Bărbatul care a incendiat o fată de 17 ani din Mehedinţi a murit, la câteva zile după o tentativă de suicid

×
Codul embed a fost copiat

Bărbatul care a incendiat o fată de 17 ani din Mehedinţi a murit luni seară în Spitalul din Drobeta Turnu Severin, unde fusese adus joi, după ce a încercat să se spânzure în arestul IPJ Mehedinţi, folosind lenjeria intimă şi tricoul.

 UPDATE 17.00 Doi polițiști i-au acordat primul ajutor până la sosirea unui echipaj medical. Era în stare gravă încă de atunci şi, iată, nu a mai putut fi salvat.

Pe un pat spital se află în continuare victima lui - adolescenta de 17 ani.

Fata a fost operată pentru a treia oară deja. Pentru că starea ei s-a ameliorat, medicii au detubat-o și au mutat-o pe secţia Chirurgie Plastică a Spitalului ”Grigore Alexandrescu” din Capitală.

Ancheta deschisă în acest caz va fi clasată cel mai probabil.

Citește și
incendiata Mehedinti
Fata care a fost incendiată este în stare gravă, dar stabilă. Va suferi o nouă operație
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Bărbatul fusese condamnat la 90 de ani de închisoare pentru cinci crime comise, dar anul trecut a fost pus în libertate, beneficiind de legislația favorabilă în domeniu.
 

”El a venit de la început foarte grav, a făcut acolo stop cardio-respirator, în penitenciar, în momentul tentativei de sinucidere, a fost resuscitat de colegii de la Ambulanţă şi adus în stare gravă, în comă de gradul 4 la noi, fără şanse practice de a supravieţui. Starea s-a agravat permanent, a apărut febra mare de tip central care nu mai scădea cu nimic, iar ieri era foarte grav, nici nu ne-am aşteptat să prindă dimineaţa. A decedat aseară, pe la 11.30”, a declarat pentru un post de televiziune Radu Iman, managerul Spitalului Judeţean Mehedinţi, potrivit News.ro

Joi, IPJ Mehedinşţi a anunţat că Ion Turnagiu, reţinut pentru 30 de zile după ce a incendiat o fată de 17 ani, a încercat să se sinucidă, folosindu-se de "obiectele vestimentare”.

Bărbatul a folosit lenjeria intimă şi tricoul pentru a încerca să se spânzure. El a fost transportat la Spitalul din Drobeta Turnu Severin.

Ion Turnagiu a ucis cinci persoane şi a fost condamnat la închisoare pe viaţă, fiind eliberat după 25 de ani.

După ce a incendiat adolescenta, Ion Turnagiu a fost arestat pentru 30 de zile.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Bărbatul care a incendiat-o pe fată de 17 ani din Mehedinţi a încercat să se sinucidă
Bărbatul care a incendiat-o pe fată de 17 ani din Mehedinţi a încercat să se sinucidă

Bărbatul care a incendiat o fată de 17 ani din Mehedinţi a încercat să se spânzure, joi, în arestul IPJ Mehedinţi, folosind lenjeria intimă şi tricoul.

Fata care a fost incendiată este în stare gravă, dar stabilă. Va suferi o nouă operație
Fata care a fost incendiată este în stare gravă, dar stabilă. Va suferi o nouă operație

Tânăra de 17 ani din Mehedinţi - incendiată de un individ care a mai ucis 5 oameni - este în continuare în stare gravă, dar stabilă.

Declarația halucinantă a bărbatului care a incendiat o fată, în Mehedinți. Ce i-a spus judecătorului
Declarația halucinantă a bărbatului care a incendiat o fată, în Mehedinți. Ce i-a spus judecătorului

Bărbatul care a incendiat o tânără de 17 ani din Mehedinţi a avut o cerere de-a dreptul halucinantă în fața judecătorului de drepturi și libertăți care a decis arestarea sa preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.