Ministerul Educației: 170 de elevi primesc bursă de excelenţă olimpică I, pentru premii la olimpiadele internaţionale

Cum să învățăm eficient pentru examenele de Capacitate și Bacalaureat. Șase sfaturi utile pentru elevi
Getty

Ministerul Educaţiei a făcut publice, vineri date statistice privind numărul elevilor care primesc burse şi tipul acestora.

Datele publicate de instituţie arată că 170 de elevi primesc bursă de excelenţă olimpică I, care se acordă celor care au obţinut premii şi menţiuni la olimpiade sau concursuri internaţionale, numărul acestora reprezentând mai puţin de un sfert din numărul elevelor care primesc bursă fiindcă sunt mame minore.

Ministerul aduce şi explicaţii legate de bursele de merit, pentru care nu mai există un plafon minim privind media, astfel că se poate ajunge în situaţia în care să fie acordate şi unor elevi cu medii foarte mic, instituţia explicând că acordarea acestora are scopul „de a stimula progresul şcolar individual, prin raportare la colectivul de elevi din care beneficiarii fac parte”.

Ministerul Educaţiei publică datele centralizate, primite de la inspectoratele şcolare judeţene şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) care arată numărul de beneficiari pentru fiecare categorie de burse în acest an şcolar.

Conform statisticilor făcute publice vineri, 170 de elevi primesc bursa de excelenţă olimpică I, al cărei cuantum variază între 700 şi 3000 de lei şi care recompensează elevii care obţin premiile I, II, III şi menţiune la olimpiadele şcolare internaţionale sau la campionatele sportive şcolare internaţionale recunoscute de Ministerul Educaţiei şi la Jocurile Olimpice în parteneriat cu Comitetul Olimpic şi Sportiv Român.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În cazul bursei de excelenţă olimpică II, în cuantum de 700 de lei şi care se acordă elevilor de gimnaziu şi liceu care obţin premiile I, II şi III la olimpiadele şcolare naţionale organizate şi finanţate de Ministerul Educaţiei, Ministerul precizează că la nivel naţional există 2.750 de beneficiari ai acesteia.

Tot 700 de lei primesc şi mamele minore care reiau cursurile şcolare. De bursa pentru încurajarea participării la educaţie şi prevenirea abandonului şcolar pentru mamele minore beneficiază, în acest an şcolar 731 de tinere.

459.883 de elevi beneficiază de bursă de merit

 

Ministerul transmite că anul acesta sunt 459.883 de beneficiari ai bursei de merit, de 450 de lei lunar. Aceasta se acordă celor mai buni 30% elevi din fiecare clasă, în ordinea descrescătoare a mediilor generale anuale / a mediilor de admitere (clasa a IX-a) / a mediilor primelor două module (clasa a V-a) şi celor cu rezultate mai mari sau egale cu 9.50; elevilor din loturile restrânse de pregătire pentru olimpiadele internaţionale; premianţilor (I, II sau III) la olimpiadele şcolare judeţene; premianţilor cu locul I la concursurile şcolare şi extraşcolare naţionale recunoscute şi finanţate sau nefinanţate de Ministerul Educaţiei; celor care au obţinut medalii de aur la campionatele naţionale organizate de federaţiile sportive naţionale în sporturi olimpice.

Oficialii Ministerului Educaţiei au ţinut să facă precizări, în comunicatul dat publicităţii vineri, în legătură cu acordarea burselor de merit în funcţie de mediile din clase, fără un cuantum minim al mediilor beneficiarilor.

„Bursa de merit înlocuieşte bursa de merit şi bursa de studiu, aşa cum erau prevăzute înainte de intrarea în vigoare la Legii nr. 198/2023 şi se acordă mai multor categorii de beneficiari, aşa cum sunt prevăzuţi în cuprinsul art. 7, alin. (1) din Metodologia de acordare a burselor şcolare. Scopul burselor de merit care se acordă primilor 30% dintre elevii fiecărei clase, în ordinea descrescătoare a mediilor anuale, este de a stimula progresul şcolar individual, prin raportare la colectivul de elevi din care beneficiarii fac parte, precum şi îmbunătăţirea mediei naţionale a rezultatelor obţinute de elevi, luând în calcul contextele de învăţare diferite”, transmite instituţia, precizând că „performanţa şcolară este recompensată prin acordarea burselor de excelenţă olimpică I şi II”.

La nivel naţional există de asemenea, 736.635 de beneficiari ai bursei sociale, în cuantum de 300 de lei, care se acordă elevilor cu situaţii financiare sau familiale deosebite înscrişi în învăţământul primar, gimnazial, liceal, A doua şansă (minori), inclusiv frecvenţă redusă.

Pe de altă parte, există şi 82.512 beneficiari ai bursei tehnologice, care este tot de 300 de lunar şi care se acordă, conform metodologiei, elevilor înmatriculaţi în cadrul specializărilor din învăţământul profesional. Bursele tehnologice se plătesc lunar, pe perioada cursurilor şcolare, cu excepţia lunilor în care elevii cumulează 10 sau mai multe absenţe nemotivate. Bursa tehnologică nu se acordă în primele 3 luni calendaristice din anul şcolar următor, în cazul în care elevul a comis abateri disciplinare grave, care conduc la scăderea mediei generale la purtare sub nota 7 în anul şcolar precedent.Elevii declaraţi repetenţi la finalul unui an şcolar nu beneficiază de bursa tehnologică pentru anul de studiu pe care îl repetă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
Jocul prin care tinerii înțeleg singurătatea vârstnicilor. Primul lucru pe care l-au făcut: ”Alo, buni? Mi-e dor de tine”
Jocul prin care tinerii înțeleg singurătatea vârstnicilor. Primul lucru pe care l-au făcut: ”Alo, buni? Mi-e dor de tine”

Un sfert dintre vârstnicii din România suferă de singurătate acută, care deseori duce la depresie. O asociație a realizat un experiment prin care le arată celorlalte generații ce înseamnă singurătatea care se instalează odată cu îmbătrânirea.  

Banca mobilă care apropie oamenii, noul mobilier urban din centrul istoric al Brașovului. ”Un prilej pentru a cunoaște”
Banca mobilă care apropie oamenii, noul mobilier urban din centrul istoric al Brașovului. ”Un prilej pentru a cunoaște”

Elevii și studenții din Brașov au fost provocați să contribuie la înfrumusețarea orașului.  

David Popovici a oferit fundițe fabricate dintr-o medalie de aur de la Mondiale copiilor care au supraviețuit cancerului FOTO
David Popovici a oferit fundițe fabricate dintr-o medalie de aur de la Mondiale copiilor care au supraviețuit cancerului FOTO

Înotătorul David Popovici a oferit, luni, copiilor care au supravieţuit cancerului fundiţe aurii fabricate din una din medaliile sale de aur cucerite la Campionatele Mondiale de anul trecut.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.