Solstițiul de iarnă 2023 - ce înseamnă și ce tradiții și obiceiuri sunt în această zi

În decembrie, Polul Nord este înclinat înspre departe de Soare. Solstițiul din decembrie este momentul în care Soarele este direct deasupra Tropicului Capricornului în emisfera sudică.

Acesta este cea mai sudică latitudine pe care o atinge în cursul anului. După solstițiu, începe să se miște din nou spre nord.

Solstițiul de iarnă în 2023

Solstițiul de iarnă în 2023 este vineri, 22 decembrie 2023, la ora 5:27 a.m.

Deoarece emisfera nordică este înclinată departe de Soare în decembrie, primește mai puțină lumină solară pe parcursul unei zile.

Citește și

De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

La solstițiu, înclinația Polului Nord departe de Soare este cea mai mare, așa că acest eveniment marchează cea mai scurtă zi a anului în emisfera nordică.

Acest efect este mai pronunțat în locurile aflate mai departe de ecuator. În zonele tropicale, cea mai scurtă zi este doar puțin mai scurtă de 12 ore; în zona temperată, este semnificativ mai scurtă; iar locurile aflate în Cercul Arctic experimentează noaptea polară, când Soarele nu răsare deloc.

Contrar, ziua solstițiului din decembrie, este cea mai lungă zi a anului în emisfera sudică, acolo fiind solstițiul de vară. Aici, de asemenea, efectul este mai pronunțat cu cât locația este mai departe de ecuator.

Pe parcursul unui an, punctul subsolar - punctul de pe suprafața Pământului direct sub Soare - se deplasează încet de-a lungul unei axe nord-sud. După ce a atins punctul său cel mai nordic la solstițiul din iunie, începe să se miște spre sud până când trece ecuatorul în ziua echinocțiului de toamnă, din septembrie.

La solstițiul din decembrie, care marchează punctul cel mai sudic al călătoriei sale, se oprește din nou pentru a-și începe călătoria înapoi spre nord.

Așa au primit solstițiile numele lor: termenul provine de la cuvintele latinești "sol" și "sistere", care înseamnă "Soare" și "a sta pe loc".

Inițial, denumirea a apărut din observațiile modului în care traiectoria aparentă a Soarelui pe cer se schimbă ușor de la o zi la alta, fenomen cauzat de același proces ca mișcarea punctului subsolar descris mai sus.

În lunile care preced solstițiul din decembrie, poziția răsăritului și apusului se deplasează înspre sud. În ziua solstițiului, atinge punctul său cel mai sudic. După aceea, traiectoria zilnică a Soarelui pe cer începe să se deplaseze din nou înspre nord.

Punctul subsolar se deplasează spre nord și spre sud pe parcursul anului pentru că axa Pământului este înclinată la un unghi de aproximativ 23.4° în raport cu ecliptica, un plan imaginar creat de traiectoria Pământului în jurul Soarelui.

În iunie, emisfera nordică este înclinată înspre Soare, iar punctul subsolar se află la nord de ecuator. Pe măsură ce Pământul călătorește spre partea opusă a orbitei sale, pe care o atinge în decembrie, emisfera sudică primește treptat mai multă lumină solară, iar punctul subsolar călătorește spre sud.

Solstițiul din decembrie marchează începutul iernii în emisfera nordică și începutul verii în emisfera sudică, conform unei definiții.

Cea mai scurtă zi a anului este în mod obișnuit asociată cu cel mai târziu răsărit și cel mai devreme apus al anului. Cu toate acestea, în cele mai multe locații, cel mai devreme apus se întâmplă cu câteva zile înainte de solstițiu, în timp ce cel mai târziu răsărit are loc câteva zile după acesta.

Solstițiile din 21 sau 22 decembrie au loc mai des decât cele din 20 și 23 decembrie. Ultimul solstițiu din 23 decembrie a fost în 1903, iar următorul va fi în 2303. Solstițiul din 20 decembrie este, de asemenea, rar, următorul fiind în 2080.

Data echinocțiilor și solstițiilor variază pentru că un an în calendarul nostru nu se potrivește exact cu durata anului tropical - timpul necesar Pământului să completeze o orbită în jurul Soarelui.

Calendarul Gregorian de astăzi are 365 de zile într-un an obișnuit și 366 de zile într-un an bisect. Cu toate acestea, planeta noastră are nevoie de aproximativ 365.242199 de zile pentru a orbita în jurul Soarelui.

Acest lucru înseamnă că sincronizarea echinocțiilor și solstițiilor se deplasează treptat de la calendarul gregorian, iar solstițiul are loc cu aproximativ 6 ore mai târziu în fiecare an. În cele din urmă, întârzierea acumulată devine atât de mare încât cade în data următoare.

Pentru a readuce calendarul în aliniament cu anul tropical, se introduce o zi adițională (aproape) la fiecare patru ani. Când acest lucru se întâmplă, datele echinocțiilor și solstițiilor revin la data anterioară.

Alți factori care influențează momentul echinocțiilor și solstițiilor includ variațiile în lungimea anului tropical și în mișcarea orbitală și de rotație zilnică a Pământului, cum ar fi "clatinarea" axei Pământului (precesiunea).

Tradiții, obiceiuri și superstiții de solstițiul de iarnă

Tradițiile culturale din întreaga emisferă nordică presupun de multe ori povești lângă foc despre monștri mitici care fură soarele, fac farse sau încearcă să mănânce oamenii nefericiți în întuneric.

Dar uneori, poveștile despre solstițiu se referă și la ființe mai blânde care ne ajută în timpul anotimpului cel mai sărăcăcios.

În mitologia finlandeză, se spune că Louhi, "zeița vrăjitoare a Nordului", a răpit Soarele și Luna și i-a ținut captivi într-o munte, provocând întunericul iernii.

Popoarele Yupik, indigene ale Arcticiului, povestesc despre Kogukhpak, monștri subterani cu corpuri bombate și picioare asemănătoare cu cele ale broaștelor, care puteau fi omorâți doar de soare.

În solstițiul de iarnă, Kogukhpak ieșeau să vâneze, iar cadavrele mamuților se spunea că sunt corpurile celor care au stat prea mult afară și au murit când soarele s-a întors.

În mitologia greacă, Kallikantzaros erau creaturi mici, furioase, asemănătoare cu gnomii, care trăiau sub pământ și încercau să taie arborele vieții. La fel ca și Kogukhpak, puteau fi uciși doar de lumina soarelui și ieșeau în timpul solstițiului să facă ravagii în case și sate.

Se spunea că nu erau foarte deștepți și nu puteau număra mai mult de 3, așa că sătenii puneau strecurători pentru a-i alunga. Kallikantzaros încercau să numere găurile din strecurătoare până la răsărit și apoi trebuiau să se întoarcă sub pământ înainte să poată provoca vreo nelegiuire.

În timpul solstițiului de iarnă existau și povești despre ființe mai blânde, iar o varietate de zei și zeițe erau venerați, cum ar fi Tonantzin în Mexic, Cailleach Bheru în Scoția sau Horus în Egipt.

Solstițiul de iarnă a fost, de asemenea, sărbătorit pentru regenerarea sau renașterea Pământului, iar zeița scandinavă Beiwe este asociată cu sănătatea și fertilitatea.

Se credea că ea călătorea prin cerul nopții într-o structură făcută din oase de ren cu fiica ei, Beiwe-Neia, pentru a aduce înapoi vegetația cu care se hrăneau renii. Din acest motiv, era venerată în această perioadă a anului.

În folclorul italian, La Befana este o zeiță care călătorește în jurul lumii pe mătură în timpul solstițiului, lăsând dulciuri și cadouri pentru copiii cuminti. Plasarea unei păpuși de cârpă înfățișând-o pe La Befana la ușa sau fereastra din față o atrage în casă.

Înainte ca oamenii să înțeleagă sistemul solar și modul în care gravitația ne trimite în jurul soarelui pe planeta noastră rotundă și ușor înclinată, existau aceste povești pentru a explica întunericul, pentru a îi distra pe oameni sau a se speria unii pe alții, ori pentru a menține moralul ridicat.

Articol recomandat de sport.ro

NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani