Clipe de teroare pentru o familie din Vâlcea. Doi indivizi le-ar fi incendiat mașina cu un cocktail molotov

×
Codul embed a fost copiat

Clipe de teroare pentru o familie din localitatea Berbești- Vâlcea al cărei autoturism a ars complet în toiul nopţii.

Se pare că focul a fost pus intenţionat de doi indivizi care s-au folosit de un cocktail molotov şi au dispărut în noapte.

Alertaţi, poliţiştii a reuşit să îi identifice şi să îi încătuşeze câteva ore mai târziu. Proprietarul maşinii distruse spune că e victima unui clan mafiot care încearcă să-l intimideze şi să se răzbune. Povesteşte că, în urmă cu două luni, a ajutat la eliberarea unei tinere pe care membrii clanului o ţineau sechestrată şi ar fi obligat-o să se prostitueze.

Proprietarul mașinii se întorsese de o jumătate de oră din concediul în care fusese cu familia. Doar ce ațipise, când fiica l-a anunțat că arde mașina. Până la sosirea pompierilor, vehiculul s-a făcut scrum.

Proprietarul mașinii incendiate: „Măcar am reușit să salvez casa și magazinul, că în momentul în care a explodat rezervorul, au sărit stropi pe casă, pe mine, că de aia sunt și ars pe față, pe corp, dar am reușit să îl stagnez până a venit poliția. Mașina nu am salvat-o, în ea aveam bunuri, documentele soției de la firmă, documentele mele personale, lucruri.”

Citește și
școli
Realitatea dramatică cu care se confruntă școlile din lume, în plină pandemie de COVID-19
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Totul a început, spune păgubitul, când el și-a ajutat o verișoara să scape din mâinile interlopilor, care timp de patru ani ar fi obligat-o să se prostitueze în Franța și Spania. Când fata i-a cerut ajutorul, proprietarul mașinii a mers la ea ca s-o salveze. A început apoi o urmărire nebună, ca în filmele cu gangsteri, susține bărbatul.

Proprietarul mașinii incendiate: „Am dat în marșarier, am luat-o prin șanț, fata era disperată, țipa în mașină, spunând: „Nu opri, că ne omoară pe amândoi, acum și tu ești în aceeași situație.” Am scos telefonul, am sunat la 112, eram în telefon cu organele de poliție, le-am spus unde mă aflu, blocajele, tot, au zis să stau liniștit că ajung în cel mai scurt timp și într adevăr au ajuns cei de la Berbești în 2-3 minute, dar eu mi am continuat deplasarea, că au zis să nu opresc, că îi știu de ce sunt capabili.”

După ce au incendiat mășina, agresorii nu au plecat de la locul faptei decât după ce s-au asigurat că totul se face scrum.

Cătălin Udrea, purtător de cuvânt IPJ Valcea: „Polițiștii au plecat imediat în urmărirea lor, au reușit să îi prindă din urmă, imobilizându-i, încătușându-i și ducându-i la sediul Poliției.”

Acum toate rudele fetei tremură de frica interlopilor.

Soacra bărbatului: „Mi-e frică, mi-e frică de ce se poate întâmpla, că el e amenințat că îi ia fata, că îi omoară copiii și multe alte lucruri. E amenințat pe Facebook, prin live-uri, prin prieteni, prin lume, e sunat cu numere ascunse, stau cu teamă.”

Bunica fetei salvate: „Noi n-am știut de ea până a luat-o nepotul meu, când am auzit că a luat-o și a dus-o și de atunci, uite, are necaz pe el. Ne-au amenințat, vin noaptea pe aici, când ne întâlnesc ne scuipă, cunoaștem, că n-am avut treabă cu ei.”

Joi, o instanță de judecată a emis mandate de arestare pe numele celor doi suspecți. Ambii sunt acuzați de conducere fără permis, conducere sub influența băuturilor alcoolice și distrugere.

Atunci când au fost prinși de polițiști, testele au arătat că ambii băuseră înainte. În plus, nici nu au permis de conducere.

Răzbunarea lor vine după ce proprietarul mașinii a salvat-o pe tânăra obligată să se prostitueze, în primăvara acestui an. A fost racolată pe când avea 17 ani, prin metoda „loverboy”. Patru ani și-au bătut joc de ea și au dus-o inclusiv în străinătate. În Vâlcea, stătea într-o garsonieră, păzită de „femeile" din grupare. Nu avea acces la telefon sau la alte surse de comunicare. Acum este la adăpost, într-un alt județ, însă povestea pe care ea a trăit-o este investigată de DIICOT.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Coronavirus România, 13 august. Un nou record de infectări: 1.454 de cazuri și 53 de decese în ultimele 24h
Coronavirus România, 13 august. Un nou record de infectări: 1.454 de cazuri și 53 de decese în ultimele 24h

Coronavirus România, 13 august. Până joi, pe teritoriul României, au fost confirmate 66.631 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID–19). În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 1.454 de noi cazuri.

Realitatea dramatică cu care se confruntă școlile din lume, în plină pandemie de COVID-19
Realitatea dramatică cu care se confruntă școlile din lume, în plină pandemie de COVID-19

În plină dezbatere privind redeschiderea şcolilor, UNICEF şi OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii) au avertizat miercuri că două din cinci şcoli din întreaga lume nu au spaţii destinate spălării mâinilor cu apă şi săpun.

China a depistat urme de coronavirus într-un lot de aripioare de pui congelate provenite din Brazilia
China a depistat urme de coronavirus într-un lot de aripioare de pui congelate provenite din Brazilia

Autorităţile din oraşul chinez Shenzhen au detectat urme de coronavirus într-un lot de aripioare de pui congelate importate din Brazilia, informează joi presa locală citată de EFE.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.