Cum afectează lipsa unui sens giratoriu din Ploiești o întreagă platformă industrială

×
Codul embed a fost copiat

Muncitorii care lucrează pe o platformă industrială de lângă Ploieşti cer de ani de zile să se facă un sens giratoriu în zona unde majoritatea virează, pe DN 72 Ploiesti - Târgovişte, ca să ajungă acasă ori la serviciu.

Dovada că este absolut necesar un astfel de sens giratoriu este numărul mare de accidente din zonă. În cel mai recent, 4 maşini au fost implicate şi doi oameni au ajuns la spital.

Un camion încărcat cu paleţi s-a răsturnat, vineri, după ce a rupt un stâlp - când șoferul a încercat cu disperare să evite un impact frontal cu alte două autoturisme.

Acestea veneau pe celalat sens de mers şi s-au izbit în momentul în care o şoferiţă de 35 de ani, care ieşea dinspre parcul industrial, a încercat să vireze către Ploieşti. Intersecţia aceea este extrem de periculoasă, spun şoferii.

În acest parc industrial, cel mai mare din sud-estul Europei, companii renumite din toată lumea şi-au deschis afaceri în care au investit sute de milioane de euro. Însă angajatorii susţin că activitatea le este îngreunată de modul în care se face accesul pe platforma industrială.

Citește și
Șoferiță beată, rănită grav după ce s-a oprit cu maşina în zidul unei fântâni arteziene
Șoferiță beată, rănită grav după ce s-a oprit cu maşina în zidul unei fântâni arteziene
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Alexandru Gomoescu, angajator: ''Cei care vin la interviu pun problema accesului în parc sau solutilor de transport şi bineînţeles este un minus în a atrage tineri sau angajaţi.''

Autorităţile judeţene susţin că pentru un sens giratoriu e nevoie de avizul CNAIR. Doar că instituţia nu are în plan o astfel de investiţie.

Bogdan Toader, preşedintele Consiliului Județean Prahova: ''CNAIR a spus că ei nu pot realiza pentru că nu îl aveau în planul de investiţii pe 2019 şi că obligaţia pentru realizarea acestui giratoriu revine celor de la Parcul Industrial, momentan primăria a spus că nu poate finanţa.''

Angajaţii parcului industrial privat au făcut petiţii nenumărate, dar până acum nimeni nu le-a ascultat oful.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Doi șoferi din Brașov, la un pas să se ia la bătaie în trafic. Ce face poliţia
Doi șoferi din Brașov, la un pas să se ia la bătaie în trafic. Ce face poliţia

Doi șoferi au fost la un pas să se ia la bătaie într-un sens giratoriu din Brașov, după ce s-au șicanat în trafic.

Șoferiță beată, rănită grav după ce s-a oprit cu maşina în zidul unei fântâni arteziene
Șoferiță beată, rănită grav după ce s-a oprit cu maşina în zidul unei fântâni arteziene

O șoferiță de 34 de ani, aflată în stare de ebrietate, a fost rănită grav după ce a pierdut controlul volanului la intrarea într-un sens giratoriu din Deva şi s-a oprit cu maşina în zidul unei fântâni arteziene.

Orașul din Constanța în care s-a protestat pentru un sens giratoriu.
Orașul din Constanța în care s-a protestat pentru un sens giratoriu. "Au murit oameni aici"

O intersecție în care au loc des accidente i-a scos din case pe oamenii din Lumina, județul Constanța.

O bubuitură puternică i-a scos în fața curții. Ce au găsit în stradă
O bubuitură puternică i-a scos în fața curții. Ce au găsit în stradă

Clipe de coșmar pentru doi tineri din Dâmbovița. Mașina în care se aflau s-a răsturnat pe drumul care leagă orașul Târgoviște de București.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.