Vremea astăzi, 26 aprilie. Vreme însorită pentru această zi din calendar

×
Codul embed a fost copiat

Marți, în sud și în est se anunță o zi însorită și caldă pentru data din calendar. În rest avem temperaturi normale, însă după-amiază și seara, în centru, la deal și la munte se înnorează și vin câteva ploi cu tunete și fulgere.  

Maximele pornesc de la 17 grade în zona Maramureșului și în Transilvania și ating 25 de grade pe partea sud-estică.

Vremea pe regiuni

În Dobrogea și Bărăgan găsim vreme frumoasă și caldă pentru acest moment al anului. Cerul va fi mai mult senin, vântul adie plăcut, iar maximele ating 25 de grade în zona Bărăganului.

Și mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei, urmează o zi foarte plăcută. Norii apar sporadic, vântul are unele răbufniri doar pe timpul nopții, iar după prânz temperaturile urcă tot până la 25 de grade.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina găsim vreme schimbătoare. Norii se înmulțesc îndeosebi în a doua parte a zilei și tot atunci, în zonele de deal și de munte, o să vină câteva averse cu tunete și fulgere. Vântul se întețește la altitudini mari, iar maximele se încadrează între 18 grade în Suceava și 24 de grade în zona Bacăului.

Citește și
munte
Vremea i-a răsfațat sâmbătă pe cei care au ales să își petreacă Paștele pe Valea Prahovei
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În nordul Transilvaniei și în Maramureș vor fi perioade însorite, dar după-amiază se înnorează și o să vină câteva reprize de ploaie, în special în zona Transilvaniei. Temperaturile se opresc la 17-18 grade Celsius.

Cam la fel va fi vremea și în vestul țării, cu mențiunea că pe-aici va fi mai cald și maximele ajung până la 21 de grade. Avem soare în prima parte a zilei, dar mai apoi, în zonele de deal și de munte, se adună norii și o să plouă pe spații mici.

În Transilvania soarele se arată trecător, iar după-amiază vremea devine instabilă și apar averse însoțite de descărcări electrice. Vântul se întețește pe timpul ploilor, iar temperaturile pleacă de la 17 grade la Miercurea Ciuc și ajung la 21 de grade în zona Alba-Iulia.

În Oltenia înnorările și aversele apar tot în a doua parte a zilei, în regiunile deluroase și montane. Până atunci avem soare, vreme bună și temperaturi ridicate pentru această perioadă, de până la 24 de grade.

În ținuturile sudice va domina atmosfera însorită, iar în Lunca Dunării maximele ajung la 25 de grade Celsius. După orele prânzului, în zonele deluroase se înnorează și o să vină câteva ploi zgomotoase.

Vremea în București

În București rămânem cu vremea frumoasă și caldă. Avem cer mai mult senin, vântul adie plăcut, iar la amiază termometrele vor indica 25 de grade Celsius, valori mai potrivite pentru începutul verii. La noapte temperatura coboară până la 8 grade.

Vremea la munte

La munte găsim vreme caldă în majoritatea masivelor. În prima parte a zilei avem atmosferă însorită, dar mai apoi norii se înmulțesc și o să apară averse însoțite de descărcări electrice. Vântul are unele intensificări la altitudini mari.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Se strică vremea în România. Cod galben de vijelii și de ploi torențiale
Se strică vremea în România. Cod galben de vijelii și de ploi torențiale

Vremea se strică de duminică seară, mai întâi în vestul țării, unde 11 județe sunt vizate de un cod galben de vijelii până luni dimineață, la ora 3.

Vremea i-a răsfațat sâmbătă pe cei care au ales să își petreacă Paștele pe Valea Prahovei
Vremea i-a răsfațat sâmbătă pe cei care au ales să își petreacă Paștele pe Valea Prahovei

Vremea i-a răsfațat sâmbătă pe cei care au ales să ajungă pe Valea Prahovei. Temperaturile s-au mai îmbunat și i-au făcut pe mulți să iasă la plimbare.

Sărbătorile pascale în Mărginimea Sibiului oferă oaspeților o alternativă la agitația din zonele mult prea turistice
Sărbătorile pascale în Mărginimea Sibiului oferă oaspeților o alternativă la agitația din zonele mult prea turistice

Sărbătorile pascale în Mărginimea Sibiului oferă oaspeților o alternativă la agitația din zonele mult prea turistice. La Sibiel, vremea a fost una cum nu se poate mai perfectă, așa că turiștii au fost poftiți să descopere zgomotul pădurii.

Vreme capricioasă în toată țara. Vezi zonele în care Paștele vine cu ploi și furtuni
Vreme capricioasă în toată țara. Vezi zonele în care Paștele vine cu ploi și furtuni

Ziua de astăzi ne-aduce ploi și instabilitate în cea mai mare parte a țării. În unele zone se vor strânge peste 20 de litri de apă pe metru pătrat și s-ar putea să cadă grindină.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.