Cum se obțin bani din gunoaie în România. Tone de deșeuri, arse ilegal pentru a obține cupru

×
Codul embed a fost copiat

Comisarii de la Gardă de Mediu, însoțiți de sute de jandarmi și polițiști, au descins într-unul dintre cele mai mari focare de deșeuri și poluare din apropierea Capitalei.

Ani la rând, în localitatea Sărulești, din Călărași, au fost arse ilegal tone de gunoaie, fără ca autoritățile să oprească fenomenul. Fumul toxic, purtat de vânt, a ajuns de multe ori în București, și implicit în plămânii noştri.

Imaginile văzute din elicopterul poliţiei care a supravegheat acţiunea arată dimensiunea dezastrului. Ani la rând localnicii din Săruleşti, judeţul Călăraşi au ars deşeuri ca să scoată din ele cupru. Fumul gros şi toxic a ajuns, purtat de vânt, la zeci de kilometri distanţă. Şi a pus în pericol sănătatea a mii de oameni.

Autoturisme vechi, cantităţi uriaşe de plastic şi cauciucuri erau stivuite aproape în fiecare gospodărie. Ce nu mergea la fier vechi, era ars zi de zi.

Octavian Berceanu, comisar șef la Gardă Naționala de Mediu: "De fiecare dată când aţi venit pe A2 aţi văzut incendieri ilegale din această zonă. Tot uleiul pe care îl vedem aici, pe stradă, toate deşeurile se scurg în pânză freatică. E puternic afectată, sănătatea noastră e afectată."

Citește și
Recompense în bani pentru poze cu persoane care aruncă gunoi pe străzi. Unde se aplică și cât valorează
Recompensă pentru pozele cu persoane care aruncă gunoaie pe străzi. Dovezile incriminatorii se premiază cu 150 de lei
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Acţiunea de curăţare a început pe toate străzile. O parte din componente ajungeau la fier vechi, însă banii nu se făceau din asta. Oamenii căutau cupru. Să vă faceţi o idee despre ce înseamnă acest business, două remorci încărcate de cupru valorează 60 de mii de euro.

La faţa locului a ajuns şi ministrul Mediului.

Tanczos Barna, ministrul Mediului: "E o rețea de crimă organizată și în spatele acestor locații servesc companii. Ele sunt în spatele acestei rețele de crimă organziată."

Calin Petre - Alexandru este de 12 ani primar în Săruleşti. Deşi sub ochii lui s-au ridicat mormanele de deşeuri, acum ridică din umeri.

Călin Petre Alexandru, primarul localității Sărulești: "Nu a fost la un nivel atât de mare ca în ultima perioadă. Trebuie aplicată politica paşilor mărunţi."

În urma acţiunii, străzile au fost curăţate şi s-au dat amenzi în valoare de 282 de mii de lei. Primăria nu a fost însă amendată.

În schimb, edilul a promis că va amenaja o platformă pentru depozitarea legală a deşeurilor şi selectarea lor.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Zeci de saci de gunoaie adunate din zonele unde au făcut turiștii grătare, în Munții Bucegi
Zeci de saci de gunoaie adunate din zonele unde au făcut turiștii grătare, în Munții Bucegi

Jandarmii, poliţiştii montani, salvamontiştii şi voluntarii din judeţul Dâmboviţa au adunat zeci de saci de gunoaie, în munţii Bucegi, într-o amplă acţiune de ecologizare.

Recompensă pentru pozele cu persoane care aruncă gunoaie pe străzi. Dovezile incriminatorii se premiază cu 150 de lei
Recompensă pentru pozele cu persoane care aruncă gunoaie pe străzi. Dovezile incriminatorii se premiază cu 150 de lei

Situaţiile disperate impun măsuri disperate. Este și motivul pentru care directorul Secţiei Drumuri Naţionale Galaţi a anunţat public că îi va recompensa pe cei care îi trimit imagini cu persoane care arunca gunoi pe marginea şoselei.

Trei cai au făcut dezastru pe străzile din Vaslui.
Trei cai au făcut dezastru pe străzile din Vaslui. "Vin ca urşii la gunoaie, intră şi omoară oamenii, până la urmă"

Scene neobișnuite pe străzile din Vaslui. Trei cai au hoinărit prin parcări, pe șosele si trotuare, au lovit două mașini și au distrus geamul de la Evidența Populației. Animalele erau atât de agitate încât nimeni nu s-a putut apropia de ele.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.