România a ratat finala Eurovision 2021. VIDEO cu prestația lui Roxen

Roxen

Reprezentanta României la Eurovision 2021, Roxen, care a cântat piesa "Amnesia" la Rotterdam, a ratat, marţi seară, calificarea în finala competiției. Este al treilea an consecutiv când România nu ajunge în finala concursului european.

"Lipsa de experienţă a lui Roxen", a fost una din cauzele ratării calificării, a declarat Liana Stanciu la TVR după prima semifinală. "Într-o cameră plânge Roxen, în alta suntem noi. Cred că ne întoarcem acasă", a adăugat ea, potrivit News.ro.

Cele zece ţări care vor reveni pe scenă sâmbătă sunt: Norvegia, Israel, Rusia, Azerbaidjan, Malta, Lituania, Cipru, Suedia, Belgia şi Ucraina.

A doua semifinală va avea loc joi.

Citește și
Roxen
Roxen, reacție fermă după ce a fost bătută de iubit. „Îmi asum toate deciziile”
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Fanii din 18 ţări au avut posibilitatea de a vota România de până la 20 de ori de pe acelaşi număr de telefon

România a intrat în competiţie pe poziţia 13, alături de Australia, Azerbaidjan, Belgia, Croaţia, Cipru, Irlanda, Israel, Lituania, Malta, Macedonia de Nord, Norvegia, Rusia, Slovenia, Suedia şi Ucraina.

Fanii din cele 16 ţări repartizate în a doua semifinală şi cei din Regatul Ţărilor de Jos, Germania şi Italia au decis, alături de juriile de specialitate, cine va merge în finală.

Sala de spectacole Ahoy Arena a primit 3.500 de spectatori. Acest lucru reprezintă 20% din capacitatea spaţiului.

Eurovision face parte din seria de evenimente-test lansată de autorităţile olandeze pentru a studia felul în care adunările de acest tip se pot desfăşura în siguranţă în ciuda Covid-19.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Începe Eurovision 2021. România intră, cu numărul 13, în prima semifinală
Începe Eurovision 2021. România intră, cu numărul 13, în prima semifinală

Cea de-a 65-a ediţie a concursului Eurovision Song Contest începe marţi în Olanda, la Rotterdam, într-un format restrâns.

Roxen, reacție fermă după ce a fost bătută de iubit. „Îmi asum toate deciziile”
Roxen, reacție fermă după ce a fost bătută de iubit. „Îmi asum toate deciziile”

Cântăreața Roxen a luat o decizie radicală în ceea ce-l privește pe cel care a agresat-o fizic și emoțional. Artista l-a părăsit și a ținut să facă unele precizări în legătură cu relația sa cu el.

Încă o artistă din România mărturisește că a fost abuzată de partener.
Încă o artistă din România mărturisește că a fost abuzată de partener. "Asta nu m-a oprit"

Încă o artistă din România iese public şi spune că a fost abuzată de partener. Este vorba despre Roxen, cântăreaţă care ar fi trebuit să ne reprezinte anul acesta la Eurovision.

Recomandări
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate

Judeţe din Muntenia, sudul Olteniei şi zona continentală a Dobrogei se vor afla sub Cod galben de temperaturi ridicate şi disconfort termic pe parcursul zilei de joi, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.