Tânără din Arad sechestrată și violată în casa unui bărbat. Cum a ademenit-o agresorul

Poliție
Pro TV

Un bărbat de 50 de ani a fost arestat preventiv după ce ar fi sechestrat şi violat o femeie de 32 de ani, care ar fi mers acasă la acesta pentru a-i face curăţenie în locuinţă.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, Claudia Iuga, a declarat, miercuri, că sesizarea a fost făcută de către presupusa victimă în cursul zilei de marţi, când poliţiştii au reuşit să-l reţină pe suspect.

"O femeie a sesizat poliţiştii Secţiei 1 Vlaicu despre faptul că, în noaptea de 21 spre 22 septembrie a.c., a fost ţinută cu forţa într-o garsonieră de pe raza municipiului Arad şi obligată să întreţină raporturi sexuale cu un bărbat căruia îi ştia doar porecla. În urma investigaţiilor efectuate de poliţişti sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, în mai puţin de 24 de ore de la sesizare a fost identificat cel bănuit de săvârşirea faptelor, în persoana unui bărbat de 50 de ani, din localitatea Vladimirescu, care locuieşte fără forme legale pe raza municipiului", a precizat Claudia Iuga, potrivit Agerpres.

Femeia s-ar fi deplasat la apartamentul în care locuia bărbatul pentru a-i face curăţenie, însă ar fi fost sechestrată şi obligată să întreţină raporturi sexuale. În momentul când ar fi părăsit locuinţa, bărbatul ar fi lovit-o cu pumnul şi i-ar fi luat telefonul mobil.

Suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore pentru viol, lipsire de libertate în mod ilegal şi tâlhărie calificată, fiind prezentat magistraţilor Judecătoriei Arad cu propunere de arestare preventivă. Miercuri dimineaţă, judecătorii au emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Citește și
africa
Un bărbat a fost atacat de localnici după ce a violat o fată de 17 ani. Ce a urmat
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
5 dosare de răpire şi viol de la Parchetul Caracal, redeschise după cazul Dincă
5 dosare de răpire şi viol de la Parchetul Caracal, redeschise după cazul Dincă

Cinci dosare închise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal vor fi redeschise, după cazul Dincă. Victimele ar fi fost minore din familii nevoiaşe.

Un bărbat a fost atacat de localnici după ce a violat o fată de 17 ani. Ce a urmat
Un bărbat a fost atacat de localnici după ce a violat o fată de 17 ani. Ce a urmat

Un bărbat acuzat că a violat o tânără cu dizabilități în vârstă de 17 ani a fost atacat și incendiat de localnici, luni, într-un sat din Africa de Sud.

Patru români, condamnați în UK pentru că au supus unor „abuzuri îngrozitoare” 3 minore
Patru români, condamnați în UK pentru că au supus unor „abuzuri îngrozitoare” 3 minore

Patru bărbați români au fost condamnați la închisoare în Marea Britanie după ce au exploatat sexual mai multe fete minore.

Un criminal a intrat peste o femeie şi i-a oferit 3 variante sadice. De ce a ales să fie violată
Un criminal a intrat peste o femeie şi i-a oferit 3 variante sadice. De ce a ales să fie violată

Momente groaznice trăite, vineri, de o femeie din SUA, care a fost violată și jefuită de un criminal, după ce i-a dat de ales trei variante oribile. 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.