Ce tarife de roaming vor avea românii în Marea Britanie după Brexit

telefon Brexit
iStock

Românii vor continua să beneficieze de roaming la tarife naţionale în Marea Britanie cel puţin în acest an, chiar dacă Brexit-ul are loc la 1 februarie 2020.

Deşi Brexit-ul s-a înfăptuit, "Roam like at home" şi restul reglementărilor europene privind apelurile şi SMS-urile continuă să se aplice în Marea Britanie, cel puţin până la sfârşitul anului, susţin reprezentanţii autorităţii, potrivit Agerpres.

„Cu toate că Brexit-ul are loc, românii vor continua să beneficieze de roaming la tarife naţionale în Marea Britanie, precum şi de plafoanele tarifare aplicabile la nivel european pentru apelurile şi SMS-urile transmise din România către numerele de telefon din Marea Britanie, până, cel puţin, la 31 decembrie 2020. Acordul privind retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană (Acordul Brexit) prevede o perioadă de tranziţie până la finalul anului, în care cele mai multe dintre reglementările europene continuă să se aplice în relaţiile dintre cele două părţi. Negocierile ulterioare dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie vor stabili ce se întâmplă după 31 decembrie 2020", a declarat Eduard Lovin, vicepreşedintele ANCOM, citat în comunicat.

Acordul Brexit prevede o perioadă de tranziţie, până la data de 31 decembrie 2020, în care cea mai mare parte a legislaţiei europene continuă să se aplice în relaţia cu Marea Britanie.

Sunt incluse în acest sens regulamentul european "Roam like at home" şi cel referitor la plafoanele tarifare pentru apelurile şi SMS-urile în interiorul Spaţiului Economic European (SEE, din care fac parte statele membre ale Uniunii Europene, plus Norvegia, Islanda şi Liechtenstein).

Citește și
brexit
Anunț oficial. Parlamentul European a ratificat acordul de retragere a Regatului Unit din UE
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

În acest context, utilizatorii români care călătoresc ocazional în Marea Britanie vor beneficia, cel puţin până la 31 decembrie 2020, de roaming la tarife naţionale ("Roam like at home"), deşi de la 1 februarie 2020 Marea Britanie nu mai este stat membru al Uniunii Europene.

Totodată, utilizatorii (persoane fizice) aflaţi pe teritoriul ţării noastre care transmit apeluri sau SMS-uri către numere de telefon din Marea Britanie vor beneficia, cel puţin până la 31 decembrie 2020, de plafoanele tarifare aplicabile în interiorul SEE (0,19 Euro/minut, fără TVA, şi 0,06 Euro/SMS, fără TVA).

Plafoanele menţionate se aplică doar apelurilor şi SMS-urilor care sunt tarifate în funcţie de consumul efectiv, nu şi celor incluse în abonamente/(extra)opţiuni.

Reglementările europene vizează, cel puţin până la 31 decembrie 2020, numai teritoriul propriu-zis, european, al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, respectiv pe cel al Gibraltarului.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Imagini emoționante. Cum au sărbătorit britanicii ieșirea oficială din UE
Imagini emoționante. Cum au sărbătorit britanicii ieșirea oficială din UE

Parlamentul European a ratificat miercuri Acordul de ieşire a Marii Britanii din UE. Europarlamentarii au cântat Auld Lang Syne şi au aplaudat.

Anunț oficial. Parlamentul European a ratificat acordul de retragere a Regatului Unit din UE
Anunț oficial. Parlamentul European a ratificat acordul de retragere a Regatului Unit din UE

Parlamentul European a ratificat, miercuri seară la Bruxelles, acordul de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană şi din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, informează agenţiile de presă internaţionale.

Anunțul îngrijorător făcut de președintele Comisiei Europene despre Brexit: „Va fi vigilentă”
Anunțul îngrijorător făcut de președintele Comisiei Europene despre Brexit: „Va fi vigilentă”

Ursula von der Leyen a făcut mai multe declarații în cadrul plenului Parlamentului European.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.