Parada colindătorilor și a tradițiilor de iarnă a însuflețit străzile Galațiului. Catedrala a răsunat de muzică și voie bună

×
Codul embed a fost copiat

Spectacol al tradițiilor de iarnă, pe străzile din Galați. Sute de oameni au participat la o paradă încheiată la Catedrala Arhiepiscopală, unde s-au cântat frumoase colinde.  

Copii și bunici și-au primit binecuvântare pentru a vesti din casă în casă nașterea Domnului Iisus, iar apoi, Anul Nou. Catedrala din Galați a răsunat de colinde cântate din tot sufletul de localnici.

Bărbat:Am lucrat. Poate pare o glumă. Avem în fiecare joi a săptămânii repetiții. Intervalul de vârstă este de la 38-40 de ani, la 70 de ani”.

Bărbat:Le-am învățat pe parcurs. Fiecare a venit cu câte un colind și le-am adăugat acolo, la repertoriu”.

Li s-a alăturat un cor de fete de peste Prut. Au fost însoțite de preotul din localitate. Alte patru tinere de la Orlovka, din Ucraina, au urcat pe scenă. Doar Dunărea separă localitatea lor des bombardată în ultima perioadă de Isaccea din Tulcea.

Citește și
înjunghiat
Un bărbat din Galaţi a încercat să îşi omoare soţia şi a înjunghiat-o de mai multe ori. Individul a fost reţinut
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Parada a fost deschisă de anul care se pregătește să vină. Trecut și obosit, 2023 e gata să-i cedeze locul.

Băiat:Eu reprezint anul nou. Anul 2024”.

Parada colindătorilor s-a încheiat la Catedrala Arhiepiscopală, unde au primit binecuvântarea pentru a merge din casă în casă.

IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos:Preotul și învățătorul învățat au tot poporul, cu dascălul de la biserică, ca aceste datini să nu le mai uitați niciodată. De la tinerețe, până la bătrânețe”.

Conform tradiției, colindătorii și urătorii merg până de Anul Nou pe la rude, vecini și prieteni, să dea vestea nașterii lui Iisus și să facă urări de bine.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un şofer octogenar, la un pas de tragedie. A intrat pe contrasens și a fost filmat de ceilalți șoferi
Un şofer octogenar, la un pas de tragedie. A intrat pe contrasens și a fost filmat de ceilalți șoferi

Un șofer octogenar din Galați a fost la un pas de a produce o nenorocire. 

Un bărbat din Galaţi a încercat să îşi omoare soţia şi a înjunghiat-o de mai multe ori. Individul a fost reţinut
Un bărbat din Galaţi a încercat să îşi omoare soţia şi a înjunghiat-o de mai multe ori. Individul a fost reţinut

Un bărbat din judeţul Galaţi a fost reţinut după ce a încercat să îşi omoare soţia şi a înjunghiat-o de mai multe ori.

Rusia bombardează din nou lângă granița României. A fost emis mesaj RO-Alert în Tulcea și Galați
Rusia bombardează din nou lângă granița României. A fost emis mesaj RO-Alert în Tulcea și Galați

Forțele ruse au lansat un nou atac cu drone asupra porturilor ucrainene Reni și Izmail, aflate la granița cu România. Autoritățile române au emis un mesaj de avertizare RO-Alert despre posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian.  

Miruna, fetița de șase luni din Galați, salvată cu o operație complicată pe creier. Ajunsese în comă la spitalul din Iași
Miruna, fetița de șase luni din Galați, salvată cu o operație complicată pe creier. Ajunsese în comă la spitalul din Iași

Continuăm cu povestea impresionantă a Mirunei, o fetiță de șase luni din Galați, care a fost salvată, printr-o operație complicată, de medicii de la Spitalul de Neurochirurgie din Iași.

Primul român mort de frig în 2023 este din Galați. Era decedat de două zile când a fost găsit
Primul român mort de frig în 2023 este din Galați. Era decedat de două zile când a fost găsit

România înregistrează anul acesta primul caz de deces din cauza frigului. Un bărbat de aproximativ 55 de ani din Galați, om al străzii, a fost găsit fără viață de o altă persoană fără adăpost.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.