Orban, după decizia CCR: În baza Legii 55 sunt în vigoare prevederile legate de carantinare

×
Codul embed a fost copiat

Ludovic Orban afirmă că prevederile Legii 55 privind carantina pentru prevenirea răspândirii COVID-19 sunt în vigoare, el explicând că decizia CCR se referă la măsurile de carantinare a persoanelor în perioada dinaintea adoptării acestei.

 

”Vreau să clarific: la ora actuală există o lege adoptată de Parlament, Legea 55, care stabileşte legitimitatea acestei măsuri, noi o avem instituită prin lege. Curtea Constituţională s-a referit la carantina şi izolarea care au fost stabilite pe baza ordonanţei şi ordinului de ministru. Dar eu readuc aminte: decretarea stării de urgenţă s-a făcut în conformitate cu Constituţia şi cu legea, cu decretul prezidenţial, cu setul de măsuri aferente şi cu aprobarea Parlamentului.”, a afirmat premierul, joi seară, la un post de televiziune, potrivit News.ro

Acesta a precizat că decizia CCR nu se referă la reglementarea prin Legea 55, ci la perioada anterioară adoptări acestei.

”În vigoare este Legea 55, cu excepţia articolului declarat neconstituţional. (...) Ca atare, legea fiind în vigoare, sunt în vigoare prevederile legate de carantinare şi izolare. (...) Decizia Curţii a stabilit că Parlamentul nu poate să cenzureze Hotărârea de Guvern, dar este normal, am spus încă de la început”, a mai declarat primul ministru.

Citește și
coronavirus
Când va fi lansat un vaccin împotriva COVID-19. Anunțul transmis de șeful OMS
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Acesta a precizat că nu există niciun motiv pentru care PSD să depun moţiune de cenzură.

”Acum de ce să mai depună moţiune, că am avut dreptate? Le-am spus că nu au prevăzută în lege în mod expres nevoia de încuviinţare, de aprobare de către Parlament a prelungirii stării de alertă, or acuma decizia Curşii spune că nici măcar instituirea stării de alertă sau conţinutul HG prin care se instituie starea de alertă nu poate fi supus cenzurii printr-o hotărâre a Parlamentului. Adică să depună moţiune de cenzură pentru că am avut dreptate, Eu sunt obişnuit să am dreptate pe de o parte, mai ales în polemica cu opoziţia dominată de PSDşi î acelaşi timp să fiu atacat public pentru că s-a dovedit că am dreptate”, a adăugat premierul.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Mii de oameni s-au înghesuit pe plajă în Marea Britanie. Autoritățile se tem de un al doilea val de Covid
Mii de oameni s-au înghesuit pe plajă în Marea Britanie. Autoritățile se tem de un al doilea val de Covid

Mii de oameni au ieșit la plajă în stațiunea turistică Bournemouth de pe coasta de sud a Marii Britanii în a doua cea mai călduroasă zi a anului, scrie DailyMail. 

Când va fi lansat un vaccin împotriva COVID-19. Anunțul transmis de șeful OMS
Când va fi lansat un vaccin împotriva COVID-19. Anunțul transmis de șeful OMS

Nu este sigur că oamenii de ştiinţă vor putea să creeze un vaccin eficient împotriva COVID-19, însă ar putea fi nevoie să treacă un an până când va putea fi obţinut un astfel de tratament, a declarat joi directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Țara din Europa care și-a deschis granițele dar a prelungit restricțiile pentru români
Țara din Europa care și-a deschis granițele dar a prelungit restricțiile pentru români

Danemarca este începând de sâmbătă deschisă călătoriilor către şi dinspre majoritatea ţărilor europene, cu excepţia a 6 ţări, decizie luată pe baza evoluţiei epidemiei de coronavirus în fiecare dintre acestea, a anunţat joi Ministerul danez de Externe.

Statele lumii, nevoite să dea înapoi în lupta cu COVID-19. Unde s-au adoptat noi restricții
Statele lumii, nevoite să dea înapoi în lupta cu COVID-19. Unde s-au adoptat noi restricții

Milioane de oameni se văd nevoiţi să facă un pas înapoi la restricții. În Germania, două districte au impus carantina din cauza îmbolnăvirilor de la cel mai mare abator din țară.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.