Bebelușul unei femei din Alba a murit la două zile de la naștere. Familia acuză medicii

×
Codul embed a fost copiat

Acuzaţii grave aduse medicilor, după ce o femeie din judeţul Alba, aflată la prima sarcină, a aflat că bebeluşul pe care-l aştepta cu emoţie a murit la două zile de la naştere.

Rudele femeii spun că doctorii nu au ţinut seama de gradul de risc al sarcinii, la vârsta de 42 de ani a mamei, şi ar fi intervenit chirurgical prea târziu.

Imediat, copilul a fost transferat cu elicopterul la un spital din Oradea, însă acolo a survenit decesul. Familia vrea să depună plângere la Colegiul medicilor.

Femeia în vârstă de 42 de ani, aflată la prima sarcină, este din Mogoș, o localitate din Munţii Apuseni, şi a fost adusă cu ambulanţa la spitalul din Alba Iulia, joi noaptea, în travaliu.

Familia susţine că operaţia de cezariană a fost făcută prea târziu.

Citește și
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Liviu Stancu, tatăl copilului: „Soţia mea a fost însărcinată în luna a noua şi a venit la Spitalul judeţean să nască, şi a venit noaptea şi până ziua la ora 2 nu i-au făcut nimic. Când i-au făcut cezariană şi a fost târziu pentru bebeluş. Soţia spune că dacă nu moare şi ea şi copilul dacă nu îi face.”

Rudele au aflat apoi cu durere că bebeluşul a murit şi acuză medicii că ar fi aşteptat mai bine de 10 ore până la intervenţia chirurgicală.

Virgil Oarga, cumnat: „Când o femeie de 42 de ani când e la prima sarcină aştepţi 24 de ore ca să se dilate să poată naşte natural? Nu au vrut să o opereze până când un coleg de-al dânsului a venit şi a a zis: „Domnule doctor, femeia asta va muri şi ea, i-au făcut cezariana din care a rezultat copilul, care era aproape mort. Consider că asta e un malpraxis, azi ne ducem la avocat ca să facem toate demersurile.”

Ileana Muntean, cumnata:„I s-au rupt membranele acasă şi am fost cu ea pe tot timpul monitorizării a fost bine, a fost foarte bine, copilul în regulă a ajuns la spital în jur de ora 1, 2 noaptea şi cezariana i-a fost făcut a doua zi la ora două.”

Şeful secţiei de ginecologie spune că medicii au monitorizat bebeluşul, iar când starea acestuia s-a agravat au intervenit.

Cristian Ţibea, şef secţie ginecologie Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia: Operaţia s-a făcut în regim de urgenţă în momentul în care când am observat că starea fătului nu este ok, până în la ora 12, 12:50 totul a fost în registru normal, a fost o complicaţie acută la dânsa, cel mai probabil un infarct placentar. Copilaşul a fost transferat la Oradea.
Reporter: Care a fost scorul apgar cu care s-a născut?
Cristian Ţibea, şef secţie ginecologie Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia: Scorul 2, asta înseamnă că îi bătea inima, că nu avea reflexe, că avea o saturaţie a oxigenului scăzută.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Și-a ucis iubitul într-un mod barbar după ce a înșelat-o. Bărbatul a fost închis într-o valiză și înregistrat
Și-a ucis iubitul într-un mod barbar după ce a înșelat-o. Bărbatul a fost închis într-o valiză și înregistrat

O femeie din Florida și-a ucis iubitul după ce l-a închis într-o valiză, în februarie 2020.

Ce s-a descoperit despre doi adolescenți care s-au sinucis în urma unui pact. Au murit într-o rezervație naturală
Ce s-a descoperit despre doi adolescenți care s-au sinucis în urma unui pact. Au murit într-o rezervație naturală

Doi adolescenți care s-ar fi sinucis în urma unui pact, în rezervația naturală Dorset, ar fi fost eliberați din arestul poliției cu doar câteva zile înainte de tragedie, această informație fiind făcută publică de curând.

Un bărbat l-a sunat pe amantul soției sale în timp ce o omora. La crimă au asistat și copiii lor. Cadavrul, aruncat în râu
Un bărbat l-a sunat pe amantul soției sale în timp ce o omora. La crimă au asistat și copiii lor. Cadavrul, aruncat în râu

Un soț gelos l-a sunat pe amantul soției sale în timp ce o strangula, în fața copiilor lor. După ce a ucis-o, acesta i-a pus trupul într-o valiză și a aruncat-o într-un râu.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.