RADET începe probele pentru încălzire. Cât de mare e riscul unor avarii

×
Codul embed a fost copiat

RADET se pregăteşte să furnizeze căldură încă din această seară. Oficialii se așteaptă la temperaturi scăzute săptămâna viitoare, când vor fi sub 10 grade celsius noaptea, aşa că încep probele tehnice.

Din păcate, conducerea Regiei admite că şi în acest an vor avea loc avarii care îi vor lăsa pe oameni în frig şi fără apă caldă, însă susţin că vor fi mai puţine ca iarna trecută.

De la ora 23, duminică seara, apa caldă ar trebui să circule deja prin ţevile RADET, iar caloriferele ar urma să se dezmorţească.

Potrivit legii, dacă timp de trei zile consecutive temperatura medie scade sub zece grade cu plus între ora 10 seara şi 6 dimineaţa, RADET este obligat să furnizeze agentul termic, ca să se întâmple acest lucru fără probleme, regia să urmează să demareze probele tehnice.

La rândul lor, cei o jumătate de milion de locuitori din Bucureşti abonaţi la RADET sunt rugaţi să îşi ţină caloriferele deschise. Asta pentru a nu se forma goluri de aer, care ar putea să împiedice apă caldă să circule.

Citește și
calorifer
Anunțul Primăriei Capitalei despre caloriferele de la bloc. Când se dă drumul la căldură
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Şi coloanele dintre blocuri trebuie aerisite, iar dacă asociaţiile de locatari nu se descurcă - pot solicita echipele RADET.

Îngrijorător este că anul acesta responsabilii au modernizat doar 20 din 1000 de km cât are reţeaua primară.

Adică ţevi importante, mari. Oficialii Regiei insistă că din 1990 până acum acesta este un record şi se plâng că reparaţiile decurg greu din cauza condiţiilor de muncă din subteran dar şi a lipsei de angajaţi.

Partea proastă este că nu scăpăm de avarii.

Reporter; "Numărul de avarii va fi mai mic sau la fel de mare ca iarna trecută?"

Alexandru Burghiu, directorul RADET: "Toate aceste lucrări pe care le-am executat în decursul anului ar trebui să genereze un număr mai mic de avarii ale sistemului."

Cele mai multe dintre conducte au peste 50 de ani şi ar fi trebuit schimbate acum 25 de ani. Aşa că iarna se sparg destul de uşor din cauza diferenţelor de temperatură.

Cei de la RADET susţin că au încercat să le schimbe acolo unde avariile erau dese şi promit că în 3 sau 4 ani am putea reveni la normal.

Desigur, rămân şi reţelele mici cu o lungime de 3000 de kilometri. Lucrările de modernizare vor continua şi iarna, dar ar trebui să nu îi afecteze pe locuitori.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Capitala riscă să rămână fără termoficare. În ritmul actual, ţevile vor fi înlocuite în 400 de ani
Capitala riscă să rămână fără termoficare. În ritmul actual, ţevile vor fi înlocuite în 400 de ani

Termoficarea Capitalei României riscă să se prăbuşească în câţiva ani dacă sistemul nu va fi modernizat, avertizează un raport al organizaţiei Expert Forum, lansat marți.

Anunțul Primăriei Capitalei despre caloriferele de la bloc. Când se dă drumul la căldură
Anunțul Primăriei Capitalei despre caloriferele de la bloc. Când se dă drumul la căldură

Primăria Capitalei a făcut precizări, duminică, despre momentul în care, în București, se va începe furnizarea agentului termic pentru încălzire.

600 de blocuri din București nu au apă caldă. Probleme grave vor fi și la iarnă
600 de blocuri din București nu au apă caldă. Probleme grave vor fi și la iarnă

O să fie căldură în apartamente în această iarnă, dar cu pauze, reci, recunosc cei din Primăria Capitalei.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.