„România Sălbatică”, o poveste mirifică pe care Dan Dinu și Cosmin Dumitrache au construit-o în zece ani

×
Codul embed a fost copiat

Doi tineri cu o dragoste nebună pentru natură au filmat timp de zece ani un documentar despre o Românie sălbatică și nespus de frumoasă. Este probabil cel mai ambițios proiect de acest gen, de la noi. Și totul a fost făcut din fonduri proprii.

Dan Dinu și Cosmin Dumitrache ne arată ținuturi surprizătoare, unde se ajunge cu greu. "România Sălbatică" dezvăluie o parte din țara pe care trebuie să învățăm s-o protejăm.

O poveste pe care Dan Dinu și Cosmin Dumitrache au construit-o în zece ani prin cele mai surprinzătoare ținuturi ale țării noastre. Pentru că ei sunt doi oameni care și-au transformat pasiunea pentru sălbăticie într-un crez. Atunci când lași natura în pace, natura iți dă înapoi însutit.

România Sălbatică a început, în 2010, ca un proiect de fotografie, dar s-a transformat într-un documentar cu imagini spectaculoase, prin care ne putem privi natura în ochi, fără să o deranjăm.

Dan Dinu, realizator film: "Vedem atât de multe documentare despre Africa, despre India despre mai știu eu ce, dar nimic despre România.

Citește și
ati
Un bărbat a murit după ce a refuzat vaccinul anti-Covid pentru că este testat pe animale. Ultimele cuvinte spuse soției
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Reporter: De ce crezi că vedem prea puțin despre România?

Dan Dinu:Pentru că este greu de făcut. Iată! Ne-a luat 10 ani. Cine ar vrea să facă asta?"

Totul a început în 2009, când Dan Dinu, un cunoscut fotograf din Brașov, a descoperit că în România nu erau imagini din rezervațiile naturale, deși despre frumusețea lor se tot vorbea. A pornit, voluntar, un proiect de fotografie, care, trei ani mai târziu, i-a atras atenția unui operator de imagine din Câmpina, de numai 26 ani.

Dan Dinu, realizator film:Partea faină este că prima noastră întălnire a fost la o benzinărie, în Câmpină, în mijlocul orașului. Adică nu a fost nimic super interesant, pe un vârf de munte, ne-am întâlnit. Nu, a fost o chestie absolut banală."

Cosmin Dumitrache, realizator film:În ianuarie, am ieșit la prima tură. Am venit eu la Brașov, știu că veneam cu trenul, plecam pe la patru dimineața să prindem răsăritul și după vreo zece minute de filmare, când să îmi dezlipesc mâinile de pe slider și trepied, înghețaseră acolo. Erau vreo -15-20 de grade, foarte frig.

Fără nicio sursă de finanțare, doar pe banii lor, dar cu o dragoste nebună pentru natură, cei doi au pornit într-o aventură despre care habar nu aveau unde să îi ducă.

În zece ani, Dan și Cosmin au petrecut 450 de zile pe teren. Au parcurs peste 45 de mii de kilometri cu mașina și sute de kilometri pe jos, în toate anotimpurile.

Au îndurat frigul și viscolul, în munții Ceahlăului. Au mers prin zăpadă până la brâu. Și au fost momente în care, în ciuda echipamentului, degetele le-au rămas înțepenite pe camera de filmat.

S-au refugiat peste noapte la o stână în Munții Șureanu, unde s-au încălzit la foc de lemne.

S-au cățărat pe creasta munților Făgăraș, să ne arate o lume mai aproape de cer.

Au stat la pândă, în corturi de camuflaj, ore-n șir. În munții Maramureșului, pentru a surprinde cocoșul de mesteacăn, la rotit, dar și pe baltă, pentru a ne arăta pasările, în mediul lor.

Cosmin Dumitrache, realizator film:La PESCĂRAȘUL ALBASTRU am stat 11 zile consecutiv. M-am dus la răsărit în fiecare dimineață ca să închei toată povestea și chiar la finalul acestotr 11 zile am avut nevoie de un cadru pentru secvența respectivă și am revenit peste două, trei săptămâni și atunci am reușit să prind și cadrul acela.

Cosmin Dumitrache, realizator film:Prigorile veneau aici, în zona asta."

Cea mai mare provocare a fost însă filmarea animalelor sălbatice deloc împăcate cu prezența omului în preajma lor. Cât de mult le deranjăm, Dan și Cosmin au înțeles cel mai bine în perioada stării de urgență.

Dan Dinu:Îmi aduc aminte că eram în Putna Vrancea, în Parcul Natural Putna Vrancea și eram în lockdown, nu mai intrase țipenie de om pe valea aia de câteva săptâmâni bune și era liniște. Animalele erau în liniște. Am văzut în două zile atunci 15 urși."

Momentul în care a privit un ras în ochi l-a schimbat definitiv pe Dan. Se întâmplă după zece ani de căutări.

Dan Dinu: Când ai o întâlnire de genul și asta când privești un animal de genul ăsta în ochi îți dai seama cât de mult rău ai făcut și cu câtă responsabilitate ar trebui să privești lumea în jur. Pentru poza asta, merită pentru că am vrut să transmit exact acea responsabilitate și celor care văd filmul și se pare că am reușit pentru că foarte multă lume a zis că finalul este exact acolo unde trebuie.

Privește natura în ochi. Și fii conștient prin ce suferință trece tocmai din cauza noastră. Punem bariere și înălțăm garduri în zonele cele mai vulnerabile sperând că o vom proteja. Mesajul lui Dan și Cosmin e unul simplu: trebuie să rescriem felul în care ne raportam noi înșine la natura. Și să predăm această lecție și copiilor noștri.

Cosmin Dumitrache, realizator film:Aceste proiect, având un scop educativ, și-a dorit foarte mult acest lucru: să fie accesibil pentru publicul larg, să dea un semnal de conștientizare asupra naturii din România."

Dan Dinu:Am încercat să transpunem în imagini exact experiența noastră fără să o trunchiem, fără să o facem mai artistică. Artistul suprem e natura pentru mine. Uite la cocoșul de munte, experiența noastră de atunci, când se lumina de ziuă, când începeau pasările să cânte, când se întâmplau lucruri, am transmis-o aproape identic în film.

Atunci când faci ceva din pasiune, treci mai ușor peste orice obstacol ca să îți duci visul până la capăt. Dincolo de provocările din teren, timp de zece ani, Dan și Cosmin au susținut tot acest proiect, din banii lor. Nu au făcut altceva decât să muncească până la epuizare pentru producții private, ca să se întrețină pe ei, dar și acest proiect.

Dan Dinu:Cred că marele avantaj al acestui proiect este că a avut în spate o mare masă de oameni care pur și simplu au sprijinit cu ce au putut ei. Unii ne-au dat niște ponturi legate de niște locuri de filmare, alțîi au venit cu noi un teren și au cărat echipament."

Voluntar:Pur și simplu am vrut să fac parte din comunitatea pe care o avea Dan și am început cu documentare acestor parcuri.

Au avut și câteva încercări de a obține finanțări din partea statului, dar au fost un eșec.

Dan Dinu:Ne întreba cineva la un moment dat câți bani am cheltuit pentru treaba asta, iar răspunsul nostru a fost nu știu și nici nu vreau să aflu.

Anul trecut, după ce au încheiat filmările, au trimis câteva imagini la casa de producție a lui Tudor Giurgiu. A fost momentul în care a devenit clar că filmul va ajunge în cinematografe. Marius Truta este producătorul filmului.

Marius Truta:Ceea ce oamenii nu își dau seama când vine vorba de filmele documentare despre natură este cât de mult trebuie să investești ca să prinzi aceste imagini. Nu poți să le regizezi, nu poți să pleci pe drum cu o poveste în cap și după aia să te aștepți ca ea să se întâmple. Deci practic trebuie să investești foarte mult timp și să te bucuri de lucrurile pe care le poți surprinde. Și pe mine m-a impresionat pentru că mi-am dat seama cât de multă muncă a fost nevoie pe teren din partea lor și cât au sacrificat."

La București, spectatorii au stat la cozi uriașe, pentru a intra la premiera filmului care a avut loc la amfiteatrul Mihai Eminescu, iar la Festivalul de Film Transilvania de la Cluj, documentarul a câștigat premiul publicului, după patru proiecții cu casa închisă. Arată de fapt cât de dor ne este de o Românie sălbatică.

Prin România Sălbatică, te plimba vocea actorului Adrian Titieni, iar coloana sonora este în sine o poveste. Muzica este scrisă pentru orchestră, iar artista Madalina Pavăl dă glas originilor noastre. Documentarul a fost în cinematografe doar două săptămâni, din cauza restricțiilor impuse de pandemie. Anul viitor însă, România Sălbatică va deveni un serial de trei episoade ce va fi difuzat pe o cunoscută platformă de streaming.

Dan Dinu: Știi care este partea cea mai interesantă? Că natura are nevoie să o lăsăm în pace, să nu îi facem nimic. Ea se descurcă fără noi, noi fără ea nu ne descurcăm."

Prin pasiunea lor, Dan Dinu și Cosmin Dumitrache ne-au adus în fața ochilor o lume greu accesibilă pentru cei mai mulți dintre noi. Își doresc să privim natura României cu alți ochi și să avem grijă să o păstrăm sălbatică.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Primii "roboți vii" din lume se pot acum reproduce, într-un alt mod față de animale și plante. Cercetător: „Am fost uimit”

Oamenii de știință americani care au creat primii "roboți vii" spun că formele de viață, cunoscuți sub numele de xenoboți, se pot acum reproduce - într-un mod nou care nu a mai fost văzut la plante și animale, potrivit CNN.

Un bărbat a murit după ce a refuzat vaccinul anti-Covid pentru că este testat pe animale. Ultimele cuvinte spuse soției
Un bărbat a murit după ce a refuzat vaccinul anti-Covid pentru că este testat pe animale. Ultimele cuvinte spuse soției

Un bărbat vegan și anti-vaccin, care a refuzat să se imunizeze deoarece serurile au fost testate pe animale, i-a transmis soției sale, chiar înainte să moară, că și-ar fi dorit să se vaccineze.

Doi leoparzi ai zăpezilor pot fi admirați la o grădină zoologică din România
Doi leoparzi ai zăpezilor pot fi admirați la o grădină zoologică din România

Doi leoparzi ai zăpezilor pot fi admirați, de astăzi, la grădina zoologică din Brașov. Sunt un mascul și o femelă, în vârstă de cinci ani și jumătate.

Numărul animalelor sălbatice omorâte în accidente rutiere pe șoselele din România este în creștere
Numărul animalelor sălbatice omorâte în accidente rutiere pe șoselele din România este în creștere

Tot mai multe animale sălbatice mor în accidente produse pe șoselele din România.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.