Cum alegem cei mai buni și calitativi mici. Recomandările ANPC pentru români de 1 Mai

mici
StirilePROTV

Refuzaţi produsele din carne tocată pentru care există îndoieli privind calitatea şi care nu au înscrisă, pe etichetă, data limită de consum sau dacă aceasta este modificată sau depăşită, transmite directorul general al ANPC, Paul Anghel.

"La cumpărarea produselor din carne tocată acordaţi o atenţie deosebită aspectului produsului, urmăriţi modul de etichetare, nu cumpăraţi produse preambalate neetichetate, iar pentru cele comercializate vrac este obligatorie înscrierea, la locul de comercializare, a datei durabilităţii minimale/datei limită de consum şi a ingredientelor alergene. Refuzaţi produsele din carne tocată pentru care există îndoieli privind calitatea şi modul de informare prin etichetare şi care nu au înscrisă, pe etichetă, data durabilităţii minimale/ data limită de consum sau dacă aceasta este modificată sau depăşită!", a scris, sâmbătă, Paul Anghel, într-o postare pe Facebook.

Acesta recomandă consumatorilor să nu cumpere produse din carne tocată din locuri neautorizate, întrucât comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condiţiile optime de transport, depozitare şi comercializare şi nu poate elibera bon de casă cu care să fie justificată tranzacţia comercială, riscând astfel să achiziţioneze un produs neconform sau chiar nesigur care le poate afecta sănătatea.

În ceea ce priveşte berea, directorul general al ANPC recomandă verificarea stării ambalajelor (integritate, etanşeitate), limpiditatea lichidului şi data durabilităţii minimale.

"În cazul în care petreceţi ziua de 1 Mai în zone de agrement, e bine să fiţi atenţi la câteva aspecte: trebuie urmărit, în cazul produselor alimentare, modul de expunere şi comercializare a acestora, pentru a observa unele indicii care pot să conducă la identificarea riscurilor pentru sănătate şi anume: existenţa şi funcţionarea vitrinelor frigorifice în care sunt expuse alimentele; integritatea ambalajelor, care trebuie să asigure protecţie pe timpul transportului, depozitării şi comercializării; etichetarea acestora, cu date referitoare la tipul produsului, originea acestuia, termenul de valabilitate", a subliniat directorul general al ANPC pe reţeaua de socializare.

Citește și
vocea preselectii capitanescu
Caravana "Vocea României" a ajuns în București. Sunt ultimele două zile de preselecții. Unde au loc
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

De asemenea, înainte de achiziţionarea alimentelor din locuri specializate în acest sens, consumatorii trebuie să se asigure că vânzătorul este echipat corespunzător, poartă halat de protecţie şi bonetă, iar manipularea alimentelor neambalate o realizează cu mâinile acoperite de mănuşi curate sau de unică folosinţă.

Nu în ultimul rând, consumatorii trebuie să acorde atenţie preţului afişat şi să verifice concordanţa dintre preţurile afişate la raft şi cele marcate pe bonurile de casă.

"Şi un ultim sfat, solicitaţi şi păstraţi bonul de casă pentru a putea proba în cazul în care, în mod justificat, doreşte să reclame calitatea/siguranţa unui produs", atenţionează reprezentantul ANPC.

În urma acţiunilor de supraveghere şi control desfăşurate de comisarii ANPC în anii trecuţi, în astfel de perioade, s-au constatat abateri legate de folosirea de produse şi proceduri nesigure care puneau în pericol viaţa şi sănătatea consumatorilor precum: materii prime cu data limită de consum depăşită (cârnaţi, carne de mici, băuturi răcoritoare); materii prime fără elemente de identificare (carne de mici, muştar, Ketchup); comercializarea unor produse cu urme de mucegai (chifle); utilizarea unui ulei excesiv de ars pentru prăjire; nerespectarea condiţiilor de păstrare şi depozitare a produselor; prezenţa la comercializare a unor produse cu modificări organoleptice (maioneză, sosuri pentru salate, roşii, ceapă, cartofi, castraveţi); utilizarea unor grătare neigenizate corespunzător şi a unor ustensile pentru bucătărie degradate (cleşti pentru grătar, cuţite), etc.

De asemenea, au mai existat şi deficienţe de informare a consumatorilor legate de ingredientele cu potenţial alergen, faptul că preparatele provin din produse decongelate sau lipsa afişării datei limită de consum, a mai scris Paul Anghel, în postarea sa de pe pagina sa de socializare.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Mii de persoane protestează în Australia, după ce cinci femei au fost ucise în Sydney. „Este o epidemie” | GALERIE FOTO
Mii de persoane protestează în Australia, după ce cinci femei au fost ucise în Sydney. „Este o epidemie” | GALERIE FOTO

Violenţa împotriva femeilor este o „epidemie” în Australia, a declarat sâmbătă premierul Anthony Albanese.  

Caravana
Caravana "Vocea României" a ajuns în București. Sunt ultimele două zile de preselecții. Unde au loc

Caravana "Vocea României" a ajuns în București. Astăzi și mâine sunt ultimele două zile de preselecții pentru cei care vor să-și facă vocea auzită în sezonul 12.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.