Descoperire neașteptată făcută sub un autocar de polițiștii de frontieră din Galați

×
Codul embed a fost copiat

Ascunşi sub un autocar, în speranţa că vor reuşi să intre ilegal în România - aşa şi-au riscat vieţile doi bărbaţi din Algeria şi Libia, pe care poliţiştii de frontieră de la Oancea, Galaţi, i-au descoperit pe puntea din spate a autovehiculului.

Evident, cei doi nu aveau niciun document de călătorie asupra lor.

În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au făcut un control amănunţit în autocarul înmatriculat în Republica Moldova, condus de un bărbat de 36 de ani cu dublă cetăţenie, română şi a Republicii Moldova.

Aşa au dat peste cei doi tineri de 20 şi 25 de ani, care se agăţaseră de puntea din spate a autocarului. Ei au recunoscut că sperau să ajungă în acest fel în România şi, de la noi, să poată fugi într-o ţară din vestul Europei.

Şoferul, în schimb, a declarat că nu ştia nimic despre pasagerii ascunşi sub autocarul pe care îl conducea. Poliţiştii, însă, nu l-au crezut şi i-au deschis dosar penal pentru trafic de migranţi. Şi cei doi fugari sunt cercetaţi acum pentru trecerea frauduloasă a frontierei de stat.

Citește și
turist pe skijet
Descoperire macabră făcută de un turist pe skijet. "Pare cadavrul unui bebeluş"
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Coşmarul migranţilor ce au apelat la un român: ţinuţi în cutii de carton fără apă şi hrană
Coşmarul migranţilor ce au apelat la un român: ţinuţi în cutii de carton fără apă şi hrană

Un român, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în Ouistreham, Franța, după ce s-a descoperit că încerca „să vândă” nouă persoane.

Descoperire macabră făcută de un turist pe skijet.
Descoperire macabră făcută de un turist pe skijet. "Pare cadavrul unui bebeluş"

Un bebeluş şi o femeie au fost găsiţi morţi în largul arhipelagului spaniol Insulele Canare, unde erau căutaţi după ce cei 25 de migranţi ajunşi la bordul unei ambarcaţiuni improvizate le-au semnalat dispariţia, au anunţat autorităţile.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.