DJ-ul care s-a plimbat la Untold într-un coș de cumpărături își lansează o piesă nouă

untold

La un an distanță de primul play pentru „The King”, unul dintre cei mai frumoși nebuni ai scenei electronice, australianul Timmy Trumpet, și-a lansat oficial cea mai nouă colaborare.

Pentru că face parte din categoria DJ-ilor care generează big-buzz la fiecare apariție, memorabilă fiind și apariția în mainstage-ul UNTOLD 2019, este firesc ca și producțiile pe care le lansează să fie euforice.

In ceea ce privește noul track, Timmy Trumpet a ales să colaboreze cu un tip special, artistul de origine rusă, Vitas. O alegere neobișnuită ai fi tentat să crezi, dar, hei, vorbim de Timmy Trumpet.

Noua piesă vine cu două drop-uri diferite; primul se focusează pe zona Hard Dance iar cel de-al doilea propune elemente din Hardstyle, un BPM de 150, totul fiind acompaniat de vocea unică a rusului Vitas. Piesa este perfectă pentru orice festival, de oriunde în lume. Abia așteptăm momentul în care vom putea din nou să ne vedem acolo, în față la UNTOLD Mainstage și să dansăm liberi pe această piesă.
Ca detaliu suplimentar, Vitas a fost cel mai bine plătit artist din Rusia, în perioada 2001 – 2003, fiind votat la cetegoria „Cel mai bun artist străin” în cadrul MTV Asia 2011. Până acum a lansat 16 albume de studio.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Dacă ți-e dor de acel moment memorabil pe care l-ai trăit la UNTOLD ediția aniversară: „Lights Up, Lights Down”, vineri, 10 iulie intră pe pagina de facebook UNTOLD, de la ora 11PM EET, pentru un live set marca Timmy Trumpet.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Gigi şi Bella Hadid donează 1 milion de dolari pentru familiile din Fașia Gaza
Gigi şi Bella Hadid donează 1 milion de dolari pentru familiile din Fașia Gaza

Bella Hadid şi sora ei, Gigi, donează împreună 1 milion de dolari pentru a susţine eforturile de ajutorare a familiilor palestiniene, conform unui anunţ al agentului modelului, transmite sâmbătă DPA.

 

David Beckham își asumă un nou angajament regal. Ce rol important joacă pentru regele Charles al III-lea
David Beckham își asumă un nou angajament regal. Ce rol important joacă pentru regele Charles al III-lea

David Beckham își asumă un nou rol regal alături de regele Charles al III-lea. Monarhul l-a ales pe fostul căpitan al echipei de fotbal a Angliei pentru un nou post de ambasador.

 

Jennifer Lopez a anulat pe neașteptate un turneu în SUA. Ce s-ar ascunde în spatele deciziei
Jennifer Lopez a anulat pe neașteptate un turneu în SUA. Ce s-ar ascunde în spatele deciziei

Jennifer Lopez este ținta unor zvonuri, după ce și-a anulat pe neașteptate turneul din Statele Unite.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.