În câți ani vor putea locui oamenii pe Lună. Anunțul făcut de un oficial de top al NASA

eclipsă totală de lună
Profimedia

Capsula spațială a misiunii NASA Artemis 1 a ajuns, luni, pe Lună, după cinci zile de la decolarea de pe Pământ.  

Misiunea din jurul Lunii, care va dura 25 de zile, va deschide calea pentru viitoarea călătorie la care vor participa și astronauți și, ulterior, chiar și oameni de rând.

În acest context,  Howard Hu, manager de program al Orion, a afirmat că până la sfârșitul deceniului oamenii ar putea să trăiască pe Lună.

Howard Hu, manager de program al Orion, ambarcațiunea lunară purtată de Artemis: „Cu siguranță, în acest deceniu vom avea oameni care trăiesc [pe Lună] pentru o perioadă lungă de timp. Vom trimite oameni la suprafață, ei vor trăi acolo la suprafață și vor face știință”.

Capsula Orion a misiunii NASA Artemis a ajuns la Lună

Artemis transportă nava spațială lunară Orion, în care se află un manechin uman folosit pentru a măsura impactul zborului asupra corpului.

Citește și
primaria sibiu
Primăria Sibiu va majora salariile angajaților cu 15%. Cel mai mare salariu va fi de 16.640 lei pe lună
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Howard Hu, managerul programului Orion, a spus că lansarea a marcat o „zi istorică pentru zborul spațial uman”.

Acesta a afirmat, duminică, la BBC „este primul pas pe care îl facem către explorarea pe termen lung a spațiului adânc, nu doar pentru Statele Unite, ci și pentru lume”.

„Cred că aceasta este o zi istorică pentru NASA, dar este și o zi istorică pentru toți oamenii care iubesc zborurile în spațiu și explorarea spațiului. Ne întoarcem pe Lună, lucrăm la un program durabil”, a mai spus Howard Hu.

Capsula s-a apropiat la o distanță de 128 km de Lună. Este prima dintre cele trei ture pe care Orion le va da în jurul Lunii. Orion se va întoarce pe Pământ pe 11 decembrie.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Capsula Orion a misiunii NASA Artemis a ajuns la Lună. Prima fotografie cu Pământul FOTO
Capsula Orion a misiunii NASA Artemis a ajuns la Lună. Prima fotografie cu Pământul FOTO

Capsula spațială a misiunii NASA Artemis 1, Orion, a ajuns la Lună, după cinci zile de la decolarea de pe Pământ.

Primăria Sibiu va majora salariile angajaților cu 15%. Cel mai mare salariu va fi de 16.640 lei pe lună
Primăria Sibiu va majora salariile angajaților cu 15%. Cel mai mare salariu va fi de 16.640 lei pe lună

Primarul Sibiului, Astrid Fodor, a iniţiat un proiect de hotărâre pentru majorarea salariilor de bază din administraţia locală cu 15%. Dacă va fi aprobată de consilierii locali, cel mai mare salariu lunar din primărie va fi de peste 16.600 de lei.

 

În cât timp vor putea locui astronauții pe Lună. Estimările NASA
În cât timp vor putea locui astronauții pe Lună. Estimările NASA

NASA estimează că astronauții vor putea trăi și lucra pe Lună într-un deceniu. Astfel, astronauții vor putea lucra de pe Lună până la două luni, fără să mai revină pe Pământ.

 

Taiwanul anunţă decesul unui panda gigant oferit de China în 2008
Taiwanul anunţă decesul unui panda gigant oferit de China în 2008

Un panda gigant oferit Taiwanului de către China în urmă cu 14 ani, a murit sâmbătă. Ursul panda primea îngrijiri paleative încă de luna trecută, fiind grav bolnav.

Cele mai frumoase târguri de Crăciun din România în 2022: în ce orașe sunt și ce programe au
Cele mai frumoase târguri de Crăciun din România în 2022: în ce orașe sunt și ce programe au

Magia sărbătorilor de iarnă începe la târgurile de Crăciun. Din luna noiembrie și până la finalul lunii decembrie, piețele din marile orașe din țară sunt decorate cu mii de beculețe, iar în aer se simte aromă de vin fiert și de cozonaci.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.