Copilotul Sergiu Mogorean, care a murit în accidentul de elicopter din Grecia, a lăsat în urmă trei fete

×
Codul embed a fost copiat

Un bărbat cu dublă cetăţenie, româno-moldovenească, a murit în accidentul de elicopter produs în largul insulei Samos din Grecia.

Era copilot în misiunea de stingere a incendiilor de pădure, din acea zonă a Greciei, iar tragedia s-a produs în timpul operațiunii de alimentare cu apă din mare.

Comandantul aeronavei și mecanicul de zbor - amândoi moldoveni - au scăpat cu viață, însă traducătorul grec, a sfârșit și el. Accidentul pare să fi fost provocat de vântul puternic.

Elicopterul în care se aflau bărbații cu dublă cetăţenie ajuta la stingerea incendiilor care distrug pădurile din Insula Samos - Grecia. După o oră și 15 de minute de la decolare, oamenii care erau la plajă au văzut cum aparatul de zbor se prăbușește în mare - la circa 300 de metri de ei.

Martor: „Elicopterul s-a ridicat cu apa și s-a întors deodată. Zici că s-a prins de ceva și a căzut brusc cu partea din față în jos. A dat să se ridice și s-a întors brusc cu fața în jos. Nu am văzut foc dar s-a scufundat și în câteva secunde a dispărut”.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Cine erau membrii echipajului  

Elicopterul era pilotat Dumitru Morarenco, iar copilot era Sergiu Mogorean. Ambii, cu dublă cetățenie, română și moldovenească. În aeronavă se aflau un traducător grec și mecanicul de bord - cetățean moldovean.

Paza de coastă din Insula Samos a mobilizat elicoptere și mai multe ambarcațiuni ca să îi scoată din apă. Ajutat de curenții puternici, pilotul a înotat singur până la mal, iar pe mecanicul de bord l-au adus la țărm salvatorii.

În vârstă de 55 de ani, co-pilotul Sergiu Mogorean - cu peste 25 de ani de experiență și multe misiuni umanitare în Afganistan și Africa, nu a putut fi salvat. A lăsat în urmă trei fete care vor crește fără tată.

Regina, cea mai mare dintre ele, a transmis Știrilor PROTV că:Presiunea psihologică era cel mai mare impediment, fiind și foarte obositoare. (...) Tatăl meu a fost unul dintre cei mai determinați, onești și muncitori oameni pe care i-am cunoscut și este un erou are a murit salvând pe alții”.

În apa mării și-a găsit sfrâșitul și translatorul grec. Supraviețuitorii sunt în spital.

Compania care deține elicopterul care s-a prăbușit are sediul în Chișinău, Republica Moldova.

Reprezentanții au comunicat că accidentul ar fi fost provocat de vremea nefavorabilă.

Cum s-a petrecut tragedia

Elicopterul Mi-8 decolase de pe aeroportul din Samos și s-a dus deasupra mării, în vestul insulei, să umple cu apa rezervorul pentru a-l deversa, apoi, în zona cuprinsă de foc. Numai că același vânt puternic, ce întețea focul, bătea și în locul în care opera elicopterul. Marea era montată, fiind vreme rea de nivel 6-7 pe scara Beaufort. Asta înseamnă valuri de 4-5 metri și rafale de vânt de 50-55 de kilometri pe oră. O astfel de rafală a lovit elicopterul, când acesta încerca să se ridice, palele au lovit marea și aeronava a căzut în apă.

Încendiul la care fusese chemat elicopterul să intervină a fost stins spre dimineață. O comisie formată de autoritățile din Grecia investighează cauzele prăbușirii.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Accident violent în Bihor. Un camion şi o cisternă s-au ciocnit, la Ceica, ambele autovehicule luând foc
Accident violent în Bihor. Un camion şi o cisternă s-au ciocnit, la Ceica, ambele autovehicule luând foc

Un camion care transporta tuburi de metal şi o cisternă încărcată cu praf de beton s-au ciocnit, joi dimineaţă, în localitatea Ceica, judeţul Bihor, după care au luat foc, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale.

Mesajul lui Babasha după ce a fost huiduit la concertul Coldplay: „Străinii ne apreciază, doar românii nu”
Mesajul lui Babasha după ce a fost huiduit la concertul Coldplay: „Străinii ne apreciază, doar românii nu”

Cântărețul de manele Babasha a postat un mesaj pe contul său de TikTok după ce, miercuri seară, a urcat pe scenă alături de trupa Coldplay, la București, și a fost huiduit de public.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.