Care este viteza medie a unui tren în România, în anul 2021. "Îl pot întrece cu bicicleta"

×
Codul embed a fost copiat

Deşi ministrul Transporturilor promite trenuri cu hidrogen, pe căile ferate de la noi se circulă, în realitate cu 17 kilometri pe oră, în medie. 

O spune Eduard Iancu, director Deutsche Bahn Cargo România: „Noi avem locomotive care pot să meargă lejer cu 120 de km/h oră, vă spun că nu avem unde să mergem cu aceste viteze. Noi operăm trenuri în toată Europa. Aş vrea să vă spun că media europeană la acest moment, ca şi viteză de circulaţie, înseamnă 50 km pe oră. În România, viteza medie de circulaţie este de 17 km/h, până la acest moment, cea mai joasă viteza de circulaţie.

Din această cauză, Ford România, printre alte companii, spune că pierde zeci de milioane din cauza timpilor de transport pe care altfel i-ar învesti în fabrică.

Josephine Payne – preşedinte Ford România: „Viteza medie este de 15-20 de kilometri pe oră, mai puțin decât pot eu să prind cu bicicleta. Și, să ne înțelegem, nu sunt sportiv olimpic, nu pedalez foarte repede, dar pot să întrec acest tren. În mod sigur asta este o problemă pentru noi”.

Mai multe, în ediţia din 9 mai a emisiunii "România, te iubesc!"

Citește și
reparatii cale ferata
În anul european al căilor ferate, trenurile merg în România şi cu 5 km/h iar CFR nu are şine în stoc
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Ar trebui să avem trenuri care merg cu 160 km/h, dar, în realitate, CFR nu poate înlocui o şină ruptă acum 4 ani
Ar trebui să avem trenuri care merg cu 160 km/h, dar, în realitate, CFR nu poate înlocui o şină ruptă acum 4 ani

TRENULE, VITEZĂ MICĂ, partea a III-a. Au trecut 15 ani de când România are la dispoziție miliarde de euro de la Bruxelles ca să lege cu o cale ferată modernă portul Constanța de graniţa de Vest.

În anul european al căilor ferate, trenurile merg în România şi cu 5 km/h iar CFR nu are şine în stoc
În anul european al căilor ferate, trenurile merg în România şi cu 5 km/h iar CFR nu are şine în stoc

TRENULE, VITEZĂ MICĂ, partea I. 2021 a fost declarat de Bruxelles anul european al căilor ferate. În România, momentul aniversar ne prinde cu o rușinoasă listă de probleme cronice.

FOTO. Accident grav. Un șofer a ignorat alerta CFR și a fost lovit din plin de un tren
FOTO. Accident grav. Un șofer a ignorat alerta CFR și a fost lovit din plin de un tren

Accident rutier la trecere la nivel cu calea ferată, marți, în jurul orei 10.00. Se pare că un bărbat în vârstă de 50 de ani, din comuna Bârcea, nu ar fi respectat semnalele acustice și luminoase ale unei treceri la nivel cu calea ferată.

Ceferiştii protestează în faţa Ministerului Transporturilor. Ce se află pe lista de revendicări
Ceferiştii protestează în faţa Ministerului Transporturilor. Ce se află pe lista de revendicări

Ceferiştii protestează miercuri, între orele 11:00 şi 13:00, în faţa Ministerului Transporturilor.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.