Agenţia Europeană pentru Medicamente a autorizat vaccinul Pfizer împotriva subvariantelor Omicron

Pfizer
Getty

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a aprobat luni un vaccin produs de Pfizer/BioNTech Covid care vizează subvariantele Omicron BA.4 şi BA.5.

 

”Comitetul pentru produse medicamentoase de uz uman (CHMP) al EMA a recomandat autorizarea unui vaccin bivalent adaptat care vizează subvariantele Omicron BA.4 şi BA.5, în plus faţă de tulpina originală de SARS-CoV-2”, a anunţat EMA într-un comunicat, citat de News.ro.

Conform EMA, serul ar trebui să fie ”mai eficient decât Comirnaty în declanşarea unui răspuns imun împotriva subvariantelor BA.4 şi BA.5”, care sunt mai benigne, dar mai uşor transmisibile, relatează AFP.

Vaccinul, o versiune adaptată a vaccinului Cominarty cu tehnologie de tip ARN mesager împotriva Covid de la Pfizer/BioNTech, este destinat persoanelor cu vârsta de 12 ani şi peste care au primit cel puţin o primă doză de vaccin împotriva Covid-19, potrivit EMA.

Având în vedere că ”în timpul sezonului rece sunt anticipate noi valuri de infecţii”, această recomandare ”va extinde şi mai mult arsenalul de vaccinuri disponibile pentru a proteja oamenii împotriva Covid-19” în cadrul UE, a salutat autoritatea europeană de reglementare a medicamentelor.

Citește și
Care va fi primul vaccin împotriva variantei Omicron aprobat din toamnă pentru Europa
Care va fi primul vaccin anti-Covid împotriva variantei Omicron aprobat din toamnă pentru Europa
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Avizul CHMP privind ”Comirnaty Original/Omicron BA.4-5” va fi trimis Comisiei Europene, care va adopta o decizie finală.

La începutul acestei luni au fost aprobate alte două vaccinuri adaptate de către Pfizer şi rivalul Moderna, care vizează tulpina originală de Covid-19 şi subvarianta anterioară BA.1 a Omicron.

Alături de vaccinul adaptat Original/Omicron BA.1 recent autorizat, acest nou vaccin adaptat ar trebui să contribuie la menţinerea protecţiei optime împotriva Covid-19 pe măsură ce virusul evoluează, potrivit EMA.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Prima ţară din lume care aprobă vaccinul antiCovid atât pentru varianta originală, cât şi pentru Omicron
Prima ţară din lume care aprobă vaccinul antiCovid atât pentru varianta originală, cât şi pentru Omicron

Marea Britanie a devenit prima ţară care a aprobat un vaccin contra Covid-ului care vizează atât varianta originală, cât şi varianta Omicron a virusului.

 

Care va fi primul vaccin anti-Covid împotriva variantei Omicron aprobat din toamnă pentru Europa
Care va fi primul vaccin anti-Covid împotriva variantei Omicron aprobat din toamnă pentru Europa

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a declarat miercuri că vizează aprobarea în toamnă a unui vaccin anti-COVID-19 de la Pfizer/BioNTech care ţinteşte două sub-variante ale tulpinii Omicron cu răspândire rapidă.

 

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.