Jeremy Renner a fost strivit de plugul de zăpadă în timp ce încerca să-l salveze pe nepotul său. Și-a rupt 30 de oase

Jeremy Renner
Profimedia

Actorul Jeremy Renner încerca să împiedice plugul său de deszăpezire să alunece şi să-l lovească pe nepotul său în momentul în care a fost tras sub vehicul şi strivit în ziua de Anul Nou, potrivit unui raport al biroului şerifului din Nevada, scrie CNN.  

Frâna de parcare nu a fost cuplată şi ar fi oprit vehiculul snowcat, deoarece a început să alunece lateral după ce starul „Avengers” în vârstă de 52 de ani l-a folosit pentru a scoate camioneta nepotului său din zăpadă, se arată în raportul biroului şerifului din comitatul Washoe.

Nepotul l-a putut ajuta pe Renner până la sosirea ajutoarelor, se arată în raport. Renner a fost transportat cu avionul la spital, unde a stat mai bine de două săptămâni, fiind supus la cel puţin două intervenţii chirurgicale şi tratat în secţia de terapie intensivă.

Actorul a dezvăluit că şi-a rupt peste 30 de oase în accidentul cu plugul de zăpadă.

Jeremy Renner a fost rănit de un plug de zăpadă în timp ce curăţa o alee în apropierea casei sale din Nevada şi s-a ales cu un "traumatism toracic şi multiple leziuni ortopedice".

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Actorul a făcut progrese în recuperarea sa şi a fost externat din spital săptămâna trecută.

Renner a împlinit 52 de ani când se afla în spital.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Gigi şi Bella Hadid donează 1 milion de dolari pentru familiile din Fașia Gaza
Gigi şi Bella Hadid donează 1 milion de dolari pentru familiile din Fașia Gaza

Bella Hadid şi sora ei, Gigi, donează împreună 1 milion de dolari pentru a susţine eforturile de ajutorare a familiilor palestiniene, conform unui anunţ al agentului modelului, transmite sâmbătă DPA.

 

David Beckham își asumă un nou angajament regal. Ce rol important joacă pentru regele Charles al III-lea
David Beckham își asumă un nou angajament regal. Ce rol important joacă pentru regele Charles al III-lea

David Beckham își asumă un nou rol regal alături de regele Charles al III-lea. Monarhul l-a ales pe fostul căpitan al echipei de fotbal a Angliei pentru un nou post de ambasador.

 

Jennifer Lopez a anulat pe neașteptate un turneu în SUA. Ce s-ar ascunde în spatele deciziei
Jennifer Lopez a anulat pe neașteptate un turneu în SUA. Ce s-ar ascunde în spatele deciziei

Jennifer Lopez este ținta unor zvonuri, după ce și-a anulat pe neașteptate turneul din Statele Unite.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.