altă bancnotă din cupiură de 100 de lei, precum şi alte produse alimentare şi de igienă, existând suspiciunea punerii în circulaţie şi a altor bancnote contrafăcute", au precizat polițiștii.

Din investigaţiile efectuate de poliţişti, s-a stabilit că cele două femei ar fi intrat în posesia a 50 de bancnote contrafăcute pe care, în perioada 4-7 octombrie, le-ar fi pus în circulaţie pe raza judeţelor Dâmboviţa, Prahova, Ilfov şi Giurgiu.

Cele două femei, de 23 şi 24 de ani, au fost reţinute pentru 24 de ore, urmând ca pe parcursul zilei de duminică să fie prezentate magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.

Citește și
bani falsi
Polițiștii din Mureș au prins în flagrant un tânăr care punea în circulație bancnote de 50 de euro false
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ele sunt cercetate pentru punerea în circulaţie de valori falsificate şi înşelăciune.  

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Artist danez, condamnat pentru că a furat bancnotele pe care trebuia să le expună într-un muzeu. Cât valorau
Artist danez, condamnat pentru că a furat bancnotele pe care trebuia să le expună într-un muzeu. Cât valorau

Artistul danez Jens Haaning trebuia să expună echivalentul a peste 70.000 de euro în bancnote lipite pe o pânză, dar în cele din urmă a prezentat rame goale şi a păstrat suma.

Polițiștii din Mureș au prins în flagrant un tânăr care punea în circulație bancnote de 50 de euro false
Polițiștii din Mureș au prins în flagrant un tânăr care punea în circulație bancnote de 50 de euro false

Un tânăr de 25 de ani din judeţul Bistriţa-Năsăud a fost prins în flagrant delict de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Târgu Mureş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş.

 

Un taximetrist s-a speriat când s-a uitat în sacoșa uitată de un client, în Botoșani. A anunțat imediat dispeceratul
Un taximetrist s-a speriat când s-a uitat în sacoșa uitată de un client, în Botoșani. A anunțat imediat dispeceratul

Un șofer de taxi din Botoșani i-a returnat unui client uituc o sacoșă plină cu bancnote de euro. Estimează suma lăsată din greşeală în mașină la 40 de mii de euro.  

Un artist portughez a întins un covor de bancnote în semn de protest faţă de costurile vizitei papei Francisc la Lisabona
Un artist portughez a întins un covor de bancnote în semn de protest faţă de costurile vizitei papei Francisc la Lisabona

Renumitul artist stradal al Portugaliei Bordalo II a pătruns în spaţiul în care Papa Francisc va celebra o liturghie săptămâna viitoare.  

Bancnote, o lamă de cuțit, cuie, o lingură și o cruce. Ce se mai afla în stomacul unui bărbat din Iași care s-a înjunghiat
Bancnote, o lamă de cuțit, cuie, o lingură și o cruce. Ce se mai afla în stomacul unui bărbat din Iași care s-a înjunghiat

Mai multe obiecte au fost găsite în stomacul unui bărbat, în urma unei intervenţii chirurgicale, printre care bancnote, o lamă de cuţit, dar şi cuie sau diverse obiecte din metal şi cauciuc.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.