Unde își ascunseseră drogurile doi tineri prinși de un jandarm din Vâlcea

tineri
Shutterstock

Doi tineri din Râmnicu Vâlcea au au găsit o modalitate ingenioasă de a-și ascunde drogurile pe care le aveau asupra lor, dar au fost prinși în fapt de un jandarm aflat în timpul liber.

Jandarmul Florin Dăscălescu tocmai ieșise din turele de serviciu, miercuri după amiază, și se apropia, alături de soția lui, de blocul unde locuiește. În fața scării a observat un grup de tineri cu un comportament suspect, care încercau să ascundă ceva.

Pentru a nu-și expune soția niciunui pericol, a condus-o până acasă, apoi a coborât în fața blocului pentru a vedea ce fac tinerii. Cei doi băieți, cu vârstele de 21, respectiv 22 de ani, tocmai își „preparau” o țigară, relatează publicația Vocea Vâlcii.

În acel moment, maiorul Florin Dăscălescu s-a legitimat. Unul dintre ei a încercat să fugă, însă a fost oprit de jandarm. În sprijin i-a venit și un echipaj de jandarmi aflat în zonă.

În momentul în care a verificat lucrurile celor doi tineri, a găsit substanțe interzise pe care aceștia le ascunseseră în husa telefonului. În urma controlului corporal realizat de jandarmii vâlceni, au fost găsite asupra celor doi mai multe „cuie” și obiecte folosite la mărunțirea fragmentelor vegetale.”

Citește și
elevi
Polițiști din opt țări au căutat soluții pentru a reduce consumul de alcool și droguri în rândul elevilor, la Târgu Mureș
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Pe numele celor doi tineri au fost întocmite actele necesare începerii urmăririi penale, care au fost predate Biroului pentru Combaterea Crimei Organizate Vâlcea, pentru continuarea cercetărilor.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Cantitate uriașă de droguri, teancuri de bani și o colecție impresionantă de cuțite, găsite în casele unor traficanți FOTO
Cantitate uriașă de droguri, teancuri de bani și o colecție impresionantă de cuțite, găsite în casele unor traficanți FOTO

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Târgu Mureş, împreună cu procurorii DIICOT, au ridicat, în urma a 13 percheziţii domiciliare, peste 10 kilograme de cannabis, peste 14.000 de euro, pistoale și cuțite.

Polițiști din opt țări au căutat soluții pentru a reduce consumul de alcool și droguri în rândul elevilor, la Târgu Mureș
Polițiști din opt țări au căutat soluții pentru a reduce consumul de alcool și droguri în rândul elevilor, la Târgu Mureș

Violența, bullyingul în școli, consumul de alcool și drogurile sunt probleme tot mai frecvente în rândul elevilor. Aşa că poliţişti din 8 ţări au căutat soluţii, în cadrul unei reuniuni organizate în Mureş.

Doi bărbați au fost reținuți după ce ar fi distribuit droguri de mare risc în Cluj. Cum au fost prinși de polițiști
Doi bărbați au fost reținuți după ce ar fi distribuit droguri de mare risc în Cluj. Cum au fost prinși de polițiști

O captură însemnată de substanțe interzise de mare risc a fost realizată de DIICOT în comună Gilău, din județul Cluj.

Şapte persoane au fost prinse în flagrant vânzând peste 2.000 de tablete de ecstasy, în schimbul a 62.500 de lei
Şapte persoane au fost prinse în flagrant vânzând peste 2.000 de tablete de ecstasy, în schimbul a 62.500 de lei

Şapte persoane sunt urmărite penal de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism pentru trafic de droguri, după ce au fost prinse în flagrant vânzând, în Braşov, peste 2.000 de tablete de amfetamină.

Un bărbat din Reșița a fost reținut după ce ar fi introdus în țară droguri de mare risc
Un bărbat din Reșița a fost reținut după ce ar fi introdus în țară droguri de mare risc

Un bărbat de 49 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Reșița după ce, în ultimii trei ani, a introdus în țară droguri de mare risc.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.