I-a donat un rinichi soţului ei la nici 4 luni după nuntă. Cazul i-a impresionat pe medici

×
Codul embed a fost copiat

Un maraton de transplant renal se desfăşoară zilele acestea la un spital din Braşov. 4 pacienţi, care depind de dializă, vor primi câte un rinichi, şi o şansă la o viaţă normală.

Două transplanturi, se vor face între soţi, iar celelalte, între rude apropiate. La o intervenţie, medicii vor folosi tehnica robotică, atât pentru prelevare, cât pentru implantare, o premieră în Estul Europei.

Laurenţiu şi Mirela s-au cunoscut acum un an, iar în urmă cu patru luni s-au şi căsătorit. Viaţa i-a pus la mare încercare atunci când tânărul a aflat că suferă de o afecţiune renală severă. Boala a evoluat extrem de repede şi a ajuns la dializă.

„Este o boală care la momentul actual nu are o medicaţie de vindecare, ea nu se poate combate”, spune Laurenţiu. Soţia s-a dovedit a fi cea mai potrivită să-i doneze rinichiul.

"În primul rând îi donezi unui om. Ştii că faci un bine şi salvezi o viaţă, asta e pe primul plan. Că este el şi este soţul meu şi că da, ne leagă, şi va fi acolo ceva care ne leagă mereu, asta e partea a doua."

Citește și
bebelus
S-a născut primul copil dintr-un uter transplantat de la o donatoare decedată. FOTO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Dr. Andreea Moldovan, medic primar de boli infecţioase: „Mi se pare dovada maximă de altruism şi de iubire, poate contractul pe viaţă de căsătorie mai important decât orice altceva"

Maratorul de transplant de la Braşov tine trei zile - timp în care vor fi făcute 4 operaţii. La el participa 23 de medici renumiţi printre care trei din Elveţia şi unul din Belgia. Cu toţii operează benevol.

Thierry Berney, şeful centrului de transplant din Geneva: "Ne place să credem că acest proiect vine în sprijinul ţării dumneavoastră, unde mulţi oameni sunt dializaţi şi aşteaptă un transplant de rinichi."

Bogdan Moldovan, coordonatorul echipei de transplant: " toată lumea vine şi pur şi simplu din prietenie pentru noi şi din respect pentru pacienţii noştri fac acest efort."

Spitalul privat care găzduieşte aceste transplanturi a fost acreditat în 2016 să realizeze astfel de intervenţii. Este dotat cu aparatura de ultima generaţie şi apelează la tehnici chirurgicale de top. Maratonul de transplanturi din aceste zile vine şi cu o premieră.

Andreea Moldovan, medic primar de boli infecţioase: "Va fi practic o prelevare robotică aplicată la toate cele patru cupluri de care ne ocupăm în acesta sesiune, iar unul dintre pacienţi va beneficia şi de o implantare robotică, o premieră est-europeană. Sunt foarte puţine centre europene care fac astfel de operaţii."

Din păcate pentru pacienţi, statul roman nu decontează intervenţiile de transplant realizate în sistem privat, deşi pacienţii plătesc asigurări de sănătate. Fundaţia spitalului braşovean suporta, din donaţii, o parte din costuri. La rândul lor, familiile bolnavilor fac campanii de strângere de fonduri prin reţelele de socializare.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Doi ieșeni au primit o nouă șansă la viață, în prag de Crăciun după un transplant renal
Doi ieșeni au primit o nouă șansă la viață, în prag de Crăciun după un transplant renal

Cadou cât un miracol, înainte de sărbători. Doi bărbaţi din Bacău şi Iaşi, de 49 şi 54 de ani, au primit o nou şansă la viaţă, acum, înainte de Crăciun.

S-a născut primul copil dintr-un uter transplantat de la o donatoare decedată. FOTO
S-a născut primul copil dintr-un uter transplantat de la o donatoare decedată. FOTO

Medicii brazilieni au anunțat naşterea primului copil dintr-un uter transplantat de la o donatoare decedată. Mama este o femeie de 32 de ani de profesie psiholog, născută fără uter. A obţinut sarcină în urma unei fertilizări în vitro.

O fetiță de opt ani salvează vieți după moarte. Pentru un copil de 10 ani era ultima șansă
O fetiță de opt ani salvează vieți după moarte. Pentru un copil de 10 ani era ultima șansă

Gestul impresionant al unei familii din Oradea salvează vieți de copii.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.